​5 mituri despre antreprenoriat: de la eroul singuratic, la stilul de viață și motivația legată de bogăție

Sunt diverse mituri în jurul antreprenoriatului, ba că au un stil de viață fantastic, ba că un singur om este cel care face lucrurile să se întâmple, ori că este nevoie de o anumită idee care să schimbe o industrie.

AntreprenoriatFoto: Pixabay

Lucrurile nu sunt chiar așa, potrivit lui Nicolaus Franke, director of the Institute for Entrepreneurship and Innovation, Academic director of the Professional MBA Entrepreneurship & Innovation – WU Viena. El a făcut o listă cu mai multe mituri, iar noi vom prezenta o parte dintre ele.

1. Antreprenorii sunt eroi singuratici (ori lupi singuratici)

Antreprenorul este portretizat, de multe ori, ca fiind Superman sau Superwoman, fiind portretizat în acest fel de presă: adică o persoană super împlinită, respectiv unicul Elon Musk, Jeff Bezos etc.

„Toți antreprenorii au echipe și toți completează capacitatea lor cu alții. În spatele lui Steve Jobs a fost Steve Wozniak care a fost capabil pe partea tehnică”, a spus el.

Da, e plăcut să ai această imagine, eroul, războinicul singuratic, acest luptător, dar în același timp este întotdeauna o echipă. Este foarte greu să reții asta.

„Este o înțelegere greșită. Eroii singuratici se chinuie. Să fii antreprenor, să începi un business cere multe capacități. În general, o singură persoană nu este capabilă să se ocupe de partea tehnologică, de vânzări, de marketing, de strategie, de organizare, de partea financiară. Asta este extrem de rar”, a mai afirmat Nicolaus Franke.

Antreprenorii, spune el, trebuie să aibă capacitatea de lucru în echipă.

  • Nu este un luptător singuratic, ci mai degrabă un bun organizator al unei echipe, o persoană care poate să împartă, care poate să stimuleze pe alții să facă ceva împreună.

2. Este foarte important pentru un antreprenor să aibă o idee care schimbă jocul (piața/lumea)

„Văd mereu studenți care-mi spun: Mi-ar plăcea să încep ceva, dar aștept ca muza să mă sărute!

Este o atitudine înșelătoare. Nu este vorba despre a fi inventatorul. Un antreprenor, foarte rar este inventatorul întregului concept. Mai degrabă, este o persoană care observă ceva ce se întâmplă”, a mai spus el.

Frecvent, spune profesorul, inventatorul – inovatorul și antreprenorul sunt două persoane diferite.

  • Antreprenorul vede imaginea de ansamblu: “Asta va funcționa pentru acel client, dar probabil va funcționa pentru mult mai mulți, pentru un segment mare și cred în asta și am grijă de asta”.

„Ăsta este rolul antreprenorului. Este înșelătoare ideea de a aștepta până când cineva va veni cu ceva, cu o idee”, a mai arătat el.

  • Antreprenorii caută, nu așteaptă ca merele să cadă, ci se uită și se duc acolo unde sunt problemele și soluțiile, unde este trendul, unde noi lucruri se întâmplă. Ei vorbesc, au o rețea mare și caută în mod activ. Antreprenoriatul nu înseamnă inspirație, ci muncă.

3. Antreprenorii sunt hipsteri, sunt vedete au un stil de viață fermecător

„Majoritatea sunt complet diferiți. E frumos să fie portretizați ca stând în piscină, cu o țigară în mână, dar ei muncesc mult. Ei aleg un stil de viață care este exigent în privința timpului, multă muncă, mult efort. Nu e un job de noapte, nu e nici măcar un job de la ora 9 dimineața la 9 seara. Uneori e mult mai mult de-atât”, a mai declarat Nicolaus Franke.

  • Este important, mai ales pentru studenți, să nu confunde stilul de viață al antreprenorilor cu o asemenea imagine.

„Satisfacția antreprenorilor este de mult ori mult mai mare decât a angajaților, dar nu pentru că au mai mult timp sau că ar sta în piscine, ci mai degrabă pentru că sunt autodeterminați, ei pot decide ce să facă. Dacă ei nu cred în ceva spun: Nu, nu fac asta!”, a mai afirmat el.

Antreprenorii, în ciuda eforturilor mari în ceea ce privește munca, sunt satisfăcuți, fericiți datorită acestui nivel mare de independența de a fi propriul șef. Asta duce la satisfacție, nu timpul liber.

4. Antreprenorii sunt interesați de bani

„Asta vine de la ideea că dacă vrei să devii bogat, foarte bogat, extrem de bogat sunt probabil două căi:

1. Să devii gangster

2. Să fii antreprenor, să începi ceva.

Bine, mai e opțiunea să moștenești o avere.

Câștigul la loterie nu te face bogat. 1 miliard de euro să câștigi la loterie? E prea greu”, a mai afirmat el.

Cele mai mari averi sunt făcute de anteprenori, spune Nicolaus Franke.

De obicei, afirmă profesorul, nu de bani sunt interesați acești oameni.

„Nu am prea întâlnit antreprenori pentru care banii reprezintă motivația. Asta pentru că sunt moduri mai simple de a face rost de bani. Pentru antreprenori, șansele de a deveni foarte bogați sunt foarte limitate. Este mai bine să nu fii concentrat pe bani. Majoritatea antreprenorilor nu devin miliardari. Este doar o șansă pe care o au. A avea această șansă e plăcut, dar ceea ce motivează antreprenorii, în general, este nevoia de realizare, să vadă că pot rezolva ceva. Sunt mândri de realizările lor”, a mai spus el.

  • Vor să schimbe lucruri. Asta reprezintă principala motivație a antreprenorilor: să fie independenți.

5. Este important pentru economie ca numărul noilor companii înființate să fie cât mai mare

Nicolaus Franke: Asta este o idee pe care o întâlnesc când vorbesc cu politicienii: ”numărul noilor companii înființate crește, deci suntem pe o cale bună și în acest moment în Austria suntem peste SUA”.

Le spune că este adevărat, dar nu asta înseamnă antreprenoriat.

  • Antreprenoriatul nu înseamnă deschiderea unui nou restaurant cu burgeri, a unei florării. Avem nevoie de ele, e bine să avem competiție, sânge proaspăt, dar antreprenoriatul despre care vorbesc eu este despre inovații în piață: noi produse, noi servicii, noi modele de business. De asta avem nevoie. Asta înseamnă antreprenoriat.

„Numărul startup-urilor inovative nu se reflectă aceste cifre. De aceea SUA este mult mai în față, deși rata de ocupare (muncă) în acea economie e mai scăzută. Ei au tehnlogie înaltă, ambiții mari, startup-uri inovative. La acest capitol, în Europa suntem în urmă. Avem nevoie de aceste firme noi ambițioase. La acestea suntem în urmă, nu la numărul de firme”, a mai spus Nicolaus Franke.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *