VIDEO Altercaţie la Starea Civilă din Vaslui, între două familii. Poliţiştii şi jandarmii au intervenit pentru a aplana conflictul – Esential

Agenția News.ro relatează, citând publicația locală Vremea Nouă, că mai multe persoane au fost implicate, joi, într-o altercaţie la Starea Civilă din Vaslui.
Scandalul ar fi izbucnit între doi bărbaţi care stăteau la rând, unul pentru a înregistra o naştere, altul pentru a depune actele pentru o căsătorie.
Cei doi au început să se certe, se pare că din cauza ordinii la rând, apoi să se ia la bătaie. În altercaţie au intervenit şi femeile care-i însoţeau pe cei doi.
La faţa locului au fost chemaţi poliţiştii şi jandarmii care au reuşit să oprească scandalul.
Jurnaliştii locali relatează că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.