​DOCUMENT Furnizorii de internet îi cer lui Iohannis să nu promulge legea care ar trimite politicieni la conducerea ANCOM, contrar legislației UE / A fost sesizată și Comisia Europeană – Telecom

Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) a transmis marți o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis în care îi solicită să nu promulge și să utilizeze toae pârghiile legale pentru a împiedica adoptarea proiectului de lege care aduce schimbări majore în conducerea ANCOM, autoritatea care reglementează piața de 3,5 miliarde euro și care va organiza și liciația pentru viitoarele frecvențe necesare implemenrtării serviciilor 5G.

directorul general al Directoratului General pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie (DG-CONNECT) din cadrul Comisiei Europene.

Principalele modificări aduse modelului de guvernanță al ANCOM, criticate de ANISP sunt:

privind realizarea unui Cadru General privind Comunicațiile Electronice, în care se menționează că:

Senatul, for decizional, a adoptat marți, 8 septembrie, schimbările inițiate de deputatul PSD, Florin Iordache, în conducerea ANCOM, autoritatea care va organiza licitația 5G și care monitorizează piața de peste 3,5 miliarde euro a comunicațiilor. Deciziile vor fi luate de 7 oameni, dintre care 4 pot fi politicieni, o experiență de 5 ani în științe sociale fiind de ajuns pentru numirea acestora. USR acuză crearea de sinecuri politice și un atac la independența acestei autorități, dar și o complicitate între PSD și PNL, în condițiile în care fiica președintelui comisiei IT din Senat a fost angajată consilieră a lui Sorin Grindeanu la ANCOM.S-au înregistrat de 88 de voturi “pentru”, 38 “împotrivă” şi 4 abţineri, potrivit Agerpres. Senatoarea USR Silvia Dinică a criticat faptul că prin noul proiect se extinde conducerea ANCOM, de la 3 la 7 membri, “4 dintre aceştia urmând să fie membri de partid”, care vor conduce o instituţie până acum independentă, şi a calificat proiectul de lege ca fiind “cu dedicaţie pentru politicienii care nu mai prind un alt mandat”.

“Sinecuri pentru politicieni şi o nouă încercare de a îngenunchea politica ANCOM ca autoritate de reglementare responsabilă pentru o piaţă de aproape 4 miliarde de euro. O instituţie performantă a statului român, care a fost dată drept exemplu de bune practici de Comisia Europeană. Legea a fost trecută cu viteza luminii prin Parlament, fără o dezbatere reală – încă un exemplu al modului vechi de face politică pentru interesele proprii, fără să le pese de ceea ce contează pentru societatea noastră şi pentru viitorul ei. Fără nicio justificare reală, se înfiinţează un comitet de reglementare, practic se extinde conducerea ANCOM de la 3 la 7 membri. 4 membri din noua conducere vor putea fi membri de partid. Prin acest artificiu vor ajunge să conducă o instituţie care ar trebui să fie independentă – 4 din 7. Totul cu dedicaţie pentru politicienii care nu vor mai prinde un alt mandat”, a spus senatoarea, care a anunţat că USR votează împotriva acestui proiect.

Ea a mai criticat introducerea la Senat la capitolul “experienţă profesională” a celor care conduc ANCOM “alte domenii ale ştiinţelor sociale”, “ca să fie loc pentru toată lumea”. “Oricine poate conduce o astfel de instituţie”, a completat Silvia Dinică.

Amintim faptul că Executivul European a deschis în anul 2009 o procedură de infringement împotriva României tocmai pentru ingerințele dese ale politicului în activitatea autorității de reglementare în comunicații, instituție care potrivit dreptului comunitar trebuie să fie independentă din punct de vedere politic.


Cătălin Drulă (deputat USR): La Senat, Comisia de IT e condusă de dl. Cazan de la PNL a cărui fiică a fost angajată la ANCOM, pe post de consilieră a lui Sorin Grindeanu

Deputatul USR, Cătălin Drulă, a acuzat marți, pe pagina sa de Facebook, o comlicitate între PSD și PNL pentru adoptarea acestei legi.

“A trecut de Parlament cu complicitatea PNL legea care consolidează controlul partidelor politice pe termen lung la ANCOM. Inițiată și dorită de PSD această lege este încă una din mizeriile useliste din parlament din ultima vreme.

La Cameră reușisem acum două săptămâni să-i facem pe PNL să dea înapoi și să renege semnătura ca inițiatori ai proiectului. Ca detaliu important, la Cameră legea nu a trecut pe la Comisia de IT (cea care este comisia de control a ANCOM). Pentru că eram eu și Cornel Zainea incomozi acolo, a fost trimisă doar la Juridică.

La Senat, Comisia de IT e condusă de dl. Cazan de la PNL a cărui fiică a fost angajată la ANCOM, pe post de consilieră a lui Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD. De altfel, se pare că chiar dl. Cazan ar dori să primească un post în consiliul de conducere a ANCOM, înființat prin acest proiect.

Așa că la Senat legea a fost trimisă la raport și la Comisia de IT, iar PNL a dat voturile decisive pentru un raport favorabil pe lege. În plen, PNL a votat “împărțit” – și pentru, și contra – dar asta nu mai conta, pentru că în plenul Senatului, PSD are majoritate cu minim efort și fără ei.

USR ar vrea să atace la Curtea Constituțională această lege, dar singuri nu avem numărul de semnături necesar, iar PNL ne-a transmis semnale că nu dorește să atace legea.

Schema uselistă a fost “hai s-o trecem fără scandal, ne facem că suntem împotrivă, mai ales dacă face USR scandal”. Miza este enormă, controlul politic al unei piețe de miliarde de euro și licitația 5G la care chinezii vor să participe.

Din păcate, conducerea PNL și Ludovic Orban au fost parte la acest aranjament.

Ne rămâne să facem apel la președintele Iohannis să nu promulge acest lege.

Lupta pentru politizarea și căpușarea ANCOM a început chiar cu scoaterea președintelui de către Dragnea din rolul sau în numirea conducerii. Ar fi trist ca tocmai președintele să promulge o lege care încheie și consființește succesul acapărării ANCOM de vechile partide.”

  • Cum a murit și a înviat în Parlament proiectul lui Florin Iordache pentru preluarea controlului ANCOM

Amintim că proiectul inițial care a vizat schimbarea modului de conducere al ANCOM a fost inițiat și depus în Camera Deputaților pentru adoptare urgentă de către controversatul deputat PSD Florin Iordache.

În proiectul inițiat de Iordache, deciziile Autorității de reglementare în Comunicații (ANCOM) ar fi urmat să fie luate de către un Comitet format din 7 membri, nu doar de un președinte și de cei doi vicepreședinți ca până acum. Apartenența acestora într-un partid nu ar mai fi fost o incompatibilitate, nu ar mai fi răspuns penal și nici lipsa studiilor de specialitate nu ar mai fi o problemă la numirea în funcții.

Totuși, același proiect, din care au fost scoase unele prevederi mai toxice, a fost redepus la Camera Deputaților de către liderul deputaților PSD Alfred Simonis, cu sprijinul altor politicieni de la PNL (Andronache Gabriel), UDMR (Márton Árpád-Francisc), PMP (Cupă Ion), Pro-România (Havrici Emanuel-Iuliu) și Minorități (Grosaru Andi-Gabriel).

În contextul revenirii în PSD a lui Sorin Grindeanu, actualul președinte al ANCOM, dar și în plin scandal al posibilei excluderi a chinezilor de la Huawei din rețelele 5G,

deputații au votat ]n data de 25 august 2020 ca viitoarele decizii ale acestei autorități să fie luate de un Comitet format din 7 oameni, dintre care doar președintele și cei doi vicepreședinți nu au voie să fie membri de partid. Mai mult, pentru a fi numiți în funcție, va fi de ajuns și experiența în științe sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *