Dan Barna, despre planul lui Streinu Cercel: Idei aflate la graniţa dintre halucinant şi stupid – Politic

„Autoritățile publice, inclusiv cele din domeniul medical, au obligația să fie responsabile în comunicarea publică. Consider inadmisibilă lansarea unor idei aflate la granița dintre halucinant și stupid al căror unic efect este sporirea neîncrederii populației în capacitatea statului de gestionare a gravei crize prin care trecem. Am cerut insistent în aceste luni transparență, coerență și profesionalism. Ceea ce am primit au fost tentative de ascundere a realității, informații trunchiate, contradicții și tensiuni între factorii de decizie. Aici se ajunge când după reguli clare se aruncă în spațiul public excepții și variante care creeză confuzie, panică și neîncredere”, a scris Barna pe pagina sa de socializare.
Liderul USR susține că rivalitățile dintre diverse personaje cu rol în combaterea crizei sunt irelevante și toxice.
În urmă cu o zi a apărut în presă un documen semant de Directorul Institutului Matei Balş Adrian Streinu-Cercel ăn care se propunea ca pentru perioada de după relaxarea măsurilor de distanţare socială bătrânii să fie separați de familii pentru o perioadă de trei luni.