​VIDEO. 25 întrebări despre vaccinul anti-COVID19 (6): De ce nu cumpărăm vaccin din Rusia? – Sanatate

În contextul în care românii sunt printre cei mai reticenți europeni în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID-19, HotNews.ro a stat de vorbă cu experți în domeniu și încercăm să răspundem la toate întrebările esențiale referitoare la acest subiect. În cadrul seriei video „25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19”, publicăm un răspuns pe zi, atât referitor la modul de funcționare a vaccinurilor, cât și la procesul prin care vaccinurile vor ajunge la populație.

Doar 21,8% dintre români s-ar vaccina împotriva Covid-19 imediat ce ar avea posibilitatea, 30% ar aștepta doar după ce vor vedea dacă cei deja vaccinați nu au avut probleme, în timp ce 38,6% dintre persoanele chestionate nu vor să se vaccineze, arată un barometru de sănătate publicat în noiembrie. Asta în condițiile în care, potrivit experților, nu există alte soluții mai eficiente pentru a opri pandemia COVID-19 și pentru a ne putea relua astfel viața dinainte.

Pentru a lămuri toate aspectele referitoare la vaccinare, HotNews.ro a adresat mai multe întrebări unor specialiști, iar răspunsurile acestora vor fi prezentate în seria video „25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19”. În fiecare zi, publicăm un răspuns de un minut la întrebări esențiale despre acest subiect. Clipurile video vor putea fi vizionate pe site-ul HotNews.ro și pe conturile noastre de Facebook și Instagram.

Întrebarea de astăzi: De ce nu cumpărăm vaccin din Rusia?

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie:

„Eu am urmărit până la un punct anunțurile făcute din acea zonă, am auzit și de declarația președintelui Vladimir Putin. Am luat-o mai mult ca pe o declarație politică. Nu am cunoștință de studiile pe care ei le au vis-a-vis de aceste vaccinuri pe care le propun. Vedeți, atât vaccinul produs de AstraZeneca cât și vaccinul produs de Pfizer sunt deja în studii de faza a treia. Dincolo nu am niciun fel de informație despre eventuale studii care să susțină declarațiile care s-au făcut din acea zonă. Deci din acest motiv practic nu se pune problema la ora asta de a se achiziționa vaccinuri din această direcție.”

Citește și:

Dacă am avut COVID-19 mai trebuie să-mi fac vaccin?

Care este diferența dintre vaccinul produs de Pfizer și cel produs de AstraZeneca? Dacă aș putea să aleg, cu care ar trebui să mă vaccinez?

Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Ce procent din populație ar trebui să se vaccineze pentru ca pandemia să se încheie?

Ce înseamnă că vaccinul este eficient în proporție de 95%?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *