​Edmond Niculușcă, șeful administrației care se ocupă de consolidrări și restaurări la Primăria Capitalei: Cer Ministrului Culturii retragerea urgentă a proiectului de ordonanță pentru modificarea Legii monumentelor – Administratie Locala

Edmond Niculușcă, directorul-adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCR), cere Ministrului Culturii să retragă proiectul de ordonanță pentru modificarea Legii 422/2001 a protejării patrimoniului. HotNews.ro a scris marți că Ministerul Culturii vrea să scoată Comisiile Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din circuitul de avizare a proiectelor imobiliare din zonele protejate, dacă proiectul imobiliar este semnat de un expert atestat de instituție, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere publică.

În prezent, dacă o persoană vrea să construiască un bloc într-o zonă protejată, cu monumente istorice, proiectul este discutat în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, unde se află mai mulți specialiști și există mai multă transparență și de cele mai multe ori este ajustat până ajunge cât mai aproape de specificul zonei. La fel și în cazul demolărilor clădirilor vechi, care de multe ori au fost respinse de comisie.

”Cer Ministrului Culturii retragerea urgentă a proiectului de ordonanță pentru modificarea legii 422/2001 a protejării patrimoniului. Adoptarea acestui proiect ar fi una dintre cele mai grave lovituri date patrimoniului construit. Eliminarea filtrului Comisiilor Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din procesul de avizare a lucrărilor de edificare sau demolare în zonele protejate înseamnă mână liberă pentru rechinii imobiliari, o calamitate pentru țesutul construit istoric. Vor putea să dărâme mai ușor imobile monument istoric și vor putea să autorizeze fără probleme ansambluri care distrug coerența și calitatea arhitecturală a zonelor construite protejate. Modificările propuse slăbesc și mai mult protecția patrimoniului! Exclus să acceptăm aceste modificări. Sunt inacceptabile!”, a scris Edmond Niculușcă pe pagina de Facebook.
Și Asociația ARCEN, militează de ani de zile pentru protecția patrimoniului, consideră că modificările propuse de Ministerul Culturii la Legea Monumentelor reprezintă un pas înapoi în ceea ce privește transparența și o măsură care servește intereselor imobiliare, care au ca scop maximizarea profitului pe termen scurt în detrimentul peisajului urban și al memoriei orașului.

”În contextul în care patrimoniul construit se diminuează în fiecare an și devine tot mai vulnerabil, Ministerul Culturii propune un proiect de Ordonanță care presupune simplificarea modului în care se face avizarea intervențiilor pe monumente istorice sau în zone construite protejate, eliminând consultanța din Comisiile Naționale sau Zonale. Această propunere reprezintă un pas înapoi în ceea ce privește transparența proiectelor și o măsură care servește intereselor imobiliare, care au ca scop maximizarea profitului pe termen scurt în detrimentul peisajului urban și al memoriei orașului”, au scris reprezentanții Asociației ARCEN pe pagina de Facebook.

Modificările propuse

Principalele prevederi în proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii, până în 30 august, sunt:

  • Art. 34: Membrii comisiilor zonale, exceptând arhitecții șefi și supleanții lor, fac parte din categoria personalului de specialitate atestat, potrivit legii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil.
  • Art. 34 cu 2: Serviciile publice deconcentrate ale Ministerul Culturii pot emite avize privind intervențiile asupra imobilelor din zonele lor de protecție sau din zonele protejate fără consultarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, respectiv a comisiilor zonale ale monumentelor istorice, în afara cazurilor prevăzute la art. 26 alin. (5), dacă documentația supusă avizării este elaborată de un arhitect atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil și respectă procedura privind avizarea intervențiilor în zonele de protecție a monumentelor istorice și zonele protejate aprobată prin ordin al ministrului culturii.
  • Poate fi avizată și autorizată, conform legii, desființarea parțială a monumentelor istorice, în baza unui studiu istorico-științific de fundamentare privind evaluarea culturală a imobilului asupra căruia a fost instituit regimul juridic de monument istoric și a relației acestuia cu contextul lui, conținând restricții și permisivități de intervenție și realizat de personal de specialitate atestat ca parte a unei documentații avizate conform propunerilor comisiilor de specialitate.
  • Printre intervențiile asupra monumentelor, actul normativ prevede: lucrări de conservare, construire, extindere, consolidare, desființare parțială, restructurare, amenajări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentelor istorice.

Citește aici punctele de vedere ale experților consultați de HotNews.ro pe aceste modifiări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *