S-a nascut Thomas Morus, savant umanist englez, unul dintre intemeietorii socialismului utopic

Thomas Morus, in engleza Thomas More, (n. 7 februarie 1478, Londra - d. 6 iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor si om de stat englez. Pe durata vietii sale si-a castigat reputatia de important erudit umanist, ocupand mai multe posturi publice, incluzandu-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 pana in 1532. Morus a introdus termenul de "utopie" (greaca "niciun loc", dar similar cu eu topos - "loc fericit"), numele dat de el unei natiuni insulare ideale, imaginare, a carui sistem politic a fost descris in cartea lui, publicata in 1516. Este cunoscut in special pentru refuzul sau de a-l recunoaste pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus sa renunte la principiile sale si la religia sa catolica, acel refuz avand drept consecinte terminarea carierei sale politice, inchiderea sa in Turnul Londrei, si apoi executarea lui pentru inalta tradare.

In 1935, la patru sute de ani de la moartea sa, Morus a fost canonizat de Biserica Catolica, prin Papa Pius al XI-lea, si a fost apoi declarat protectorul politicienilor si oamenilor de stat, de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Ziua in care este serbat in calendarul catolic, 22 iunie, este aceeasi cu ziua sfantului John Fisher, singurul episcop din perioada Reformarii Engleze care si-a pastrat fidelitatea fata de papa. John Fisher si Thomas Morus au fost inchisi, in aprilie 1535, in Turnul Londrei, in acelasi timp si din aceleasi motive. Fisher a fost executat inaintea lui Thomas Morus, pe 22 iunie 1535. Morus a fost canonizat si de Biserica Anglicana in 1980.

Din 1510 pana in 1518, Morus a fost unul din cei doi subserifi ai orasului Cardiff, o pozitie ce presupunea multa responsabilitate, si in care si-a castigat reputatia de functionar public onest si eficient. In 1517 Morus a intrat in serviciul regelui ca si consilier si "ajutor personal". In urma unei misiuni diplomatice la Imparatul Roman Carol Quintul, Morus a fost numit cavaler si a primit postul de subtrezorier in 1521. Ca secretar si consilier personal al regelui Henric al VIII-lea, Morus a dobandit din ce in ce mai multa influenta in guvern, intampinand diplomati, redactand documente oficiale, si servind drept legatura intre rege si Lordul Cancelar, cardinalul Thomas Wolsey, arhiepiscop de York.

In 1523 Morus a devenit orator al Camerei Comunelor. A fost apoi numit inalt protector al universitatilor Oxford si Cambridge. In 1525 a devenit cancelar al Ducatului Lancaster, o functie care ii conferea control judiciar si administrativ asupra unei mari parti a Angliei de nord.

In 1505, la varsta de douazeci si sapte de ani, Morus s-a casatorit pentru prima data, cu Jane Colt, mai mica decat el cu zece ani. Conform ginerelui si primului sau biograf, William Roper, Morus ar fi vrut sa se insoare cu a doua fiica a lui John Colt, dar a crezut ca Jane s-ar fi simtit umilita daca una dintre surorile sale mai mici s-ar fi casatorit inaintea ei. Mariajul a fost unul fericit, si au avut patru copii; trei fiice - Margaret (copilul preferat al lui Morus), Elizabeth, Cicely - si un fiu, John. Pe langa asta, Morus a adoptat o fetita orfana, Margaret Giggs. A fost un tata foarte devotat, spunandu-le copiilor sa ii scrie cand era plecat, chiar daca nu aveau nimic deosebit de spus, si i-a lovit doar cu o pana de paun. Lucru neobisnuit in epoca, a depus la fel de mult efort in educarea fiicelor sale, precum in educarea fiului sau, declarand ca femeile sunt la fel de inteligente ca si barbatii.

Jane a murit in 1511, si Morus s-a recasatorit in scurt timp, pentru a nu ii lipsi pe copii de o mama. A doua lui sotie, Alice Middleton, era o vaduva, cu sapte ani mai mare decat el. Cei doi nu au avut copii, desi Morus a adoptat-o pe fiica ei, pe nume tot Alice. A spus despre sotia lui ca nu era nec bella nec puella - literalmente, "nici o perla, nici o fata", vrand sa spuna ca nu era nici tanara, nici frumoasa. Erasmus i-a descris cu cruzime nasul ca fiind "ciocul in forma de carlig al harpiei". Desi aveau caractere diferite, se pare ca Thomas Morus si sotia sa s-au apropiat foarte mult unul de celalalt, chiar daca nu a putut s-o educe precum o educase pe Jane. In epitaful sau, scris de el insusi, Morus a elogiat-o pe Jane pentru cei patru copii, si pe Alice pentru ca a fost o mama vitrega iubitoare. A declarat ca nu isi poate da seama pe cine iubeste mai mult, si si-a exprimat dorinta ca toti sa fie reuniti dupa moarte.

Thomas Morus a combinat viata activa a unui politician cu munca sustinuta pe planul literaturii si cunoasterii. Talentul si eruditia sa i-au adus reputatia de umanist crestin in Europa continentala, si prietenul lui Erasmus din Rotterdam i-a dedicat capodopera sa, "Elogiul nebuniei" (titlul este partial un joc de cuvinte, deoarece moria inseamna "nebunie" in greaca). Erasmus l-a descris pe Thomas Morus ca un om de litere model, in scrisorile sale catre alti umanisti europeni, si o descriere facuta de Erasmus, omnium horarum homo, a fost inspiratia pentru titlul unei piese de teatru din anii '1950 privind viata lui Morus, "A Man for All Seasons" ("Un om pentru toate anotimpurile"). Proiectul umanistic adoptat de Erasmus si Morus a avut drept scop reexaminarea si revitalizarea teologiei crestine, prin studierea Bibliei si a scrierilor Parintilor Bisericii in lumina literaturii si filozofiei din Grecia antica. Cei doi au colaborat la o traducere in latina a operelor lui Lucianus, care a fost publicata in 1506.

Intre 1513 si 1518, Morus a lucrat la History of King Richard III ("Istoria regelui Richard al III-lea"), o lucrare neterminata de istoriografie, bazata pe cartea "Declinul tragic al lui Richard al II-lea, Suveran al Britaniei" (1485) de Sir Robert Honorr. Acea lucrare a influentat profund opera lui Shakespeare, "Richard al III-lea". Atat opera lui Shakespeare, cat si cea a lui Morus, sunt controversate in randul istoricilor moderni, deoarece il prezinta pe regele Richard intr-o lumina foarte nefavorabila, poate si datorita aliantei autorilor cu dinastia Tudor, care prin Henric al VII-lea ocupase tronul englez in urma victoriilor de la sfarsitul Razboiului celor Doua Roze. In opera lui Morus, insa, regele Henric al VII-lea de-abia este mentionat, poate si pentru ca Morus il invinovatea pe Henric pentru persecutia tatalui sau, Sir John More. Unii comentatori au vazut in opera lui Morus un atac la adresa tiraniei regale, mai degraba decat la adresa lui Henric insusi sau la adresa Casei de York.

"Istoria" este o opera de istoriografie renascentista bine redactata, remarcabila mai degraba pentru stilul ei literar si respectarea preceptelor clasice, decat pentru acuratetea istorica. Opera lui Morus, alaturi de cea a istoricului contemporan cu el Polydore Vergil, reflecta o distantare de cronicile medievale, mundane prin comparatie, si o apropiere de un stil dinamic de scriere. Figura intunecata a regelui Richard, de exemplu, se aseamana arhetipului de tiran din paginile lui Sallustius, si ar trebui interpretata ca o meditatie asupra coruptiei si puterii, la fel de mult ca o povestire a domniei lui Richard al III-lea.

Istoria a fost initial scrisa si a circulat in forma unor manuscrise in latina si engleza, compuse separat, si cu unele informatii scoase de autor din textul in latina, pentru a facilita lectura cititorilor europeni.

In 1515 Morus a scris cea mai faimoasa si controversata opera a sa, "Utopia", un roman in care un calator imaginar, Raphael Hythloday (al carui prenume este o aluzie la Arhanghelul Rafael, purtatorul adevarului, si al carui nume inseamna "cel care vorbeste fara sens" in greaca), descrie organizarea politica a unei natiuni insulare imaginare, Utopia (joc de cuvinte intre grecul ou-topos, "niciun loc", si eu-topos, "loc bun") siesi si lui Peter Giles. In aceasta carte, orasul Amaurote este prezentat, printre altele, ca fiind "Cel mai valoros si mai demn".

In opera sa, Morus contrasteaza viata sociala contentioasa a statelor europene, cu aranjamentele sociale ordonate si rezonabile ale Utopiei si ale tinuturilor din jurul ei (Tallstoria, Nolandia, si Aircastle). In Utopia, proprietatea privata nu exista, si se practica o toleranta religioasa aproape absoluta. Mesajul principal al operei este necesitatea in primul rand de ordine si disciplina, mai degraba decat libertate. Societatea descrisa este aproape totalitariana, si foarte diferita de ceea ce intelegem astazi prin libertate. Este o lume in care incercarile de discutare a politicilor publice in afara forumurilor oficiale se poate pedepsi cu moartea.

Exista o asemanare cu statul comunist imaginat de Karl Marx mai tarziu, in ceea ce priveste lipsa proprietatii private, dar in Utopia nu exista ateismul considerat de Marx necesar. Mai mult, in Utopia exista toleranta pentru diferite practici religioase, dar nu pentru ateism. Asta deoarece Morus considera ca daca un om nu credea in Dumnezeu sau intr-un tip de viata dupa moarte, nu i se putea acorda incredere ca va accepta pe cale logica vreo autoritate sau principii care sa nu derive din propria persoana.

Este posibil ca Morus a ales calea literaturii pentru a descrie o natiune imaginara, pentru a putea discuta liber probleme politice controversate. Propria lui atitudine privind organizarea descrisa in carte a fost o tema indelung dezbatuta. Desi pare greu de crezut ca Morus, un credincios catolic, ar fi considerat Utopia un model concret de reformare politica, unii critici au speculat ca Morus si-a bazat cartea pe comunalismul monahal bazat pe comunalismul biblic descris in Faptele Apostolilor. Datorita insasi naturii scrierilor lui Morus, este dificil uneori de facut diferenta intre pasajele in care autorul este satiric fata de societate, de cele in care chiar descrie solutii care corespund viziunii sale.

"Utopia" este considerata premergatoarea speciei utopiei literare, in care diferite "societati ideale" sau orase perfecte sunt descrise mai mult sau mai putin amanuntit de autor. Desi a fost o miscare tipica Renasterii, bazata pe redescoperirea conceptelor clasice de societate perfecta, precum in operele lui Platon si Aristotel, si combinata cu finetea retorica a oratoriei epidictice a lui Cicero sau Quintilian, utopianismul a continuat si dupa intrarea in Epoca Luminilor.

Editia originala includea detalii ale unui alfabet simetric inventat de Morus, numit desigur "alfabetul utopic". Acel alfabet a fost omis in editiile posterioare, desi ramane o incercare timpurie de criptografiere, si este posibil sa fi influentat dezvoltarea stenografiei.

Utopia dovedeste ca pentru Morus obtinerea armoniei si o ordine strict ierarhizata erau foarte importante. Toate provocarile la adresa uniformizarii si ierarhizarii erau considerate periculoase; in termeni practici cel mai mare pericol, din punctul lui de vedere, era cel pe care il presupuneau ereticii pentru credinta stabilita. Pentru Morus cel mai important lucru era mentinerea unitatii crestinatatii. Reforma luterana, care presupunea pericolul fragmentarii si discordiei, a fost pentru Morus ceva de temut.

Contraatacul sau personal a fost declansat intr-o maniera tipica pentru un scriitor. L-a asistat pe regele Henric al VIII-lea la scrierea "Apararii celor Sapte Taine", un raspuns polemic la scrierea lui Luther "Despre captivitatea babiloniana a Bisericii". Cand Luther a replicat cu Contra Henricum Regem Anglie, Morus a primit responsabilitatea de a formula o contrareplica, ceea ce a si facut in Responsio ad Lutherum. Aceste schimburi de replici mai degraba violente l-au determinat pe Morus sa se apropie de formele de ordine si disciplina descrise in Utopia.
Nu exista comentarii la acest articol / Comenteaza tu