​Business report: ​Pieţele au fost bune cu noi, dar să nu le testăm limitele. Ce avem de învățat din criza anului 2020. Atmosfera in Thassos in vremea pandemiei. Pericolul din spatele mirajului Forex – Finante & Banci

​Pieţele au fost bune cu noi în ultima perioadă, însă nu trebuie să le testăm limitele ● ​Cum ar putea fi deschise restaurantele şi barurile în interior în condiţii de maximă siguranţă ● Deși 12.700 de pacienți au raportat mita din spitale, Ministerul Sănătății îngreunează demersurile de sesizare a actelor de corupție! ● O abatere de la „regulă“: guvernul nu a sacrificat investiţiile în 2020, chiar dacă bugetul este constrâns ● Atmosfera in Thassos in vremea pandemiei de coronavirus ● Ce avem de învățat din criza anului 2020 ● Pericolul din spatele mirajului Forex ● Franţa: Toată lumea la şcoală de la 1 septembrie ● Oficial: Primăriile pot monta camere de supraveghere pe stâlpii de iluminat public.

Pieţele au fost bune cu noi în ultima perioadă, însă nu trebuie să le testăm limitele. Statele lumii, şi implicit România, trebuie să fie atente la pericolul supraîndatorării. Iar dacă ne îndatorăm, e esenţial să plasăm aceşti bani în investiţii, nu să îi băgăm în consum, în buna tradiţie românească (…) Trebuie să profităm din plin de această oportunitate a fondurilor europene, care poate apărea o dată la mai multe generaţii (…) De asemenea, e necesar să fim mai atenţi la ceea ce ne învaţă crizele, pentru a nu repeta greşelile.În ţările mici cu economie deschisă, dobânzi reduse prea mult pot duce rapid la inflaţie în creştere şi deprecieri de curs. Eu cred că politicile publice trebuie să fie în primul rând orientate către eficienta cheltuirii banului public, întrebări precum „este aparatul bugetar prea mare?” sau „există un echilibru între salariile de la stat şi cele de la privat?” ar trebui să aibă răspunsuri bine analizate şi documentate.tâta timp cât se pot cheltui mai bine taxele actuale cred că este indecent subiectul creşterii taxării, logic este că mai întâi să fie făcute reforme, să fim siguri că folosim taxele colectate în prezent în cel mai eficient mod, şi ştim cu toţii că putem fi mult mai buni la asta decât suntem în prezent. Mediul privat investeşte cel mai bine capitalul, pentru că este un mediu competitiv, în care cel mai bun şi eficient câştiga. Statul în schimb nu pune mereu eficienta aparatului pe primul loc, orientarea spre rezultate nu este în ADN-ul lui, cum este în cel al unui antreprenor, nu are această gândire pentru că administrează un monopol: cel al taxării. , spune Cristian Popa, CFA, într-un interviu acordat fineco24news.blogspot.com.
​Cum ar putea fi deschise restaurantele şi barurile în interior în condiţii de maximă siguranţă. Un proiect de act normativ care prevede deschiderea restaurantelor şi barurilor în interior a fost depus recent la Camera Deputaţilor, iniţiatorul cerând adoptarea de urgenţă în scopul salvării industriei HoReCa de la faliment.”După ce am stat de vorbă cu mai mulţi proprietari de hoteluri, baruri şi restaurante din judeţul Bistriţa-Năsăud, am depus la Parlament o iniţiativă legislativă care vine în ajutorul celor din industria HORECA. Este o industrie profund afectată de măsurile luate de Guvern pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus. O parte din antreprenorii din domeniu sunt la un pas de faliment, iar cifrele lor de afaceri s-au prăbuşit. Toţi îşi doresc o gură de oxigen. Prin iniţiativă legislativă, am propus redeschiderea acelor restaurante, baruri, unităţi de alimentaţie publică care au spaţii special amenajate în acest scop în interior – cu păstrarea unor condiţii igienico-sanitare minime, cum ar fi: distanţă minimă de 2 metri între mese, maxim 4 persoane la o masă şi departajarea spaţiului comun prin panouri de separare între mese”, a declarat deputatul Ionuţ Simionca, citat de adevarul.ro

Deși 12.700 de pacienți au raportat mita din spitale, Ministerul Sănătății îngreunează demersurile de sesizare a actelor de corupție! Până acum, pacientul răspundea la o întrebare și era contactat de Ministerul Sănătății care, după lămurire, reclama eventualele aspecte penale. Acum, ministerul condus de Nelu Tătaru propune ca răspunsul său la reclamarea mitei să fie: ”Vă mulțumim! Vă rugăm să formulați plângere către autoritățile abilitate sau puteți trimite o sesizare la Ministerul Sănătății la adresa de email: presa@ms.ro”! Peste 12.700 de pacienți au sesizat Ministerului Sănătății, între 2017 și 2019, că doresc să raporteze că li s-au solicitat bani sau atenții în timpul internării. Însă, până în prezent, ministerul nu a demarat nicio acțiune ca urmare a acestor sesizări, invocând ”riscul de pierdere a anonimatului pacientului”. Un ordin de ministru recent publicat, aflat în dezbatere publică până pe 26 august, pune în pericol mecanismul de feedback al pacientului, atrage atenția într-o recentă analiză Observatorul Român de Sănătate, potrivit libertatea.ro.

