​Iaşi: Consilierul „trădător” din USR PLUS care a votat bugetul local alături de PNL are şanse să fie ales viceprimar, cu susținerea liberali lor (surse) – Politic

Consilierul USR PLUS Cezar Baciu, acuzat de colegii de partid că a trădat şi a votat bugetul Iaşiului alături de liberali, va fi susţinut de PNL pentru un post de viceprimar al municipiului Iaşi, afirmă surse politice citate de agenția News.ro.

O şedinţă a Consiliului Local Iaşi a fost programată pentru luni, iar pe ordinea de zi figurează între altele şi un proiect care vizează alegerea celor doi viceprimari ai municipiului.

Surse politice au declarat pentru News.ro că favoriţi pentru a ocupa cele două funcţii de viceprimari sunt consilierul PNL Daniel Juravle şi reprezentantul USR PLUS Cezar Baciu, cel care în urmă cu câteva săptămâni a contribuit decisiv la trecerea proiectului de buget local, votând în consiliu alături de PNL.

USR PLUS a declanşat procedurile de excludere a lui Cezar Baciu din partid, existând chiar o decizie în acest sens a conducerii USR PLUS. Întrucât Baciu a atacat decizia în instanţă, el rămâne membru USR PLUS până în momentul emiterii unei hotărâri definitive în Justiţie.

Dacă Baciu va fi votat viceprimar, el îşi va pierde automat funcţia în situaţia în care instanţa va da dreptate USR PLUS.

În Consiliul Local nu există o majoritate clar conturată. PNL şi PMP, care de regulă acţionează unitar în Consiliul Local, au împreună 13 mandate şi mai au nevoie de un singur vot pentru a-şi asigura majoritatea simplă.

USR PLUS deţine nouă mandate (inclusiv cel al consilierului Cezar Baciu), iar PSD cinci mandate.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *