​Alegeri regionale în Franța: Extrema dreaptă, rezultat mai puțin bun decât se aștepta (estimări) – International

Extrema dreaptă franceză – formațiunea Rassemblement National (Adunarea Naţională – RN), condusă de Marine Le Pen – a obținut un rezultat sub așteptări, duminică, în primul tur al alegerilor regionale şi departamentale, marcat de un puternic absenteism, potrivit primelor estimări consultate de AFP.

„Un salt este posibil” înainte de al doilea tur, duminica viitoare, a reacționat la postul de televiziune TF1 vicepreședintele RN, Jordan Bardella, în condiţiile în care, contrar sondajelor, partidul său nu s-a clasat pe primul loc în niciuna dintre cele 6 din 13 regiuni pentru care erau disponibile estimări puţin după orele 18:00 GMT.

Aproximativ 48 de milioane de cetăţeni au fost chemaţi la urne pentru a reînnoi adunările regionale şi departamentale în 13 regiuni din Franţa metropolitană şi în cinci teritorii de peste mări.

Miza acestui scrutin este una importantă, întrucât cele 13 regiuni ale Franţei au competenţe în domeniul transportului public, dar şi în cel al învăţământului secundar şi al amenajării teritoriului, în special.

Pentru prima dată, câteva dintre ele ar putea fi conduse de Rassemblement National (Adunarea Naţională – RN), partidul de extremă dreapta al lui Marine le Pen, au scris zilele trecute mass-media franceze.

Acest prim tur a fost marcat de câteva incidente în organizare, precum secţii de votare care nu au fost deschise la ora fixată sau buletine lipsă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *