S-a nascut Johann Sebastian Bach, compozitor, organist german

news20.ro - revista presei online Revista presei online, stiri, sinteze, ziare, reviste


S-a nascut Johann Sebastian Bach, compozitor, organist german

S-a nascut  Johann Sebastian Bach, compozitor, organist german
Trimite aceasta informatie pe Yahoo Messenger unui prietenComenteaza acest articolAboneaza-te la newsletter
Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach - d. 28 iulie 1750, Leipzig) a fost un compozitor german si organist din perioada baroca, considerat in mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuala, stapanirea mijloacelor tehnice si expresive, pentru frumusetea artistica.

El s-a nascut la Eisenach (Germania) in 1685 dintr-o familie de muzicieni profesionisti. Tatal sau, Johann Ambrosius Bach, era muzician de curte, avand sarcina de a organiza activitatea muzicala cu caracter profan a orasului, dar si functia de organist al bisericii locale. Mama sa, Elisabeth Lämmerhirt, a murit de timpuriu, urmata curand dupa aceea de tatal sau, cand Johann Sebastian avea numai 9 ani. Ramas orfan, pleca la fratele sau mai mare, Johann Christoph Bach, care era organist la Ohrdurf. Aici a inceput sa execute primele motive muzicale la orga, dovedind o inclinatie deosebita pentru acest instrument. Dorinta de a se perfectiona l-a facut sa viziteze pe cei mai cunoscuti organisti din acel timp, ca Georg Böhm, Dietrich Buxtehude si Johann Adam Reinken. In 1703 obtine primul post de organist in oraselul Arnstadt; datorita virtuozitatii lui deja evidente, a fost angajat intr-o pozitie mai buna ca organist in Mühlhausen. Unele din primele compozitii ale lui Bach dateaza din aceasta epoca, probabil si celebra Toccata si Fuga in Re minor BWV565.

In 1708, Bach obtine postul de organist de curte si maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. In aceasta functie avea obligatia de a compune nu numai muzica pentru orga, dar si compozitii pentru ansambluri orchestrale, bucurandu-se de protectia si prietenia ducelui Johann Ernst, el insusi compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi in timpul activitatii sale in Weimar. Din aceasta perioada dateaza celebra compzitie Clavecinul bine temperat, care include 48 preludii si fugi, cate doua pentru fiecare gama majora si minora, o lucrare monumentala nu numai prin folosirea magistrala a contrapunctului, dar si pentru faptul de a fi explorat pentru prima data intreaga gama tonala si multitudinea intervalelor muzicale.

Din cauza deteriorarii raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit sa paraseasca Weimarul in 1717, transferandu-se la curtea printului Leopold de Anhalt-Cöthen. In acest timp, compune cele 6 Concerte brandenburgice, precum si Suitele pentru violoncel solo, Sonatele si Partitele pentru vioara solo si suitele orchestrale.

In 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor si director muzical la biserica St. Thomas din Lipsca. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la scoala de canto, pe de alta parte, sa furnizeze compozitii muzicale celor doua biserici principale din Lipsca, compunand cate o cantata in fiecare saptamana, inspirate din lecturile biblice duminicale. Pentru zilele festive, Bach a compus cantate si oratorii de o deosebita frumusete, ca Pasiunea dupa Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat pentru Craciun s.a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructul colaborarii cu Collegium Musicum din Lipsca sau reprezinta compozitii asa zise erudite, ca cele patru volume de exercitii pentru clavecin, partitele pentru pian, Variatiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian s.a.

Johann Sebastian Bach s-a casatorit in 1707 cu Maria Barbara, cu care a avut 7 copii, din care 4 au supravietuit bolilor copilariei. Dupa moartea primei lui sotii, Bach s-a recasatorit in 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o tanara soprana, cu care - desi cu 17 ani mai tanara ca el - a avut o lunga casnicie fericita. Impreuna au avut 13 copii. Toti fiii lui Bach au aratat o deosebita dotare pentru muzica, multi dintre ei devenind muzicieni consacrati, ca Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach si Carl Philipp Emanuel Bach.

Operele lui Johann Sebastian Bach au fost clasificate si catalogate in 1950 de muzicologul Wolfgang Schmieder in Bach-Werke-Verzeichnis (Catalogul operelor lui Bach: BWV), si sunt numerotate ca atare.

Bach nu s-a rupt de viata omului si de idealurile sale. Vastitatea si diversitatea temelor bachiene, clocotul mereu viu al muzicii sale indreptatesc cuvintele lui Beethoven: "Nu parau, ci ocean trebuia sa se numeasca" (in limba germana, "Bach"="parau").

Traind intr-o epoca in care omenirea se afla in pragul noilor impliniri clasice si cand aristocratia feudala primea, rand pe rand, lovituri ce-i grabeau sfarsitul, Bach va asimila variatele tendinte care se incrucisau in spiritualitatea vremii. Cu uriasa sa forta morala si seva creatoare va configura variate expresii, turnate in perfecte arhitecturi sonore. Ducand la perfectiune formele plamadite in secolul al XVII-lea, Bach exprima in muzica sa cele mai inalte idei si nazuinte umane.

S-a nascut la 21 martie 1685, la Eisenach, in tinutul Turingiei, unde familia Bach era cunoscuta prin numarul mare de muzicieni pe care i-a dat. Arborele genealogic al familiei Bach incepe cu Veit Bach (cca 1550-1619), un brutar cu recunoscute aptitudini muzicale. In aceasta familie cultivarea muzicii a devenit o traditie, multi membri indeletnicindu-se cu muzica, fie ca profesionisti, fie ca amatori. Tatal lui Sebastian, Johann Ambrosius, era un modest muzician, impovarat de o familie numeroasa cu opt copii, dintre care i-au ramas in viata patru, Sebastian fiind mezinul.

Ramas orfan la zece ani, fratele mai mare J. Christoph, organist la Ohrdurf, il ia la el si-l instruieste in domeniul muzicii, al clavecinului si al compozitiei. Elev al lui J. Pachelbel, unul dintre renumitii organisti germani ai vremii, J. Christoph i-a asigurat o severa educatie, ce contravenea nazuintelor copilului, caci in el mocnea deja flacara artistului. Simtind nevoia unui orizont mai larg, micul Johann copia pe furis compozitii ale renumitilor organisti, J. Pachelbel, J. Froberger, J. K. Kerl. Incorsetarea in regulile severe i-a servit insa la obtinerea unei virtuozitati de scriitura polifonica, atat de necesara artistului in manuirea cu lejeritate a mijloacelor de exprimare.

Dupa cinci ani (1700), se muta la Liceul din orasul Lüneburg, unde devine si corist la biserica Sfantul Mihail. Timpul petrecut la Lüneburg are mare importanta, deoarece aici cunoaste in biblioteca scolii creatii de Palestrina, Lasso, Schütz, Schein, Scheidt, Pachelbel s.a. Tot aici il are printre indrumatori pe organistul Georg Böhm, elev al lui J. Reincken si continuator al scolii germane nordice de orga. De la reprezentantii acestei scoli, Bach si-a insusit stilul amplu si fastuos, precum si dramaturgia si lirismul acestei muzici de orga. De la Böhm preia traditia prelucrarii polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare inflorire in formele bazate pe coral. Dornic sa asimileze cat mai mult, se indreapta spre Hamburg pentru a-l auzi si cunoaste pe organistul si compozitorul Johann Adam Reincken.

Lipsit de mijloace pentru a urma Universitatea, la terminarea scolii din Lüneburg este nevoit sa se angajeze ca muzician la diferite curti si, astfel, incepe sa se loveasca de vicisitudinile vietii de muzician, aflat in slujba unui senior sau a unui consiliu comunal. Dupa cateva luni petrecute ca violonist la curtea din Weimar, s-a angajat ca organist la Arnstadt (1704-1707), dar indatoririle postului nu-i puteau satisface aspiratiile muzicale si nici nu-i erau favorabile evolutiei sale artistice. Atat calitatea muzicii ce trebuia executata, cat si nivelul scazut de profesionalism al coristilor, pe care trebuia sa-i invete in continuu, nu puteau contribui la dezvoltarea sa.

In perioada de timp petrecuta la Arnstadt, el cere un concediu de patru saptamani si pleaca pe jos la Lübeck. Aici, batranul D. Buxtehude, in varsta de 68 de ani, isi desfasura activitatea de organist, cantand atat la slujbe, cat si la acele "Abendmusiken". In loc de patru saptamani, el ramane patru luni, timp in care isi insuseste procedeele componistice si instrumentale ale marelui organist. Acest fapt a provocat indignarea conducatorilor bisericii din Arnstadt, asa incat, dupa scurt timp, s-a mutat la Mühlhausen, unde se casatoreste cu vara sa, Maria Barbara Bach. Climatul spiritual nefiindu-i nici aici favorabil, in anul 1708 pleaca la Weimar, unde activeaza ca organist si muzician al curtii. In anii petrecuti ca muzician la curtea ducala din Weimar (1708-1717) si apoi la Köthen (1717-1723) si-a indreptat privirile inspre muzica de camera, studiind cu ravna opera compozitorilor contemporani germani, francezi si italieni, transcriind numeroase lucrari ale acestora pentru orga si clavir. La Weimar a transcris concerte pentru orga (6) si pentru clavir (18) din creatia lui Vivaldi, Corelli, Benedetto Marcello, Telemann. Alteori, el prelucra numai anumite teme, utilizate in ample fugi (din Legrenzi, Albinoni, Corelli).

Ca muzician de curte, Bach a cunoscut bine muzica franceza, printru-un elev al lui Lully, prezent la curtea de la Celle. Curtile numerosilor principi germani, oricat de neinsemnati ar fi fost ei, se intreceau in a imita fastul si stralucirea curtii regale franceze. Versailles-ul dadea tonul modei in Europa si micii principi germani cautau sa-l imite, organizand serbari si receptii somptuoase, in care muzica avea un rol insemnat. Cei mai instariti isi permiteau sa tina chiar un teatru de opera.

In muzica de camera, arta clavecinistilor francezi, cu ornamentatia rococo-ului, s-a raspandit si la curtile germane. Bach a asimilat acest stil si pe cel al violonistilor italieni, dar a trecut aceste modalitati de exprimare prin propriul sau filtru creator. Din arta clavecinistilor francezi a surprins elemente viabile, si anume gratia si spontaneitatea melodica, inlaturand ornamentatia inutila sau daunatoare claritatii. Iar din muzica italienilor a preluat cantabilitatea, evitand linia melodica emfatica sau prea incarcata de ornamentica.

Din timpul sederii la Weimar, dateaza celebra intalnire a lui Bach cu organistul francez Jean Louis Marchand. Invitat la curtea regala din Dresda, in anul 1717, pentru un turnir muzical cu acest organist, Bach si-a uimit adversarul prin variatiunile improvizate la clavecin, incat, in preziua turnirului Marchand a plecat pe neasteptate.

La Weimar a scris cele mai bune lucrari pentru orga, in schimb la Köthen, neavand o orga pe masura cerintelor sale, si-a indreptat atentia spre muzica instrumentala de camera. Aici a scris cele sase Concerte brandenburgice (1721), comandate de markgraful Christian Ludwig de Brandenburg, si o parte din cantatele sale laice. In anul 1720, la Köthen, ii moare sotia. Dupa un an, se recasatoreste cu Anna Magdalena Wülken, muziciana cu o frumoasa voce de soprana si aptitudini muzicale, careia ii dedica, pentru studiu, acele gingase Klavierbüchlein, colectii de mici piese pentru incepatori. In 1720, a incercat sa ocupe postul de organist la biserica Sfantul Iacob din Hamburg, dar, in locul lui, a fost preferat un muzician ramas anonim. Aici va canta si la orga bisericii Sfanta Ecaterina, in fata organistului Reinecke. Acesta, auzindu-l cu ani in urma realizand variatiuni pe diferite teme, a exclamat cu entuziasm: "Credeam ca nu mai exista aceasta arta; vad ca inca mai traieste in dumneavoastra."

In anul 1723 s-a stabilit la Leipzig in calitate de cantor la biserica Sfantul Toma, unde avea obligatia de a instrui copiii din cor in ale muzicii, de a scrie, de a repeta cu coristii scolii si de a executa in fiecare saptamana cate o noua cantata. Conditiile istovitoare de lucru, dar mai ales atitudinea obtuza si chiar rauvoitoare a conducatorilor orasului sau ai bisericilor (el va dirija si corul bisericii Sfantul Nicolae), de care depindea, si grijile familiale au innegurat viata genialului muzician. In pofida greutatilor si a climatului muzical cu totul impropriu unei creatii de larg orizont, Bach scrie in ultima perioada a vietii sale cele mai mari si mai valoroase lucrari: cantatele "tragice", Magnificat, Pasiunile si Missa in si minor.

Cu ocazia vizitei facute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei, (la curtea caruia functiona ca clavecinist fiul sau K. Philipp Emanuel) Bach a improvizat o magnifica fuga pe searbada tema data de rege. Intors la Leipzig, a scris pe aceasta tema sapte ricercare, doua canoane si o sonata á tre (pentru flaut, vioara si clavir). Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofranda muzicala, reprezentand exercitii de polifonie si demonstratii de virtuozitate tehnica.

Intre anii 1729-1740 a condus si "Collegium musicum", societate muzicala studenteasca fondata de Telemann, fapt care i-a prilejuit crearea unor piese 159 instrumentale, uverturi-suite si cantate laice. Desi n-a scris muzica de opera, el se interesa de creatia dramatica, urmarind spectacolele de la Teatrul de Opera ale curtii din Dresda. Aici fusese adus, in 1717, venetianul Antonio Lotti, iar mai tarziu, saxonul italienizat Johann Adolf Hasse, care a condus viata muzicala din Dresda. Cele doua solo cantate italiene, Amorul tradator si Nu stiu ce-i durerea, precum si Cantata cafelei sunt marturii ale contactului sau cu opera in stil italian.

In vremea sa s-a construit prima claviatura cu ciocanele, Hammerklavier-ul (1701), prevazut cu dispozitiv de oprire a vibratiei coardelor (Dämpfer, étouffer). Cunoscut pentru virtuozitatea executiilor sale, Bach era adesea invitat sa incerce noile instrumente construite. El insusi perfectionase instrumentul, incercand construirea asa-numitei "viola pomposa", de dimensiuni mai mari decat "viola da gamba" si a propus construirea unui Lautencymbal cu corzi de metal si mat, pentru efecte timbrale speciale. Spre sfarsitul vietii, Bach a incercat sa-si tipareasca lucrarile, luand personal parte la pregatirea placilor de zinc, fapt ce a contribuit la orbirea sa. O scurta perioada de revenire a vederii (de 10 zile) a precedat sfarsitul sau din anul 1750.

Din cei 21 de copii pe care i-a avut, au supravietuit opt: 4 fete si 4 baieti. Fiica cea mai mare, avand o voce frumoasa de soprana, s-a ocupat de muzica, iar cei patru fii au devenit importanti muzicieni. organist si compozitor, Wilhelm Friedmann (1710-1784), supranumit "Bach din Halle" va fi unul din intemeietorii noului stil galant si un precursor al simfoniei si al liedului german. Clavecinistul regelui Prusiei si capelmaestru la Hamburg, al doilea sau fiu, K. Philipp Emanuel (1714-1788), "Bach de Berlin si Hamburg", a contribuit la statornicirea formei de sonata si la innoirea tehnicii pianistice. Johann Christoph (1732-1795), numit "Bach din Bückeburg", s-a remarcat prin calitatile sale de organist in acest oras. Un ultim fiu, Johann Christian (1735-1782), "Bach din Milano si Londra" a suferit o influenta italiana ca elev al lui Padre Martini. Stabilindu-se la Londra, a devenit compozitorul preferat al curtii regale, scriind muzica in stil italian, simfoniile lui contribuind, in oarecare masura, la crearea genului ce va domina a doua jumatate a veacului al XVIII-lea..

Creatia bachiana nu este numai o sinteza artistica a stilurilor muzicale care se incrucisau la inceputul secolului al XVIII-lea, ci si o incununare a evolutiei muzicii polifonice si un moment de varf al epocii Barocului. La baza limbajului sau muzical sta coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creatia populara. Aceasta radacina in arta populara constituie cheia de bolta a expresivitatii operei sale, in pofida aspectului ei aparent abstract.

Ca slujitor al bisericii, muzica sa a fost intim legata de serviciile religioase, numeroase pagini fiind marturii ale profundei sale evlavii. Desi a crezut nestirbit in fericirea vietii vesnice, in creatia sa nu a redat omul impacat, care asteapta cu seninatate viata de dincolo, ci omul cu toate indoielile, cu nesfarsitele sale ispite si caderi. In antiteza, aduce imagini luminoase si inaltatoare, ancorate in neclintita credinta a prezentei divine in viata omului.

Fire echilibrata si modesta, el si-a dedicat creatia preamaririi lui Dumnezeu si 160 inaltarii spirituale a omului. De o smerenie rara, Bach isi incepea fiecare lucrare cu rugaciunea "Iisuse, ajuta-ma" si o sfarsea cu inscriptia "numai pentru slava lui Dumnezeu".

In opera sa gasim numeroase corale protestante prelucrate, care au la baza melodii de origine populara. Astfel, cantecul Innsbruck, trebuie sa te parasesc il regasim sub forma coralului O, lume, trebuie sa te parasesc, iar cantecul de dragoste O data m-as plimba este adaptat pentru textul De Dumnezeu nu ma despart. Admirabilul coral Herzlich tut mir verlangen (Din inima doresc, adaptat de Hassler dintr-o culegere de cantece laice), prelucrat de Bach in diferite variante, nu este altceva decat cantecul Inima imi este cutremurata. Acest coral apare ca un laitmotiv in Pasiunea dupa Matei.

Nu numai cantecul popular german constituie fondul melodic al coralelor, ci si cel al altor popoare. Astfel, o melodie din colectia "Balletti" de Giovanni Gastoldi apare in coralul In tine imi este bucuria, iar chansona Mi-ajung toate durerile se regaseste intr-un coral din Pasiunea dupa Matei. Si din colectia de psalmi, realizata de Clément Marot in colaborare cu compozitorul Claude Goudimel, Bach a prelucrat numeroase melodii. Amintim coralul Cand vom fi in cele mai mari primejdii (dedicat ginerelui sau, Emmanuel Altnikol), care are melodia imprumutata din aceasta colectie. Muzica religioasa, creata pe baza acestor corale, are o puternica tensiune emotionala si viguroasa expresivitate. Desigur, prelucrarile sale armonice n-au lasat intact sensul originar al liniilor melodice, fapt ce ilustreaza pozitia sa fata de texte. El schimba des destinatia unor cantate, mergand pana la includerea in lucrarile religioase a unor fragmente din creatiile laice. Religioasa sau laica, vocala sau instrumentala, de camera sau de concert, muzica sa, de un evident lirism, apare ca o profunda meditatie asupra existentei si a marilor idealuri umane.

Omul Bach este mereu prezent in creatia sa, fie ea destinata unui moment al serviciului divin sau ca piesa concertanta pentru salonul vreunui principe, fie ea exercitiu didactic sau demonstratie tehnica. Asa ne explicam faptul ca un anumit coral sau cantata circula dintr-o lucrare intr-alta, indiferent de caracterul si scopul piesei. Constrans de obligatiile cotidiene ale functiilor sale, Bach trebuia sa produca la comanda piese ocazionale. Desi poseda un imens rezervor creator, in unele lucrari gasim fragmente inedite ce alterneaza cu altele utilizate anterior. Cu toate acestea, in muzica sa nu gasim nimic artificial, ci intotdeauna transpare un autentic suflu artistic, realizat cu melodii de adanca vibratie emotionala si robustete ritmica, care strabat constructii polifonice grandioase. Chiar si atunci cand foloseste procedeul variational, utilizat uneori in scop figurativ, el creeaza imagini de o uimitoare diversitate. Passacaglia in do minor (1716) pentru orga este o dovada impresionanta a modului cum configureaza imagini contrastante pe aceeasi tema.

Cantatele sale religioase, scrise pentru duminicile si sarbatorile de peste an, variaza ca numar de parti (doua sau trei) si cuprind arii, coruri, corale si pagini orchestrale. Unele arii au si forma ariei da capo. Cantatele sunt acompaniate de 161 orga sau orchestra, carora le confera ample preludii si interludii. Bach a scris si solo cantate pentru o voce, cu acompaniament de orga sau orchestra. In "cantatele tragice", scrise la Leipzig, tragismul suferintelor, exprimat in text, a solicitat o muzica in care si-a zugravit zbuciumul sau sufletesc. Am suferit mult, Lacrimi, griji, indoieli sau Lume mincinoasa, nu ma incred in tine sunt cateva titluri sugestive care oglindesc chinurile sale, dar si ale omului dintotdeauna. Uneori intalnim si elemente eroice, prezente in Cantata Reformei, despre care Heine spunea ca este "Marseillaise-a Reformei". Din cele 295 de cantate religioase, posteritatii i-au parvenit doar 191, publicate mai tarziu de "Societatea Bach".

Cantatele laice (cca20) ocupa un loc mai modest in creatia sa, insa ele au o deosebita insemnatate pentru limbajul vocal. Desi au un caracter ocazional omagial, ele ne ofera aspecte multilaterale ale conceptiei sale componistice. Din vremea petrecuta la Weimar si Köthen dateaza Cantata vanatoreasca si Cantata primaverii, in care zugraveste natura. Aceeasi tendinta de descriptie bucolica o gasim si in cantatele omagiale Impacarea lui Aeolus si Curgeti, valuri zglobii. Denumite de catre Bach "dramma per musica", in unele cantate, precum Alegerea lui Hercule si Intrecerea dintre Phoebus si Pan (1731), adopta tematica mitologica. Apeleaza si la umor in Cantata cafelei (1732), o burlesca a vietii citadine sau in Cantata taraneasca – Avem un nou stapan –, in care imaginile pitoresti ale vietii rustice sunt redate prin autentice motive populare de dans.

Cantatele sale laice ne arata cat de mult a influentat stilul de opera muzica sa. Se stie ca la Hamburg, opera germana crease un gen de opera biblica, favorizand patrunderea stilului dramatic in muzica religioasa. Acest fapt va fi resimtit in Pasiuni, Magnificat si in Missa in si. Stilul operei italiene este vizibil in cantata-solo Amorul tradator si in Nu stiu ce-i durerea. Unele fragmente din cantatele profane le-a intrebuintat si in cele religioase. Astfel, cantata omagiala Se inalta cu bucurie a fost executata pentru trei persoane diferite, schimbandu-se in text numele dedicatorului si apoi a fost transformata in cantata religioasa. Din cantata Alegerea lui Hercule cateva numere au trecut in Oratoriul de Craciun, iar cantata Inaltimea sa, Leopold a devenit religioasa, inlocuind alteta sa cu Dumnezeu.

Desi a dezvoltat mult dimensiunile cantatelor, Bach nu a ajuns la opera, intrucat nu i s-a oferit ocazia de a scrie in acest gen. In schimb, potentele sale dramatice le-a valorificat in muzica vocal-simfonica. Prima lucrare religioasa este Magnificat (1723), un oratoriu cu arii, coruri si pagini orchestrale, executat la slujba de vecernie de la Craciun, Pasti si Rusalii. Textul este latin, fiind extras din Evanghelia lui Ioan. Alaturi de caracterul jubilant al textului, muzica da luminozitate si stralucire grandioasa lucrarii. Incadrata in serviciul religios si cantata dupa predica, Magnificat contine 12 numere, dintre care cinci coruri, cinci arii, un duet si un tertet. Corurile sunt dominate de atmosfera bucuriei sincere, iar in arii gasim linii melodice ce au simplitatea cantecului popular. Este o muzica care exprima bucuria comuniunii cu Dumnezeu, smerenia omului evlavios si speranta sa in milostivirea cereasca.

Daca in Magnificat domina o muzica insorita, in Pasiuni gasim pagini de o 162 adanca tensiune dramatica, ele fiind, de fapt, oratorii scrise pentru Vinerea din preajma Pastelui, cand si in biserica protestanta se celebreaza Patimile lui Christos. Creata de H. Schütz, in secolul al XVII-lea, Pasiunea a devenit traditionala in muzica religioasa germana. Tema ei consta in nararea Patimilor lui Christos, rastignit pe cruce, subiectul oferind compozitorilor un bogat material pentru zugravirea unor intense trairi umane. Patimirile cumplite ale Fiului lui Dumnezeu, supus unor atroce schingiuiri, durerea Fecioarei Maria care isi vede Fiul rastignit, scena judecarii Sale, cu participarea maselor care cer gratierea unui delincvent, toate sunt elemente ale unei drame care vor genera o muzica de un adanc dramatism.

In biserica protestanta, textele acestor Pasiuni nu erau exclusiv biblice. Traduse, ele alternau cu interventii poetice ale autorilor libretului. Caracteristica pentru pasiune este prezenta unui recitator, reprezentand evanghelistul, care reda pasajele narative prin recitativ. Se pare ca Bach a scris cinci Pasiuni, dintre care s-au gasit, in mod cert, doua: Johannes Passion (1723), retusata in mai multe randuri, si Matthäus Passion (1729), cea mai izbutita.

Pasiunile dupa Ioan si Matei au o constructie asemanatoare, cuprinzand recitative, arii, coruri, corale si pagini orchestrale. Fragmente din Pasiunea dupa Marcu, al carui manuscris s-a pierdut, le regasim in Oda funebra (1732), scrisa la moartea reginei Christina Eberhardine, sotia regelui de Saxa, Frederic August. In afara coralului, care este pivotul sectiunilor, a fragmentelor recitativice, narative si a micilor scene cu participarea solistilor-personaje, in Pasiuni exista o serie de arii si ansambluri corale, executate ca adevarate comentarii. Sunt fragmentele cele mai puternice ca expresie, fiindca desfasurarea vocala, intr-un perpetuu arioso inchegat pe o tema-idee, se face cu insotirea unui instrument solist, care repeta necontenit pe diferite trepte respectiva tema-idee.

Ansamblurile ample nu reprezinta totdeauna personaje colective, ci adesea doar gandurile si comentariile autorului insusi. Adeseori, Bach da liniei vocale o linie complementara, executata de un instrument solist, incadrand melodia corala in tesatura instrumentala si, totodata, largind orizontul expresiv. Ariile sunt comentarii lirice cu mijloacele de exprimare ale epocii. Zguduitoarea arie Indura-te Doamne, prin patosul interiorizat si profund, reda cainta amara a lui Petru, dupa ce s-a lepadat, ca un mare las, de Christos. Corurile si coralele, similar corurilor tragediei antice, participa si subliniaza actiunea. Pagini solemne, coralele invita la reculegere si meditatie, in schimb, corurile sunt elementul dinamic, subliniind fervoarea pasiunii si compasiunea eroilor. Cu ajutorul recitativului evanghelistului sunt narate faptele din momentul in care Christos le spune ucenicilor sai ca va fi prins si rastignit, drama continuand cu tradarea, judecata, batjocura, chinurile pe cruce si moartea lui Iisus. Cu mijloace accesibile, realizeaza expresia muzicala a celor mai puternice sentimente umane, muzica sa dovedind putere de exprimare emotionala, caracterizari muzicale puternice si tratari simfonice de mare dramatism.

Descrierea elocventa a Patimilor lui Iisus intr-o muzica dominata de 163 patosul durerii a contribuit la dimensiunea neobisnuit de mare a Pasiunilor si la depasirea limitelor stilistice admise de biserica, fapt ce a nemultumit pe ierarhii bisericii si, mai ales, pe pietisti. Asa se explica de ce Pasiunea dupa Matei n-a mai fost executata dupa moartea lui Bach, desi lucrarea este una dintre cele mai complexe din repertoriul religios. Abia dupa o suta de ani de la crearea ei, Mendelssohn a facut-o cunoscuta lumii, executand-o la Berlin, in 1829. Ultima mare lucrare religioasa este Missa in si minor, cunoscuta si sub numele de Missa Inalta. Primele ei parti au fost scrise in 1733 si ultimele in anul 1738. Creata pentru cultul catolic, ea a fost dedicata principelui elector de Saxa, Frederic August. Bach apeleaza la imnurile missei, apte a reda trairile umane cu deosebita pregnanta. Mai variata ca expresivitate, in aceasta lucrare foloseste un material melodic mai divers. Alaturi de cantecul gregorian (de ex. Credo), apar teme cu ritm alert de dans stilizat cu vadit caracter pastoral. Crucifixus este un graitor exemplu al evocarii durerii umane. Textul latin nu are importanta in desfasurarea muzicala si in succesiunea imaginilor unei parti. Cuvintele sunt repetate pana ce ideea muzicala intreaga este conturata. Generalizand, Bach da puternice imagini contrastante ale intristarii si bucuriei, ale jertfei si biruintei, ale mortii si vietii. Este deosebit de importanta aceasta missa pentru modul cum Bach a pus virtuozitatea contrapunctica in slujba expresiei. Daca in Ofranda muzicala si Arta fugii virtuozitatea de scriitura polifonica este un scop, in Missa contrapunctul, canonul si fuga, in cele mai ingenioase impletiri, sunt valoroase mijloace de exprimare muzicala, lucrarea fiind considerata de catre Hubov o "enciclopedie a artei contrapunctice". Numeroase corale de mici dimensiuni, de mare simplitate si cu structura armonica, participa la desfasurarea dramei si subliniaza expresia prin mijloace diversificate.

Cele trei oratorii ale sale sunt cantate mai dezvoltate, in care autorul inlantuie piese din cantatele anterioare. Astfel, Oratoriul de Craciun (1734) este alcatuit dintr-un ciclu de sase cantate, scrise pentru zilele de Craciun, Anul Nou si Boboteaza. Din cele 51 de numere ce alcatuiesc oratoriul, 17 provin din cantate laice. Celelalte oratorii, de Pasti (1735) si de Inaltare, nu prezinta un interes deosebit. Lucrari religioase sunt si motetele, scrise in stil polifonic, desi in acel timp isi croise drum motetul univocal acompaniat. In creatiile sale vocale, de cele mai multe ori vocea este tratata ca un instrument, textul ramanand numai ca jalon de sustinere. Astfel ca imaginile muzicale se realizeaza nu prin succesiuni de imagini legate de sensul textului, ci prin abstractizare si generalizare de catre intregul piesei.

Ca muzician de curte la Weimar si Köthen si in calitate de conducator al "Collegium-ului musicum" studentesc de la Leipzig, Bach a fost nevoit sa scrie muzica instrumentala de camera, gen in care regasim conceptia sa si pregnant imagini ale vietii omului. In muzica de orga, Bach face sinteza artistica intre stilul traditional al organistilor germani, cunoscut prin Böhm si Buxtehude, si cel al organistilor italieni, al caror reprezentant de frunte este Frescobaldi. De la primii preia formele ample (toccate, fantezii, preludii), cu desfasurari polifonice 164 incarcate si expresii grave, iar de la italieni, cantilena, de o puternica vibratie emotionala, si o forma mai limpede, mai putin incarcata.

La baza muzicii sale de orga sta coralul, prezent sub forma coralului variat sau a fanteziei pe tema de coral. In volumul Orgelbüchlein (Carticica de orga), destinat predarii artei organistice, gasim si Choralvorspielen (preludii ale coralelor), improvizatii pe teme de coral. In corale, in sonatele si concertele pentru orga predomina tesatura vertical armonica. Cele Opt mici preludii si fugi, ca si Passacaglia, au fost scrise pentru clavecin cu doua claviaturi si pedala. In celebra Toccata si fuga in re minor, toccata este o concisa piesa improvizatorica, urmata de severa constructie a unei fugi la patru voci. In canzone, el este influentat de stilul luminos al italienilor. In schimb, in toccate si fugi, cu imagini atat de variate si de puternice, a imbinat gravitatea si patosul organistilor germani cu suavitatea si sugestiva cantilena italiana. Si in muzica de orga, ca si in creatia vocal-simfonica, imbina stilul somptuos si solemn cu efuziunea lirica intensa. Cea mai subiectiva este muzica de orga, intrucat ea isi are radacinile in improvizatie, in muzica spontana izvorata fara premeditare din sufletul creatorului. De fapt, renumele sau printre contemporani nu se datora atat compozitorului, ci inegalabilului improvizator.

In genul muzicii de camera, instrumentul preferat a fost clavecinul. In timpul vietii sale, pe langa clavecin si clavicord, ce mai supravietuiau, a aparut in practica acel "Hammerklavier", pian cu ciocanele, denumit mai tarziu pianoforte, pentru faptul ca mecanismul lui dadea posibilitatea realizarii nuantelor, pe care clavecinul le producea doar cu registre de octaviere.

In muzica de clavecin, distingem trei categorii de lucrari: de camera, concertante si didactice. Lucrarile sale de camera sunt Suitele, piese in care duce la perfectiune lucrarile provenite din muzica de dans. Desi partile component ale suitei poarta titlurile dansurilor, maiestrita lor tratare polifonica face sa dispara orice urma de finalitate coregrafica, incat piesele apar ca o muzica care exprima meandrele vietii omului. Suitele, denumite mai tarziu franceze, engleze, contin parti provenite din dans, la fel si Partitele (suitele germane, 1726-1731). Suitele franceze (1706-1722) vadesc influenta elegantului stil francez si contin, ca si cele engleze (1706-1725), piese provenite din dansuri, ca si partitele. Dar Bach nu se rezuma numai la cele patru dansuri tipice: allemanda, couranta, sarabanda, giga, ci amplifica suita, introducand si alte dansuri, ca menuete, gavote, poloneze sau chiar "arii".

Interesanta este Fantezia si fuga cromatica, cu un suflu nou si indraznet prin frecvente cromatisme, dar si Goldberg Variationen (1742), o arie cu 30 de variatiuni, care marcheaza un moment important din istoria temei cu variatiuni. Compuse pe tema unei arii, variatiunile nu sunt numai prezentari succesive ale temei, ci imagini foarte diverse, realizate prin diferite mijloace: canon, fugato, ariete lirice, piese de dans, iar la sfarsit, un quodlibet, un joc de improvizatie muzicala, construit din suprapunerea polifonica a unor cantece diferite. Simultan cu tema ariei, se canta doua melodii, una de un naiv si rustic 165 lirism, alta umoristica. Numele acestor variatiuni vine de la primul interpret al lucrarii, clavecinistul Goldberg, aflat in slujba contelui Kayserling, ambasadorul Rusiei la Dresda. Si C priciul la plecarea fratelui iubit (scris pentru fratele sau Johann Jakob, plecat in Suedia, in anul 1704), este un jalon important in istoria muzicii de clavecin, fiind o suita ale carei parti au sensuri programatice: Arioso - indemnurile duioase ale prietenilor, care-l sfatuiesc sa ramana in patrie, Andante – diferite intamplari, care pot avea loc printre straini, Adagissimo – jalea generala a prietenilor, Un poco largo – prietenii isi iau ramas bun si "Aria di postaglione", urmata de "Fuga all imitazione della cornetta di postiglione". Inventiunile (15 la doua voci si 15 la trei voci), piesele destinate sotiei sale A. Magdalena, ca si Clavecinul bine temperat (primul volum in 1722, al doilea in 1742) sunt lucrari didactice pentru clavecin. Desi scrise cu scop didactic, ele poarta pecetea geniului bachian, in special, fugile Clavecinului bine temperat sunt stralucite fugi artistice, lipsite de orice urma de pedanterie sau schematism didactic.

Clavecinul a avut un rol important in creatia concertanta. Piesele solistice, cu acompaniament de orchestra, se executau in saloanele principilor, fiind un gen adresat unei elite si nu publicului larg. Concertele pentru clavecin sau pentru alte instrumente, cu acompaniament de orchestra, au o amploare mai mare, tinzand spre un ambitus emotional amplu si spre o sfera mai larga. Substanta muzicii lui Bach solicita un aparat mai complex, dupa cum continutul de idei si tensiunea emotionala a acestei muzici nu mai puteau fi zagazuite in forme vechi, statice. Orga ii oferise posibilitati mai variate de exprimare, fiind mai bogata in culori timbrale, asa incat Bach a fost mereu preocupat de obtinerea unor noi mijloace de exprimare instrumentala.

Bach a dat mare amploare si adancime concertului pentru instrument si orchestra, dand roluri solistice pentru prima oara si clavecinului, ce slujise doar ca instrument de acompaniament in realizarea asa-numitului basso continuo. Pentru clavecin si orchestra a scris sapte concerte, si 16 transcrieri (dupa Vivaldi, Marcello si Telemann), dar si trei Concerte pentru doua clavecine si orchestra; doua Concerte pentru trei clavecine si orchestra si un Concert (transcris dupa cel pentru patru viori de Vivaldi) pentru patru clavecine si orchestra. Un triplu Concert pentru flaut, vioara, clavecin si orchestra completeaza seria lucrarilor concertante cu clavecin principal, de fapt un concerto grosso prin numarul mare de solisti. Concertul in re minor si cel in fa minor pentru clavecin si orchestra au deosebita frumusete tematica, variate efecte timbrale si bogatie expresiva, fiind construite in tiparul clasic al timpului.

In afara de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic in doua Concerte si in Concertul pentru doua viori si orchestra in re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorata scolii italiene, precum si cultivarea virtuozitatii de catre maestrii germani au pregatit drumul creatiei violonistice bachiene. Cele sase Sonate pentru clavecin si vioara, ca si Sonata in sol minor (transcrisa 166 dupa sonata de clavecin), valorifica calitatile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Si Sonatele pentru vioara, fara acompaniament (trei Sonate si trei Partite din 1720), sunt lucrari ce solicita instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei in sol minor are la baza o monodie libera, marcata cu jaloane armonice, ca niste acorduri ale unei laute acompaniatoare, iar fuga este construita polifonic, implicand o deosebita virtuozitate.

Vioara devine instrumentul care vorbeste nu numai in limbajul monodic, ci si in cel plurivocal, armonic si polifonic, realizand efecte armonice si polifonice, specifice lautei. I se valorifica posibilitatile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilitatile de nuantare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, caci linia melodica, fiind atat de expresiva, se dispenseaza de armonie (Allemanda din Partita a II-a), iar arpegiile si pasajele de virtuozitate in miscare rapida ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a). Aceleasi probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), in care valorifica posibilitatile tehnice si expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit si in orchestra, dar a compus si pentru viola da gamba un numar de trei Sonate.

Creatia sa instrumentala este importanta pentru sinteza artistica realizata, caci imbina arta clavecinistilor francezi cu cea a violonistilor italieni si a organistilor germani. Pentru dezvoltarea ulterioara a muzicii instrumentale, creatia sa este nu numai incoronarea artei vechi, ci si o prefigurare a viitorului stil clasic. El este primul compozitor care utilizeaza clavecinul ca solist, fapt ce duce la largirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limiteaza la melodii cantabile si pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice si armonice.

Daca pana la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament in concertele grossi, in cele sase Concerte brandenburgice orchestra realizeaza un dialog cu grupul concertino. In Concertul nr. 1, grupul concertino se contopeste aproape integral cu ripieni, iar in Concertul nr. 3 dispare cu totul masa orchestrala, fiind alcatuita din trei grupuri: viori, viole si violoncele, fiecare avand trei voci care dialogheaza sau se unesc intr-un ansamblu viguros. In aceste concerte, Bach imbogateste paleta timbrala, caci pe langa grupul instrumentelor de coarde foloseste si pe cele de suflat cu rol solistic. In Concertul nr. 5 in Re major, flautul, impreuna cu vioara, alcatuiesc grupul solistic. Concertino-ul primului concert contine si el instrumente de suflat: oboi, fagot, corn. Fundamentul armonic este realizat de un bas si cu basso continuo. Si in Concertul nr. 6, scris fara violine, diferentierea dintre concertino si ripieni este foarte putin conturata. In creatia sa, orchestra capata o expresivitate proprie.

Atat in Concertele brandenburgice, cat si in cele patru Suite (intitulate Uverturi, 1717-1725), descifram viitoarea orchestra simfonica, care va deveni principalul mijloc de exprimare in timpurile ce vor urma. Concertele brandenburgice definesc tipul de concerto grosso din Barocul tarziu, prin numarul 167 de trei parti (in patru dintre ele), prin alternarea miscarilor (repede, rar, repede) si a tonalitatilor, a doua parte fiind adusa in alta tonalitate.

Pentru fiii sai, pentru a doua sotie si pentru numerosi elevi, Bach a scris o serie de mici piese destinate invatamantului. Spre deosebire de obisnuitele lucrari didactice, unde urmarirea problemei pusa in exercitiu impiedica adesea o desfasurare muzicala artistica, in lucrarile lui Bach caracterul artistic nu este niciodata absent. Inventiunile (la doua si trei voci), Preludiile si fughetele sunt mici improvizatii contrapunctic-imitative, care poarta in ele suflul caldurii sale sufletesti. Multa gingasie si ingenuitate gasim in piesele apartinand celor doua caiete de exercitii, intitulate Klavierbüchlein für Anna Magdalena (Carticica pentru A. Magdalena) si Klavierbüchlein für Wilhelm Friedmann (Carticica pentru W. Friedmann).

Foarte importante sunt cele doua volume din Clavecinul bine temperat, ce cuprind 48 de Preludii si fugi, in toate tonalitatile treptelor gamei cromatice, constituind o demonstratie pentru acordarea clavecinului in sistemul egal temperat. Este meritul lui Andreas Werckmeister (1645-1706) de a fi realizat temperarea egala, prin impartirea octavei in 12 semitonuri egale si neglijarea comei sintonice. Acordarea clavecinului in sistemul egal temperat permite modularea la cele mai indepartate tonalitati, ca si utilizarea modulatiei prin enarmonie, procedeu important in istoria limbajului muzical. Odata cu aplicarea sistemului egal temperat, termenul enarmonic isi schimba semnificatia, renuntand la intelesul avut in cultura muzicala antica.

Bach scrie 48 de Preludii si fugi in toate tonalitatile treptelor din gama cromatica, reprezentand o demonstratie pentru acordarea clavecinului in sistemul temperat. Aceste doua volume verifica teoretic acest sistem, dar constituie si un indrumar pentru pianisti si compozitori. Fugile sunt exemple de tratare libera a schemelor formale, modele de exprimare artistica a unui bogat continut de trairi si, totodata, lucrari lipsite de ornamentatia incarcata si greoaie a stilului Baroc. Simplitatea severa, dinamismul dezvoltarii si maiestria formei sunt notele caracteristice ale noului stil polifonic bachian. Clavecinul nu mai era capabil sa raspunda aspiratiilor muzicii lui Bach.

Hammerklavier-ul lui Gottfried Silbermann (1683-1753), realizat in deceniul al doilea, era un instrument perfectionat al piano-forte-ului, creat in 1720 de Bartolomeo Cristofori (1655-1731). Acest instrument, prototip al pianului modern, va inlocui clavecinul si clavicordul. Posibilitatile mai mari de nuantare si de variatie timbrala au facut inutila ornamentica bogata introdusa in muzica timpului, datorita faptului ca liniile melodice la vechile instrumente apareau seci. Pentru pianisti, Clavecinul bine temperat ramane cartea de capatai, fiind un vade mecum pentru oricine tinde sa devina un artist adevarat al acestui instrument. In domeniul didactic, Bach nu s-a limitat numai la lucrari privitoare la tehnica clavirului, ci el a lasat si doua importante creatii pentru tehnica scriiturii polifonice: Ofranda muzicala, care cuprinde trei ricercare la trei voci, opt canoane, o fuga, un ricercar la sase voci, o sonata si un canon infinit, si Arta fugii (1750) – o colectie de 14 fugi si patru canoane pe aceeasi tema –, fugile 168 constituind fiecare cate o imagine de sine statatoare, datorita variatiunilor subiectului unic, care capata diferite infatisari.

Ca si in Ofranda muzicala, fugile si canoanele din Arta fugii au ca tel demonstrarea tehnica, ele fiind stralucite exercitii de maiestrie polifonica. Comparand fugile din Arta fugii cu cele doua Clavecine temperate, gasim la primele o forma perfecta si un continut auster, in timp ce la fugile din a doua lucrare ne surprinde tratarea libera a formei fugii, ca rezultat al unui continut dramatic clocotitor.

Adancimea dramatica a Pasiunilor contrasteaza cu temele glumete ale unor cantate laice sau cu quodlibet-ul din Variatiunile Goldberg, inspiratia spontana alterneaza cu calculul rational, rece. Artistul indraznet din Pasiuni sau din Fantezia cromatica este mai cumpatat in unele concerte de clavecin. Ne atrage elanul romantic din Aria Suitei a III-a, din Andantele Concertului in Mi major pentru vioara sau din aria Indura-te din Pasiunea dupa Matei, dar si arhitectura clasica a Concertului brandenburgic nr. 3 sau a fugii din Uvertura Suitei in si.

In cele mai sobre compozitii polifonice, intrezarim si freamatul patetic al improvizatorului, iar in cele libere descifram logica sa componistica. Tributar vechii polifonii, el imbina limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic. Continutul generalizat, filosofic al muzicii sale, depaseste formele create de predecesori, pe care le desavarseste.

In operele sale a sintetizat implinirile muzicale anterioare, faurindu-si un limbaj inconfundabil si atingand una dintre culmile muzicale universale. Ca toate geniile umanitatii, el se ridica deasupra epocii sale, creatia sa fiind atotprezenta, depasind timpul si spatiul, ca orice permanenta a spiritului uman.
Nume
Comentariu
1. La 29-Nov-2010 03:53:16, Anka a spus:

Johann Sebastian Bach este cu adevarat un bun compozitor!Are opere artisitice!Foarte frumos imi place!

2. La 30-Mar-2010 10:55:20, Larisa a spus:

Cunosc foarte multe melodii simfonice de Bach.vreau sa spun ca imi plac foarte mult.ar trebui sa la ascultati!

3. La 29-Mar-2010 19:47:42, andrutza a spus:

naspa cu n mare

© 2007-2011 News20.ro --