​Cupa EHF (handbal f): Gloria Bistrița, eliminată în sferturi / Meciul cu Ikast, jucat fără spectatori – TeamBall

​Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a ratat duminică, în deplasare, calificarea în semifinalele Cupei EHF, după ce a fost învinsă de formaţia daneză Ikast Handbold, scor 28-26 (12-15), şi în manşa retur din sferturile competiţiei. Meciul s-a jucat fără spectatori, în urma deciziei autorităţilor publice daneze, privind Covid-19, informează News.ro.

În tur, Ikast a câştigat la Bistriţa cu scorul de 29-26 (10-13), iar cu dubla victorie obţine calificarea în semifinalele Cupei EHF. Adversară: învingătoarea din dubla Podravka/Thuringer, cu meciuri programate în 4-5 şi 11-12 aprilie.

Gloria Bistriţa s-a calificat în sferturile de finală după ce a încheiat grupa C a competiţiei pe locul 2, la prima participare în cupele europene.

Formaţia bistriţeană a ajuns în grupa C a competiţiei, deşi a fost eliminată de Corona în turul al treilea, însă EHF a decis excluderea echipei braşovene în urma scandalului de dopaj din lot.

În grupa B a competiţiei, Măgura Cisnădie a încheiat pe ultimul loc, cu 0 puncte, şi implicit cu ratarea calificării în sferturile de finală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *