OFICIAL Metroul din Drumul Taberei: A fost semnat procesul verbal pentru darea în exploatare. Când ar putea fi deschisă circulația – Infrastructura_Articole

„Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, și anume, cel de recepție la terminarea lucrărilor și cel de punere în funcțiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători”, a declarat ministrul Transporturilor Lucian Bode.
„Suntem acum în situația în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureștenii pot să folosească cel mai așteptat mijloc de transport din această zonă, și anume, metroul din drumul Taberei. A fost o muncă titanică, începută din prima zi a mandatului meu de ministru, pentru a putea să le ofer bucureștenilor, din zona Drumul Taberei și nu numai, ceea ce așteptau de atâția ani. Mulțumesc tuturor acelora care au făcut posibil să ajungem astăzi la acest deznodământ extrem de fericit pentru bucureșteni”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Potrivit unor surse apropiate proiectului, mai sunt mici detalii de rezolvat până la deschiderea oficială și încă se discută despre momentul exact când ar urma să fie deschis traficului cu călători noua magistrală, fie duminică după-amiază, fie luni sau cel mai probabil marți.
Chiar dacă M5 va fi deschisă traficului cu călători, lucrările la Magistrala 5 vor continua în câteva zone, la unele puncte de acces, la suprafață și în zona pasajului subteran de la parcul Drumul Taberei.
Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. De-a lungul timpului, însă, Magistrala M5 s-a confruntat cu mari probleme – probleme de avize, probleme mari de finanţare (mai ales în timpul guvernării PSD-Ponta în 2013), probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.
Pe Magistrala 5 vor circula pentru început zece trenuri Bombardier, din flota actuală, după cum au anunțat reprezentanții Metrorex. Acum, la testele dinamice se folosesc atât trenuri Bombardier, cât și trenuri vechi IVA.
Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.
Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.
Lungime: 7,2 km in total din care 6,2 km pe Lotul 1.1 si 1 km pe Lotul 1.2.
Loturile – contractele semnate pentru realizarea stațiilor, structurilor și galeriilor :
Lot 1.1 – Raul Doamnei – Eroilor 2 (PSS Opera) – 6,2 km, 9 statii / Astaldi – FCC Construccion – Delta ACM – AB Construct / Valoarea totala a contractului: 987,9 mil lei fara TVA.
Lot 1.2 – Valea Ialomitei – galeria, statia si depoul / Max Boegl / Valoare totala: 231,67 milioane lei fara TVA.
Termen de finalizare (initial): 2015 pentru structura, tuneluri si statii / 2015-2016 – punerea in functiune
—
Pe Magistrala 5 Alstom a implementat un sistem digital de control al trenurilor – primul sistem de semnalizare CBTC (Communication-based Train Control) instalat în România.
„Urbalis 400 este un sistem avansat de control al traficului pentru controlul trenului bazat pe comunicații, care va contribui la reducerea congestionării traficului din București deoarece sistemele cresc capacitatea de transport cu intervale de succesiune a trenurilor de până la 90 de secunde. Modernizat în permanență și conceput special pentru linii de metrou cu un număr mare de pasageri, sistemul oferă o gamă de funcții considerabilă, care contribuie la reducerea intervalului de succesiune a trenurilor și creșterea vitezei medii”, detaliază Alstom.