O abatere de la „regulă“: guvernul nu a sacrificat investiţiile în 2020, chiar dacă bugetul este constrâns. Investiţiile publice cresc, însă scăderea investiţiilor private atârnă greu: investiţiile totale vor contribui negativ la evoluţia PIB în 2020. Execuţia bugetară la 6 luni şi majorarea cheltuielilor de stat cu investiţiile la ultima rectificare bugetară arată că guvernul nu a sacrificat investiţiile în acest an. Investiţiile erau, de regulă, primele sacri­ficate atunci când bu­getul de stat era împo­vărat. „Dacă ne uităm la execuţia bugetară, în secto­rul public a fost o creştere destul de mare a investiţiilor. Fiind an electoral la nivel local mulţi primari implementează proiecte de investiţii, dar pare că şi lucrările mari de infrastructură au fost pornite, ceea ce este un lucru bun“, a spus Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.
Execuţia bugetară la 6 luni arată investiţii (cheltuieli de capital) de 9,4 mld. lei, un plus de 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Ideea de relansare economică prin investiţii este bună, dar există o limita a capacităţii statului de a se împrumuta şi aici trebuie angrenat sectorul privat. În principiu, anul acesta s-au făcut investiţii şi poate se vor mai face până la sfârşitul anului, dar cu consecinţa unei datorii publice“, a spus pentru ZF Laurian Lungu, economist, potrivit ZF.ro.

Atmosfera in Thassos in vremea pandemiei de coronavirus. Grecii respecta boala care a bulversat planeta, dar distantarea obligatorie este strict optionala. Atmosfera de vacanta in Thassos se simte mai pregnant decat teama de coronavirus, activitatile de zi cu zi ale grecilor urmand cursul care era firesc in anii anteriori.
Pe plaje, la terase, in restaurante se vorbeste preponderent limba romana, iar pe ici pe colo, dimineata mai vezi cate un cuplu de britanici de regula la varsta a doua. Plajele, care anul trecut erau aglomerate, acum de abia daca ajung la o capacitate de ocupare de 50%, mai ales ca pe alocuri se respecta si distantarea. Zonele private au destule sezlonguri cat sa incapa toata lumea care vrea pentru o saptamana un mic coltisor de rai.
Oamenii de afaceri greci nu percep taxe pentru baldachine sau sezlonguri, ci le ofera gratis, cu conditia pusa clientului sa comande produse la terasa aferenta. O bere rece, o limonada si o inghetata costa in jur de 10 euro, cu sezlongul aferent inclus in acelasi pret, potrivit ziare.com.

Ce avem de învățat din criza anului 2020. La mai puțin de 9 luni de la manifestarea acerbă a crizei pandemice, cu o mare probabilitate ca primul val să fie continuat de un al doilea comparabil ca gravitate, se conturează deja primele lecții ale unei duble și cvasi-concomitente crize – pandemică și economică. Ar fi necesar ca măcar de data aceasta să privim lecțiile cu o mai mare seriozitate, întrucât schimbarea viitorului în bine va pleca de la ele. Chiar dacă o criză pandemică se întâmplă o dată într-o generație, cea prezentă se deosebește de celelalte prin cea mai mare intervenție a guvernelor lumii cunoscută în istorie. Anumite superlative care tind spre unicitatea dublei crize sau a crizei gemene (dacă de luăm după expresia ”deficitelor gemene”) au condus multe personalități din lumea economică să formuleze constatări de tipul ”o criză ca nici o alta”, care nu mai poate fi tratată în modul convențional cunoscut. De ce? Pentru că după ea trebuie să ne așteptăm la o altă lume ”tot ca nici o alta” cunoscută de noi, spre care vom tranzita și ar fi bine să eliberăm această tranziție de greșelile imense ale unei lumi refractare la reformele structurale mereu amânate, scrie Napoleon Pop pe Opiniibnr.ro.

Pericolul din spatele mirajului Forex
. Reclamată pentru că nu returna banii investitorilor,o firmă cipriotă tocmai a luat aviz pentru România MCA Intelifunds, o companie cipriotă specializată în investiții financiare, inclusiv Forex, a fost înregistrată, la finalul lunii trecute, în registrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cu o sucursală pe teritoriul României. Compania, care în trecut a mai activat sub numele IForex, brand promovat agresiv în acea perioadă, a primit mai multe reclamații chiar la ASF, inclusiv pentru că nu returna banii investitorilor, la cerere. Potrivit brokerilor locali autorizați, în România activează cel puțin 50 de companii din domeniu, cu un statut cel puțin incert și cu peste 2.000 de angajați, de zece ori mai mulți decât toți brokerii de la BVB. Din păcate, legislația europeană în domeniu lasă autorităților financiare foarte puține pârghii pentru a refuza sau controla activitatea acestui tip de societăți. Potrivit informațiilor Economica.net, incluse și într-un document trimis ASF de către Asociația Brokerilor, compania cipriotă a activat pe piața locală timp de un an și patru luni fără a fi înscrisă în registre, ca sucursală. Alături de MCA Intelifunds, documentul citat se mai referă la alte 49 de companii din domeniu. Brokerii din asociație acuză Direcțiile de Reglementare și Supraveghere și Control din ASF că nu și-au făcut treaba, în acest sens, în timp ce ASF motivează că aceste firme nu intră în sfera sa de interes, tocmai pentru că nu sunt înscrise cu sucursale pe teritoriul României și activează în baza așa numitului “pașaport european”, care permite oricărei firme din domeniul finnciar înregistrată într-un stat UE să desfășoare activități într-un alt stat UE, printr-o simplă notificare. Legislația europeană în domeniu creează probleme nu doar în România și nu doar în zona companiilor de investiții ci peste tot în Europa și în aproape toate sectoarele financiare, scrie economica.net.

Programul IMM Factor a fost aprobat. Guvernul va garanta facturile decontate de firme la bănci.Guvernul va garanta 50% din facturile pentru bunuri și servicii, pe care agenții economici le vor putea deconta spre plată băncilor sau finanțatorilor care se vor înscrie în programul IMM Factor. De asemenea, dobânda în acest caz va fi subvenționată de stat, care va suporta și comisioanele de administrare. Executivul a aprobat, luni, prin ordonanță de urgență, programul, care va garanta facilității de finanțare de 5 milioane lei pentru un beneficiar. Valoarea plafonului de garanții în cadrul acestei scheme este de 1 miliard de lei pentru o perioadă de 12 luni. ”O companie care dorește să primească mai repede banii pentru serviciile sau bunurile furnizate în baza facturii cere unei finanțator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidități, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenței acelei facturi”, scrie în document. Conform programului, un beneficiar va putea solicita plata imediată a acelei facturi în proporție de până la 80%, scrie profit.ro.

Franţa: Toată lumea la şcoală de la 1 septembrie .Toată lumea la şcoală, le răspunde ministrul Educaţiei care explică faptul că cel mai probabil vor exista clase ori şcoli unde se vor înregistra ceva mai multe cazuri de contaminări dar măsurile vor fi decise pentru fiecare caz în parte. Masca va trebui purtată de toţi copiii de peste 11 ani, conform protocolului sanitar decis de minister. Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer exclude ipoteza amânării începerii noului an şcolar şi susţine că pe 1 septembrie, toată lumea revine la şcoală.
Cu atât mai mult cu cât a fost mărită alocaţia elevilor cu 100 de euro pentru ca fiecare să îşi poată procura masca de protecţie împotriva coronavirusului, obligatorie în şcoli, de la 1 septembrie. Alocaţia a fost majorată pentru 3 milioane de familii nevoiaşe ce nu pot susţine costul zilnic al unei măşti de protecţie. Masca va fi purtată de elevii din generală şi din licee în sălile de cursuri şi în toate spaţiile închise. Aşadar, cursurile vor fi reluate de toţi, pe 1 septembrie, asigură ministrul. Părinţii elevilor se bucură căci, în timpul carantinei, au trebuit să facă ei pe profesorii cu copiii lor. Aproape 80% dintre părinţi aprobă decizia ministrului, potrivit unui sondaj IFOP, citat de rfi.ro.

Oficial: Primăriile pot monta camere de supraveghere pe stâlpii de iluminat public . Montarea camerelor video de supraveghere pe stâlpii de iluminat public va putea fi făcută de primării fără să plătească nimic, doar folosindu-se de infrastructura de distribuție a energiei electrice, potrivit unei legi publicate vineri în Monitorul Oficial. Legea nr. 191/2020 prevede că primăriile pot monta camere de supraveghere, dacă respectă prevederile Legii nr. 190/2018 referitoare la modul în care pot fi prelucrate datele personale. În momentul de față, singurele prevederi din această lege referitoare la monitorizarea video, ce trebuie respectate, sunt următoarele: a) interesele legitime urmărite sunt temeinic justificate și prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor vizate; b) s-a realizat informarea prealabilă, completă și în mod explicit; c) alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit nu și-au dovedit anterior eficiența; d) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporțională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate, scrie avocatnet.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *