​ După vizita la Washington, Zelenski are nevoie de succese militare pentru consolidarea sprijinului occidental

La Washington, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut provizii de imagini pentru cărţile de istorie, precum şi de promisiuni. Dar numai pe câmpul de luptă Ucraina va putea cu adevărat convinge Statele Unite şi Occidentul să o susţină în continuare, potrivit analiştilor, comentează AFP.

Volodimir Zelenski și Joe Biden, conferinţă de presă comună la Casa AlbăFoto: Oliver Contreras / UPI / Profimedia

Scurta vizită de miercuri a preşedintelui ucrainean, care nu şi-a părăsit ţara de la invazia rusă din februarie, intervine “într-unul dintre cele mai sumbre momente, deoarece amintirea victoriei de la Herson (oraş din sud ocupat de ruşi şi eliberat de armata ucraineană în noiembrie) se stinge, iar costul războiului continuă să crească”, analizează Michael Horowitz, expert în probleme de securitate din compania de consultanţă Le Beck.

“Această vizită este menită să dea speranţă. Din acest unghi, Zelenski este un comunicator excelent”, subliniază el.

Ne vom aminti într-adevăr de imaginea lui Joe Biden, costum bleumarin strict şi cravată în culorile Ucrainei, cu mâna pe umărul lui Volodimir Zelenski, într-un pulover kaki şi bocanci, în timp ce cei doi merg la umbra colonadelor Casei Albe.

Sau cea a preşedintelui ucrainean, aclamat de Congresul american, care desfăşoară un mare steag albastru şi galben adus de pe front.

Washingtonul va sprijini Kievul “atât timp cât este nevoie”, a repetat de mai multe ori preşedintele american.

Volodimir Zelenski, în calitate de comandant-şef, a promis că Ucraina “nu se va preda niciodată”, şi a subliniat a o ajuta “nu este acţiune de caritate, este o investiţie în securitatea mondială şi democraţie”.

“Nu putem să îngheţăm această bătălie ori să o amânăm”, a insistat preşedintele ucrainean, care adeseori a părut că se adresează în principal republicanilor.

Conservatorii, care vor prelua în ianuarie controlul parţial al Congresului, s-au întrebat deja cu voce tare despre valoarea şi distribuţia ajutorului colosal pe care Statele Unite îl furnizează Ucrainei.

“Dar, ca de multe ori, comunicarea nu este totul”, subliniază Michael Horowitz, subliniind că o problemă primordială, a sfârşitului pe care l-ar putea cunoaşte conflictul, a rămas nerezolvată.

“Pentru mine, în calitate de preşedinte, +o pace justă+ nu implică niciun compromis în ce priveşte suveranitatea, libertatea şi integritatea teritorială a ţării mele”, a spus Volodimir Zelenski.

Joe Biden s-a ferit să propună propria sa definiţie a unei “păci juste”.

Preşedintele american repetă că nicio decizie cu privire la Ucraina nu va fi luată “fără Ucraina”.

Dar lasă să persiste o oarecare ambiguitate – acolo unde preşedintele francez Emmanuel Macron provoacă iritare trasând deja contururile unei soluţii negociate care, în opinia sa, ar trebui să ofere “garanţii” de securitate Rusiei.

Pentru Michael Horowitz, dacă Ucraina doreşte să descurajeze Occidentul în a o forţa să negocieze, “are nevoie, mai mult decât orice, de noi victorii militare. Este singura modalitate de a elimina cu adevărat plictiseala” şi de a obţine mai mult ajutor. Doar că, subliniază expertul, pentru a ajunge la aceste victorii, trebuie, însă, mai mult ajutor.

Washingtonul a anunţat miercuri o nouă livrare de arme şi a răspuns uneia dintre cererile majore ale Kievului prin includerea unui sistem perfecţionat de rachete sol-aer Patriot.

Dar Statele Unite refuză, deocamdată, să furnizeze echipamente mai grele, în special rachete cu rază lungă de acţiune.

“Nu suntem în 1944 sau 1945”, când înfrângerea Germaniei naziste devenise inevitabilă, aminteşte Mikola Bielieskov, de la Institutul naţional ucrainean de cercetări strategice.

Situaţia actuală “seamănă mai mult cu 1942 sau începutul anului 1943. Drumul este lung până la un triumf final” asupra Rusiei, adaugă el.

“Pentru următoarele luni, Ucraina este într-o formă bună în ceea ce priveşte sprijinul financiar atât din partea Statelor Unite, cât şi a europenilor”, este de părere Luke Coffey de la think tankul conservator Hudson Institute.

Expertul se aşteaptă ca armata ucraineană să treacă iarna aceasta la ofensivă pentru a elibera de ruşi oraşul Melitopol, în sud-est, pentru a relansa solidaritatea occidentală.

“Totuşi, trebuie să începem să ne gândim la acest război în termeni de ani, nu de luni. Şi trebuie să ne pregătim în consecinţă”, avertizează el.

(sursa: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *