​Corabia, Olt: Dunărea scăzută, scoici de vânat, pește dulce și gustos la Jet. Omul copleșit de Dunăre

Corabia, Olt. Destinul m-a dus spre Corabia de Olt. Nu știu cum. În viața mea n-am fost acolo și nici prin cap n-am crezut că există Corabia Olt. Este incredibilă Corabia Olt, trecerea Dunării prin Corabia. Am făcut nebunii. Dunărea fiind scăzută, am mers prin ea, am vânat scoici cu niște asiatici, am explorat o insuliță, am savurat pește dulce și gustos la Jet. Aici la Corabia unde natură e câtă viață. Omul e așa cum trebuie copleșit de Dunăre și natura ei. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Corabia, Olt.

Corabia Olt. În Dunărea secată. După scoici cât palmaFoto: Perspektiva

Corabia, Olt. Chiar am tras de volan din Alexandria și m-am dus mai departe

Nimicului din Alexandria de Teleorman, un oraș opresiv, depresiv, i-a venit replica unei lumi uitate în natură: Corabia, Olt, deschis spre soare și Dunăre.

O privire voluptoasă spre Dunăre. Și mi-a răspuns c-un pește delicios terasa Jet

Și întâi am găsit Dunărea și mi-a fost dor de un pește dulce și gustos. Și am găsit terasa Jet. Și am luat o ciorbă de pește și un crap. Mi-am lins degetele. Atât de simplu este. Am citit apoi de alte rețete, ca pește la disc sau ciorbă acrită cu aguridă:

Și m-am plimbat desculț pe Dunăre

Dunărea, o uriașă domolită de secetă. M-am băgat cu deștele, ca nebunul în apă. Ca un copil. Dunărea e până la genunchi. Am stăpânit Dunărea secetată. Ce voluptate. Și mi-a fost teamă să nu vină șopârle pe mine, șerpi anaconda, dinozauri cu 3 capete. Nimic n-a sărit din clarul de Dunăre. Doar pe loc m-a înconjurat un grup de asiatici care căutau ca berzele, cu capul în apa Dunării. Cu ochiul și cu degetele scoteau din nisip scoici. Atât de simplu, ca un maimuțoi am făcut la fel. Și uite scoicile cât o labă de picior, numărul 38.

Și uite privire. Nu știu, nu era curioasă. Era utilitară. M-am gândit o clipă că, precum asiaticii mei, voi face o oală cu scoici uriașe cu pătrunjel, cu usturoi, scăldate în vin de Corabia. Am băgat scoici în buzunare. Apoi, stând întins pe Dunăre, pe mal, închizând ochii, ciripit de vrăbii și alte păsări, am dat drumul scoicilor. Le-am trimis din nou în libertatea lor: în Dunăre. Dar am avut acest vis cretin, hrăpăreț.

Și n-am făcut altceva. M-am cufundat în natură. Am vrut să fac parte din natură. Și au venit spre mine liniștea, păsăretul, vaga neliniște a Dunării. Am adormit în soare. N-aveam de ce să-mi fac griji. Corabia destinului mă ducea singură. Știa ea unde. Ce-mi păsa unde. Corabia are grijă de tine.

Istoria corabiei, Olt

Înserarea scoate pe străzi case ce-au istoria lor. Înserarea, ca o dunăre secată ce lasă să i se vadă epavele de pe fund:

Corabia, Olt. Acolo am simțit anestezia Naturii

Omul s-a oprit în mine văzând Natura. Am fost copleșit, anesteziat de natură. Dunărea scăzută, scoici de vânat, pește dulce și gustos la Jet. Și Nimic mai mult decât să crezi că domin Dunărea, dar Dunărea era secată. O iluzie a mea. Omul copleșit de Dunăre și natura ei virgină.

Vacanțe mici și miraculoase. LINK-uri ai, mergi, comentează, dă vestea mai departe:

Racoș Brașov: Coloanele de bazalt, Lacul de smarald, Vulcanul stins / Pământul e ca pe Lună