​Primăria Capitalei va acorda 500 de vouchere în valoare de 4.800 de lei/beneficiar persoanelor care s-au vindecat de noul coronavirus și donează plasmă – Administratie Locala

Primăria Capitalei a lansat marți proiectul ”Donează plasmă, salvează viaţa” prin care va acorda un sprijin financiar în valoare de 4.800 de lei/beneficiar, sub forma unui pachet de vouchere, persoanelor care s-au vindecat de noul coronavirus. Proiectul este bugetat pentru 500 de donatori, iar vocherele pot fi utilizate pentru achiziționarea de servicii medicale și medicamente, precum și de alimente.

Persoanele interesate se pot înscrie pe site-ul https://doneazaplasma.assmb.ro/ după ce au donat plasmă.

Se pot înscrie în proiect persoanele cu domiciliul stabil sau viză de reședință în Municipiul București – obținută cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare.

Primarul Gabriela Firea a declarat într-o intervenție live pe pagina de Facebook că scopul proiectului este de a crește numărul donatorilor.

”Chiar în această dimineaţă este funcţională aplicaţia pe care se pot înscrie pacienţii care s-au vindecat de COVID-19, care acum se află în convalescenţă, care vor să doneze plasmă, foarte necesară în această perioadă pentru a fi salvaţi pacienţii de la ATI. Există încă o reticenţă, există o lipsă de informare şi din cei aproape 40.000 de români care s-au vindecat de COVID 19 în întreaga ţară au donat foarte puţini. Avem în acest moment, potrivit statisticilor oficiale, în jur de 400 de donatori. De la un donator se pot recolta aproape 700 de mililitri de plasmă care poate salva trei pacienţi în formă severă. Iată, deci, necesitatea acestui proiect. Chiar dacă au fost voci care au criticat iniţiativa mea şi a colegilor de la ASSMB, iată că se dovedeşte a fi de succes şi necesară pentru că ulterior nouă au apărut şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice din ţară care au anunţat că vor oferi stimulente financiare pentru donatorii de plasmă”, a spus primarul general.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *