​FOTO. Tatăl care a lansat un proiect fotografic pentru ca fiica lui să se iubească așa cum e: „Voi încerca să cresc o fată care nu-și va urî corpul”

​Ionuț Iordache este un tată român care s-a gândit să dezvolte un proiect fotografic prin care să o învețe pe fiica lui să se iubească așa cum e. Jurnalist și fotograf din pasiune, bărbatul în vârstă de 43 de ani a creat „Oameni fără măști”, o inițiativă în care adună oameni diferiți, în special femei, fără filtre, fără editări, fără un machiaj exagerat.

Ionut si AlexandraFoto: Arhiva personala

Obiectivul este acela de a crea o alternativă la multitudinea de fotografii fake existente deja pe rețelele sociale și să arate că frumusețea stă în naturalețe și autenticitate. Am stat de vorbă cu Ionuț pentru a afla mai multe, atât despre „Oameni fără măști”, cât și despre rolul unui tată în viața fiicei lui. Am explorat importanța acestui proiect și cu ajutorul a două femei care au acceptat să fie fotografiate de Ionuț.

„Trebuie să învăț să fiu tată”

„Am devenit tată în aprilie 2013 și, chiar dacă e un clișeu obosit, a fost cel mai important moment din viața mea”, spune Ionuț despre momentul în care a întâlnit-o pe fiica lui Alexandra.

„Când doctorul mi-a pus copilul în brațe, am realizat că habar nu am ce trebuie să fac și că trebuie să învăț să fiu tată. A a fost clipa în care m-am trezit la viață”, își aduce aminte fotograful.

Odată cu această revelație, Ionuț a început să citească foarte mult, de la cărțile care-l învățau cum să aibă grijă de un copil, la cele de parenting. „Așa am înțeles că nu trebuie să învăț să fiu un tată bun sau să cresc un copil-robot, ci de fapt mă descopeream pe mine, îmi descopeream rănile copilăriei. A fost un moment de evoluție”, adaugă el.

A realizat că informațiile din aceste publicații nu sunt despre cum trebuie crescuți copiii, ci „despre cum să creștem noi, părinții, pentru a deveni niște oameni mai buni; cum să fim împăcați cu noi înșine, cum să ne iubim mai mult și să nu ne mai biciuim atât.”

„Am realizat câtă presiune se pune pe umerii fetelor și femeilor din punct de vedere al frumuseții” Ionuț ține fotografia în zona de hobby și chiar dacă a avut o perioadă în care a câștigat bani de pe urma ei, și-a dat seama că nu merită compromisurile de dragul profitului, așa că acum se implică doar în proiecte care-i aduc, în primul rând, împliniri sufletești.

În urmă cu patru ani, în minte i-a încolțit ideea proiectului „Oameni fără măști”, după ce a citit cartea „Cum să ne creștem fetele”, scrisă de Steve Biddulph, un psiholog australian.

„Atunci am realizat câtă presiune se pune pe umerii fetelor și femeilor din punct de vedere al frumuseții. Mai ales acum, când fetele ajung să se compare cu toată planeta din cauza rețelelor de socializare”, adaugă fotograful.

Cartea lui Biddulph, așa cum povestește, a fost doar primul pas spre o documentare amănunțită în mitul frumuseții, efectele nocive ale social media, feminism și ce înseamnă să fii femeie. Scriitoarea Petronela Rotar este cea care l-a determinat să-și pună în practică ideea, printr-un text „despre cum s-a considerat „rățusca cea urâtă” în copilărie și cât de mult a rănit-o această etichetă mult timp din viața ei.

De asta am și vrut ca ea să fie prima persoană din acest proiect. Am zis că o să încerc să cresc o fată care nu își va urî corpul, ci îl va accepta așa cum este el, care va dezvolta compasiune de sine și nu va pune preț pe standardele ireale de frumusețe impuse de societate”, subliniază bărbatul.

„E un proiect în care descopăr cât de greu este să fii femeie”

Numele proiectul a plecat „de la măștile pe care ni le punem toți, atât cele vizibile, machiaj, operații estetice, haine de lux, etc., cât și cele mai puțin vizibile. Am ales acest nume și pentru că am fost o persoană care își punea foarte multe măști. Am o rată de respingere care și-a pus amprenta pe viața mea destul de urât și am încercat mereu să le fac pe plac oamenilor, punându-mi câte o mască pentru fiecare în parte. Și atunci când simțeam că sunt, deși de cele mai multe ori nu eram cu adevărat, o luam la fugă”, precizează Ionuț.

El promovează ideea că „autenticitatea e mult mai sănătoasă și mai eficientă în timp, decât ascunderea în spatele unei măști. Poate că pe termen scurt atragi 20 de persoane din 100 dacă te transformi prin machiaj, te îmbraci sexy, încerci să fii altcineva decât ești în realitate, etc., dar vei atrage oameni superficiali care sunt atrași de masca ta, nu de tine, și care te vor părăsi când le arăți adevărata ta față. Poate atragi doar două persoane din 100 dacă ești natural, dar măcar știi că alea două au fost atrase de cine ești tu cu adevărat, iar șansele să rămână lângă tine sunt mult, mult mai mari.”

Când a început „Oameni fără măști”, explică Ionuț, a vrut să creeze o galerie foto cu oameni cât mai diferiți și naturali, autentici, fără filtre, machiaj excesiv, poziții regizate sau văzute pe Instagram.

În timp a descoperit că semnificația inițiativei are legătură și cu el și îl ajută foarte mult, în plan personal. „Am descoperit cât de multe frici au femeile, cât de greu e să fii femeie, lucruri de care noi, bărbații, nu prea avem habar. Tot ceea ce descopăr în acest proiect mă va ajuta să-mi înțeleg mai bine fiica și să o ajut atunci când va avea nevoie de mine”, subliniază tatăl.

„Învăț foarte multe din relația cu fiica mea”

Ionuț și Alexandra. FOTO: Arhiva personală

Ionuț și Alexandra, fiica lui, au o relație din care el învață „lucruri simple pe care noi, adulții, le pierdem pe drum.” Bărbatul mărturisește că încearcă să-i ofere fetiței cât mai mult din timpul lui și îi place să o ia cu el peste tot, atunci când este posibil.

„Îmi place să plec cu ea la munte și la mare, în vacanțe, îmi place să îmi pună un milion de întrebări și când se minunează de multe lucruri considerate banale de adulți. Încerc să îi ofer libertate progresiv, în concordanță cu vârsta ei emoțională, să descopere lumea cu ochii ei, și încerc să o ajut să își descopere singură esența și să nu pun pe umerii ei dorințele mele nerealizate sau niște așteptări care nu vor corespunde cu așteptările sale. Dar, cel mai important, e că avem o relație în care nu am simțit niciodată în opt ani și nouă luni că mă scoate din sărite sau că am nevoie de o pauză de la rolul meu de tată”, zice fotograful.

Alexandra știe de proiectul tatălui ei și chiar a mers la câteva ședințe foto, însă, așa cum explică Ionuț, nu știe exact despre ce e vorba și „probabil va afla atunci când va avea nevoie de niște răspunsuri. Mă bucur că este încă un copil care își trăiește cei aproape nouă ani ca un copil de nouă ani, se joacă, râde, se bucură de copilărie și pare încă departe de momentul în care va avea nevoie de măști.”

Albumul „Oameni fără măști” adună femei diferite, cunoscute public sau nu, de toate vârstele și din toate domeniile, însă, precizează Ionuț, a încercat să aleagă persoane „care să spună ceva, nu doar să stea la fotografiat.” Imaginile vin însoțite de mini discuții, despre „ce înseamnă să fii femeie, despre copilăria lor, despre adolescența lor, despre cum sunt ele ca mame, în cazul în care au copii”.

Feedback-ul primit în urma inițiativei sale a fost unul pozitiv, după cum menționează el, însă dintre cei care-i răspund, doar 40% sunt de acord să apară în proiect, „restul îmi spun că sunt de acord și apreciază ideea, dar că trebuie să găsim timp pentru așa ceva. Timp care nu se va găsi niciodată”, povestește Ionuț.

Are o mare satisfacție pentru că ajunge să întâlnească oameni interesanți, de la care are ce învăța, și că poartă cu ei discuții față în față.

„Un tată de fată va fi model de bărbat pentru fiica lui”

Ionuț spune că trăim perioada din istoria omenirii în care întâlnim din ce în ce mai mulți tați implicați, care realizează ce rol important au în creșterea copiilor, însă, crede el tot sunt puțini bărbații care înțeleg acest lucru.

„Nu îi condamn, pentru că așa am fost crescuți, să credem că doar mama e importantă. Vreau să arăt, prin vocile femeilor care participă la proiect, cât de mult a contat lipsa/prezența tatălui în copilăria fiecăruia. Nu am pretenția de a schimba mentalități, dar m-aș bucura dacă aș reuși să sap o sămânță de idee în capul oamenilor care urmăresc proiectul”.

Tatăl vorbește și despre cum părintele este figura centrală din viața unui copil, lucru pe care-l consideră bun și rău în același timp.

„Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți fericiți, prezenți efectiv în viața lor. Un om devine independent și sigur pe el atunci când are o relație de atașament securizant cu părintele său. Atunci când face greșeli, dar știe că poate să le discute apoi cu părintele, fără să îi fie frică de el. Noi suntem un popor cu stimă de sine foarte scăzută și am preluat o grămadă de lucruri nasoale de la părinții noștri, care și ei au preluat de la părinții lor și tot așa. E datoria noastră să rupem această legătură transmisă din generație în generație”, adaugă fotograful.

Cel mai important lucru pe care și-ar dori ca tații să-l înțeleagă este că „un tată de fată va fi model de bărbat pentru fiica lui. Dacă o fată va avea un tată bun, empatic, înțelegător, cald, etc ea nu va coborî standardul atunci când își va alege un iubit. Dacă tatăl va fi unul absent, abuzator, etc, atunci fata lui se va mulțumi cu puțin atunci când își va căuta iubirea. Pe scurt, mesajul ar fi: fii un bărbat așa cum ți-ai dori să întâlnească fata ta peste 15-20 de ani.”

„Este vital să ajutăm fetele să se cunoască pe sine”

Livia Căciuloiu Minea. FOTO: Ionuț Iordache

Livia Căciuloiu Minea, psihoterapeut specialist, cu formare internațională în psihoterapia traumei orientată spre identitate, a acceptat să facă parte din „Oameni fără măști” pentru că, în perspectiva ei, proiectul aduce foarte delicat, în prim-plan, umanitatea, autenticitatea, frumusețea firească a oamenilor „și abordează sănătos identitatea noastră.”

A rezonat puternic cu acest mesaj, mai ales că și ea, în aria profesională, contribuie la o lume cu mai puțină frică de autenticitate.

„Este vital să ajutăm fetele să se cunoască pe sine și să se prețuiască pentru unicitatea și valoarea lor, pentru că de această relație sănătoasă cu sine va ține, în mare parte, modul în care se vor raporta la propria viață. Cred că filtrele din online nu păcălesc complet pe nimeni, ci sunt folosite ca un panaceu pentru o durere cu care oamenii nu știu ce altceva să facă”, explică Livia.

Psihoterapeuta vorbește și despre importanța legăturii dintre tată și fiică: „tatăl este primul bărbat cu care fetița este într-o relație apropiată, iar asta înseamnă că aici va primi primele repere după care se va ghida în viitor. Firește, în viața adultă, aceste repere se pot schimba, însă relația cu tatăl poate conduce către o deschidere spre lume cu încredere de tine sau spre retragerea în sine, teamă și submisivitate.”

Livia consideră că este important ca tații români să realizeze „că ei sunt mult mai importanți pentru copiii lor, decât mulți cred că sunt, și mult mai importanți decât societatea actuală consideră adeseori că sunt.”

Terapeuta vorbește despre cum prezența lor contează enorm pentru copii, deoarece au nevoie să se simtă valoroși și pentru tații lor. „Fie că sunt conștienți sau nu, fie că sunt prezenți sau nu, tații contează și vor aduce întotdeauna pentru copilul mic repere pe care le va pastra în propria persoană”, subliniază ea.

În al doilea rând, continuă specialista, este important ca tații să nu fugă de propriile emoții și să le arate sănătos în raportarea cu cel mic, „pentru a normaliza mitul bărbatului robot care creează confuzie în copil și îl lasă fără repere de reglaj emoțional sănătos.”

În al treilea rând, încheie ea, bărbații trebuie să țină cont că sunt într-un parteneriat cu mama, „iar copiii au nevoie să învețe relaționarea sănătoasă din modelul părinților. Nu putem pretinde de la un copil să relaționeze diferit față de ceea ce învață de la părinți, atâta timp cât ei sunt modelul de cuplu primordial.”

„Oamenii care nu se iubesc așa cum sunt suferă toată viața”

Mădălina Ion. FOTO: Ionuț Iordache

Într-o zi în care se gândea la cum trebuie să facem eforturi să mutăm atenția de la aparență la ceva mai consistent, Ionuț a sunat-o pe Mădălina Ion, antreprenor în educație, și i-a propus să facă parte din proiect.

„Social media este plină de aparențe, care și nouă, adulților, ne stârnesc tot felul de trăiri, cu atât mai mult copiilor și adolescenților care încă nu au raționalul foarte dezvoltat și sunt loviți din plin de acest fenomen”, crede ea.

A fost foarte fericită de apelul fotografului și mărturisește că a spus pe loc da: „inițiativa lui ar merita să fie cunoscută de toată lumea.”

Mădălina este de părere că „oamenii care nu se iubesc așa cum sunt, sunt oameni care suferă toată viața.” Ea continuă și vorbește despre cât de fascinant i se pare că noi „venim pe lume în iubire și non-judecată. Un copil mic se iubește, se vede întreg, dar pentru că adulții din jurul lui nu se iubesc, el învață cum se face. Învață autocritica, judecata și non-iubirea de sine, iar apoi se luptă toată viața cu asta.”

Deși nu este psiholog, spune Mădălina, știe ravagiile lipsei iubirii de sine și crede că poate cel mai frumos cadou pe care putem să-l facem copiilor noștri este să-i învățăm aceste valori, „să se iubească profund, dincolo de ambalaj, dincolo de comparații, dincolo de aparențe și standarde, dincolo de fapt de tot ceea ce înseamnă formă, pentru că noi suntem forma și non-forma.”

Antreprenoarea în educație spune că proiectele de genul celui lansat de Ionuț sunt „aer curat într-un social media îmbâcsit”.

„Relația cu tata este la fel de importantă ca relația cu mama. Însă, mai cred că mesajele tatălui, modul în care vedem lumea prin filtrele lui, modul în care ne învață că suntem frumoase sau bune să fim iubite, modul în care ne arată că merităm sau nu ceea ce este mai bun, vor fi modurile în care ne vom raporta la viață, bărbați, relații și probabil alte domenii de relaționare, toată existența noastră.

Poți face ușor diferența între o fetiță crescută de un tată abuziv, pretențios, care și-a condiționat iubirea, și una crescută de un tată care vede relația cu fiica lui așa cum ar trebui să fie, necondiționată și sigură.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *