​VIDEO Doi profesori ai unui liceu de elită al României pun degetul pe rană înaintea începerii anului școlar: Va fi probabil un fel de cârpeală / Câteva observații critice la ghidul publicat de Ministerul Educației – Educatie

Profesorii Adrian Sandu (Filosofie) și Cătălin Ciupală (Matematică) predau la liceul Andrei Șaguna din Brașov și au fost invitații HotNews.ro la o discuție despre începerea noului an școlar, despre ghidul ministerului, predarea online, digitalizare și transferul de responsabilitate de la centru către autoritățile locale și școli.

  • Mininisterul are o problemă, în primul rând, de transparență. În foarte multe situații, ministerul vine și spune: specialiștii ministerului au stabilit că… Mi-e foarte greu să înțeleg cine sunt aceșți specialiști, nu există o asumare explicită de către cei care redactează astfel de documente a pozițiilor exprimate.
  • Nu a fost creată infrastructură pentru învățământul online sau hibrid… Este o mare problema. A ține un curs online nu înseamnă doar să pui un power point, nu înseamnă doar să porți o discuție. Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală…
  • Există o lungă tradiție în școală românească – centralismul. Deciziile au fost mereu centralizate, la nivel național, sau al inspectoratelor. Neexistând această cultură a deciziei autonome, în cadrul școlilor sau comunităților școlare, avem niște probleme de asumare a responsabilității . E foarte greu să-ți asumi răspunderea.
  • Măsură numărul 1: Făcut o platforma educațională bună și eficientă pentru elevi și profesori. De vreo 15 ani se discută despre așa ceva și încă nu s-a făcut.
  • Eu văd o platformă eficientă… ce este eficient pentru elev? În primul rând să vadă cât știu ei. Este așa-numită auto evaluare. Pentru profesori este să aibă niște resurse la îndemână pe care să le dea elevilor din câteva clicuri. Deci, digitalizarea cred că este primul lucru, pentru că elevii nu mai stau cu cărțile în brațe atât de mult. Am făcut un sondaj la mine la școală că să văd cam cât stau elevii cu cărțile de matematică. 70% nu utilizează culegeri, și manual aproape deloc.
  • Noi, practic, funcționăm pe o paradigmă funcțională de secol XX, că să nu spun XIX. Practic, un elev studiază la școală între 15 sau 17 materii. E un fel de fărâmițare a cunoașterii și a învățării fără să existe o perspectiva globală asupra lucrurilor. Ne stabilim ținte de performanțe, uitând că până la urmă oamenii care performează pe anumite domenii sunt un procent cam de 10%, iar ceilalți trebuie să înțeleagă.
  • Să va dau un exemplu. În Franța, ei nu au olimpiada națională de matematică. În schimb au un concurs pe echipe , la care participa cam 160 de echipe. Eu l-am preluat la școală pentru că mi-a plăcut. Rezultatul: Franța are cele mai bune facultăți de pe continent, de matematică. 40% dintre vorbitorii de la Congresul Internațional de matematică, deci unde este elită mondială, sunt francezi. Și ei nu au olimpiadă…


Despre ghidul ministerului Educatiei pentru profesori: Supra-reglementarea nu este benefică

Adrian Sandu: Este un document care a trezit ceva discuții să spunem generale. Eu am o problemă cu astfel de documente. Ministerul are o problemă, în primul rând, de transparență. În foarte multe situații, ministerul vine și spune: specialiștii ministerului au stabilit că… Mi-e foarte greu să înțeleg cine sunt aceșți specialiști, nu există o asumare explicită de către cei care redactează astfel de documente a pozițiilor exprimate.

În al doilea rând, unele măsuri de acolo par să suprareglementeze anumite situații: intrarea, ieșirea din școală, ce se întâmplă în sala de clasă, cum ies copiii la toalete. Întotdeauna, situațiile acestea de suprareglementare nu generează lucruri benefice. Impresia mea, după ce am citit acest ghid, publicat de Minister, a fost că nu știu de ce mai vin la școală, dacă mai am timp să predau sau să supraveghez, ceea ce e o întrebare, pentru că acolo există foarte multe atribuții pentru profesori. Aceștia întră la clasa, după 5 minute schimbă clasa, după care intră la altă oră. Profesorul nu mai are timp să se odihnească, să aibă o pauză de 5-10 minute între ore. Nu am înțeles acest lucru.

Conform documentului, avem din plin o poziție de control. Trebuie să îi controlăm pe elevi, să-i supraveghem. Era acolo o afirmație: Este interzis schimbul de obiecte personale între elevi. Cum să-l interzici? Ce faci dacă unul își da pixul altuia? Ce se întâmplă atunci? Mi-e foarte greu să înțeleg asta, nu știu…

Cătălin Ciupală: Suprareglementarea nu face bine. Pe de altă parte, eu înțeleg foarte bine poziția ministerului. Trebuie să fie totul cât se poate de clar, cu toate că mie nu mi se pare foarte clar, dar stau și mă gândesc, eu de ce merg la școală?! Trebuie să fac educație, pot încerca să explic elevilor , nu vreau să fiu jandarm. Le explic cu argumente logice că e bine să ne protejăm, dar de aici până la a avea istericale în privința pixului, să-mi fie iertat…

Cum se pasează responsabilitatea între ministere și școli: ”Transferul de responsabilitate către autoritățile locale și către școli este un prim pas de care aveam nevoie de foarte multă vreme”

Adrian Sandu: Comunicarea făcută de institutiile de resort, ministerul Educației, Sănătății, nu a fost una bună. Dar a prins un lucru esențial. Începerea școlii este necesară. Trebuie să înțelegem că există riscuri asociate acestui proces. Riscuri pe care trebuie să ni le asumăm. Nu este o activitate pe care o facem fără risc. Tendința de a securiza din ce în ce mai mult duce la acea suprareglementare. Dar, din momentul în care treci de la o securizare a riscului în cealalată extremă, având tendința de a bloca procesul educațional, printr-o comunicare ambiguă, printr-o comunicare plină de discontinuități din care oamenii nu mai înțeleg nimic.

”Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală”


Aici lucrurile ar fi putut sta altfel, dacă într-adevăr ar fi existat o echipa de comunicare foarte bună pentru aceste instituții. Pe de altă parte există acest transfer de responsabilitate către autoritățile locale și către școli. Și este un prim pas de care aveam nevoie de foarte multă vreme. Dar pe de altă parte trebuie să le dai și instrumentele necesare. Și aici eu văd două probleme.

Primul aspect este legat de ce au făcut instituțiile statului pentru a ajută aceste comunități să găsească cele mai bune soluții pentru începerea școlilor. Cu câteva excepții la nivel național, nu s-a făcut nimic.

Nu a fost creată infrastructură pentru învățământul online sau hibrid, la nivelul mijloacelor tehnice: laptopuri, tablete. Nu avem resurse digitale. Este o mare problema. A ține un curs online nu înseamnă doar să pui un power point, nu înseamnă doar să porți o discuție. Înseamnă niște resurse specifice pentru orele respective. Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală, vom încerca să suplinim această absență…

Există o lungă tradiție în școală românească – centralismul. Deciziile au fost mereu centralizate, la nivel național, sau al inspectoratelor. Neexistând această cultură a deciziei autonome, în cadrul școlilor sau comunităților școlare, avem niște probleme de asumare a responsabilității . E foarte greu să-ți asumi răspunderea.


Propuneri pentru un învățământ mai performant: DIGITALIZARE. O platformă digitală la nivel național și o digitalizare la nivel de infrastructură pentru toate școlile: ”Aș elimina hârtiile din școli, fizic. Avem tone de hârții, când toate se pot uploada”

I.B.: Dacă mâine ați sta față în față cu ministrul educației sau ați fi consilierul premierului ce măsuri i-ați propune de luat pentru îmbunătățirea calității învățământului?

Cătălin Ciupală: Măsură numărul 1: Făcut o platforma educațional bună și eficientă pentru elevi și profesori. De vreo 15 ani se discuta despre așa ceva și încă nu s-a făcut. Teoretic să șțiți că se poate face asta foarte repede, nu-ți trebuie bani mulți..

I.B.: Ce presupune platforma asta?

Cătălin Ciupală: Sunt mai multe concepte, mai multe idei. Eu văd o platformă eficientă… ce este eficient pentru elev? În primul rând să vadă cât știu ei. Este așa-numită auto evaluare. Pentru profesori este să aibă niște resurse la îndemână pe care să le dea elevilor din câteva clicuri. Elevii fiind foarte dinamici cu tehnologia imediat se vor adapta și vor începe să lucreze. Deci, digitalizarea cred că este primul lucru, pentru că elevii nu mai stau cu cărțile în brațe atât de mult. Am făcut un sondaj la mine la școală că să văd cam cât stau elevii cu cărțile de matematică. 70% nu utilizează culegeri și manual aproape deloc. De ce? Pentru că le pot downloada, le au în format pdf și stau cu manualul pe telefon. Deci, e foarte simplu. În primul rând digitalizarea.

Al doilea lucru, digitalizare la nivel de infrastructură pentru toate școlile. Teoretic se poate face, trebuie doar voință. Banii s-au alocat, nu trebuie decât ca omul să le aplice. Va dau un exemplu. Există un proiect, o platform Google pe care fiecare școală o poate avea. În cadrul acestei platforme, oferite gratuit, toate modificările și planificările, în loc să le faci pe hârtie, se uploadează în google drive. Directorul are acces imediat la planificările tale, la fel inspectorul de matematică. Apoi temele le încarci pe google class room, elevii le uploadează acolo și tu poți corecta. Toate astea trebuie doar folosite, banii s-au alocat.

Aș elimina hârtiile din școli, fizic. Avem tone de hârții, când toate se pot uploada. Când vine o inspecție generală, la noi, la catedră de matematică, le arăt telefonul… păi, șțiți că nu sunt pe hârtie, puse la biblioraft. Nu, îmi asum totala răspundere, să șțiți că nu am avut niciodată probleme. Pentru digitalizare, la nivel de minister este important să existe voință pentru a impune această digitalizare, iar pentru școli de a acceptă.

I.B.: Vorbim de un dezinteres din partea decidenților?

Cătălin Ciupală: Sau necunoaștere, nu știu cum să zic. E o combinație. Va dau un alt exemplu că să vedeți ce înseamnă absurditatea reglementărilor. Există examenul de titularizare , definitivat. Sunt niște specializări destul de singulare. Pentru a corecta lucrarea respectivă, la Brașov a venit un profesor din Bacău. Pentru a corectă o lucrare! Nu se putea scana și trimite? Adică se semnează contracte de sute de milioane de euro online, la judecătorie ți se poate trimite sentința prin email, și tu nu poți să corectezi o lucrare online?


”Practic, un elev studiază la școală între 15 sau 17 materii. E un fel de fărâmițare a cunoașterii și a învățării fără să existe o perspectiva globală asupra lucrurilor”

Adrian Sandu: Avem nevoie de multe lucruri. În primul rând trebuie să regândim tot sistemul educațional, pentru că în momentul de față noi avem de-a face cu niște elevi și nu știm exact ce vrem de la ei. Un sistem educațional se construiește solid atunci când știi ce vrei de la aceșți elevi. În momentul de față noi știm că este foarte frumos să luăm bacalaureatul sau evaluarea națională. Sunt admiteri la facultăți, după care totul s-a încheiat. Tocmai că nu s-a încheiat, școală trebuie să genereze niște elevi capabili să se integreze în mediul social, lucrul care este discutabil, din multe puncte de vedere. Bun, nu este numai rolul școlii, dar este un rol destul de important și care nu a fost pus încă în dezbatere. Toată arhitectura sistemului educațional și curricular trebuie regândită. Noi, practic, funcționăm pe o paradigmă funcțională de secol XX, că să nu spun XIX. Practic, un elev studiază la școală între 15 sau 17 materii. E un fel de fărâmițare a cunoașterii și a învățării fără să existe o perspectiva globală asupra lucrurilor. Ne stabilim ținte de performanțe, uitând că până la urmă oamenii care performează pe anumite domenii sunt un procent cam de 10%, iar ceilalți trebuie să înțeleagă. Rezultate nu înseamnă numai să iei bacalaureatul sau evaluarea națională, olimpiade. Performanță înseamnă mult mai multe lucruri. De exemplu, când întră în clasa a V-a, și este de notă 4, să îl duci la notă 7. Elevii nu-și pot face trasee personalizate în școală.


I.B.: Cum mai este apreciat un profesor? În sistemul românesc, un profesor este apreciat dacă produce olimpici tot timpul, și nu-l vezi pe acela care ridică o clasa de la 5 la 7 sau 8. Pentru că apare di discuția conform căreia , acei 10% cu performanțe, oricum părințîi investesc în ei, sunt foarte interesați, le plătesc meditații suplimentare. Cum e evidențiat un astfel de professor care ridică media clasei?

Adrian Sandu: Când vorbim de apreciere, depinde foarte mult cine o face. Că să dau un exemplu, în sistemul național, profesorii sunt evaluați , și aici este iar o anomalie, în mod intern. De regulă, în orice sistem, evaluarea trebuie să fie externă, și sunt lucruri haioase. Primim fișe de autoevaluare, dacă am folosit internetul, dacă am folosit laptopul, tot felul de lucruri trăznite, dar care au un punctaj în acea fișa. Aprecierea depinde foarte mult de ceea ce faci că profesor și trebuie să vină din partea celor cu care vii direct în contact. Din punctual asta de vedere, la nivel sistemic, este foarte ușor să introduce un sistem (nu trebuie să reinventăm roată), ele există deja în această lume, sunt teste standardizate de diagnostic. Nu sunt adeptul testelor standardizate în totalitate, pentru că ele pot pierde din vedere alte lucruri, dar există teste inițiale la fiecare început de an școlar. La discipline care se predau anual, gen română sau matematică se pot da. Dar ce te faci la discipline gen logică, cum îi dai un test standardizat? El poate fi făcut, dar măsoară altceva acolo. Nu mai măsoară nivelul pe care îl are la Logică, ci niște competențe. Deci ele pot fi făcute și pot fi asumate de comunitățile școlare și atunci se pot face cu adevărat evaluări, sisteme de evaluare, pentru profesori care să pună în evident toate aceste lucruri.

”Rezultatele nu sunt deloc încurajatoare. Dacă ne raportăm la olimpicii nostrii, să șțiți că numarol lor este foarte mic. Nu știu dacă vorbim de 1 %, cred că 0,3%, din numărul total de elevi ajung să performenze la acest nivel.”

I.B.: Mereu văd la televizor, după cum șțiți și voi, sistemul nu funcționează bine. Aveți idei, mai sunt și alți profesori care au idei. Unde se produce fractură de comunicare între voi și factorii decidenți?

Adrian Sandu: Păi comunicarea este admirabilă, dar lipsește cu desăvârșire. Eu nu știu să fi comunicat vreodată cu vreun factot=r decident care să fi venit sis a fi spus: Spuneți-ne cum vedeți voi lucrurile! Cei care sunteți practicieni, aveți contact cu elevii. S-au făcut niște consultări publice, bun, înțeleg, legea te oblige să le faci, dar dacă tot le faci, fă-le cum trebuie, că să fie și eficiente. Ni se spune : completați acest formular și vom ține cont de părerea dumneavostră. E ca și cum ți-aș pune eu în cutia poștal formularul și voi spune că voi ține cont că țîn cont de părerea ta.

Cătălin Ciupală: Pe mine nu m-a întrebat nimeni, dar nici nu sunt genul de om care să se bage, dar le caut ca să văd ce se întâmplă. Nici măcar la nivel local nu, la nivel de școală nu, la nivel județean nu, iar la nivel național nici atât. Cum ai făcut, de ce ai făcut nu m-a întrebat nimeni …

I.B.: Noi tot vedem că avem niște rezultate la olipmpiadele internaționale și credem că stăm bine. ”Lăsăți copiii să învețe carte cum făceam noi pe vremuri”, auzim mereu. Cât de bine suntem noi pregătiți măcar în raport cu țările din jur?

Adrian Sandu: Păi avem rezulatele la testele Pisa. Care arată că avem probleme la niște competențe de bază, cum ar fi matematică, și de înțelegere de text. Rezultatele nu sunt deloc încurajatoare. Dacă ne raportăm la olimpicii nostrii, să șțiți că numarul lor este foarte mic. Nu știu dacă vorbim de 1 %, cred că 0,3%, din numărul total de elevi ajung să performeze la acest nivel. Și de multe ori acestea sunt legate de pasiunea lor, de șansă să întâlnească niște profesori dedicați, care sunt dispuși să lucreze cu ei, deci de foarte multe lucruri. Rezultatele acelea nu sunt neapărat efectele sistemului educațional. E un cumul de factori.

Cătălin Ciupală: Să va dau un exemplu. În Franța, ei nu au olimpiada națională de matematică. În schimb au un concurs pe echipe , la care participa cam 160 de echipe. Eu l-am preluat la școală pentru că mi-a plăcut. Rezultatul: Franța are cele mai bune facultăți de pe continent, de matematică. 40% dintre vorbitorii de la Congresul Internațional de matematică, deci unde este elită mondială, sunt francezi. Și ei nu au olimpiada. Ultima dată era un laureat de medalie Field (echivalent Nobel la matematică), era un tip din Germania. Nu cred că au fost mulți medaliați Field din sisteme cu olimpiade. Probabil că sunt, dar în Franța nu. Nu olimpiadele măsoară valoarea sistemului.

Adrian Sandu:
Un alt exemplu, într-un an, olimpiada internațională de filozofie a fost ăn SUA. ȘI acolo fiecare stat participant trimitea un lot din 5, 10 elevi. SUA a avut un singur elev, pe care l-au găsit cu greu, pasionat de filozofie. Să nu uităm că între cele mai bune facultăți de filozofie din lume sunt și cele din SUA. Deci undeva e o discrepant. Noi măsurăm performanțasistemului educațional prin niște indicatori care de fapt să exprime altceva. Este, dacă vreți, un efect sau o rămășiță din perioada comunistă atunci când românii trebuiau să arate că sunt performanți la nivel internațional, la fel că și în sport. Am rămas cu această idee pe care o perpetuăm, o rostogolim în continuare, uitând că în spatele acestor rezultate există un cumul de factori și că de fapt noi vorbim de un număr foarte mic de elevi din sistemul național. Ce facem cu ceilalți, e o întrebare…

Am preferat să construim platforme de la zero. Nu am asteptat ministerul. Conferințle Șaguna, doccumentarul despre Șirna, un laborator sau ClubMateŞaguna

Cătălin Ciupală: De 6-7 ani, iniţiat ClubMateŞaguna-un loc în care elevii pasionaţi de matematică colaborează, îşi impărăşesc pasiunile, lucrează la matematică etc. Totodată, un după model internaţional, organizăm un concurs de cercetare matematică pe echipe –STYM –Saguna Tournament of Young Mathematicians – in care elevii cercetează, scriu articole ştiinţifice, dezbat probleme de matematică, învaţă să dezbată elegent pe bază de argumente, scriu recenzii etc. – aceasta este baza de la care am pornit.

Scopul proiectului este realizarea unui laborator interdisciplinar de matematică şi ştiinţe în care să se rezolve probleme de cercetare cu elevii din ClubMateSaguna. Am creat aproximativ 100 clipuri video despre probleme și aspecte de matematică și științe

Adrian Sandu: ”Conferințele Șaguna” – un proiect de 4 ani de zile pentru elevi, dar și și publicul larg. A avut 2 componente:

• conferințe pentru elevii liceului cu profesioniști din diverse domenii (profesori universitari, arhitectură, drept, medicină), scopul fiind familiarizarea elevilor cu practica din domeniile respective pentru o orientare optimă în carieră;

• conferințe pentru comunitatea brașoveană cu personalități ale culturii române (printre invitați: Horia Roman Patapievici, Vlad Zografi, Mircea Dumitru, Solomon Marcus, Lucian Boia, etc.).

Documentarul ”Povestea satului Șirnea”, realizat de elevi ai liceului Șaguna: ”Acum doi ani am început cu povestea unui loc, astăzi avem în fața povestea unor oameni. Primul documentar realizat de șaguniști este în sfârșit gata de proiecție! ”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *