Gabriel Oprea a sunat adunarea!/PMP in picaj liber/ UNPR, surpriza momentului/Analiza

Sociologul Mirel Palada, printr-o analiza perinenta, releva surprizele din aceste alegeri si, mai ales, surprizele de la locale si parlamentare.

“Zilele astea toată lumea se concentrează pe soarta partidelor mari. Când, de fapt, adevăratele surprize se întâmplă în cazul celorlalte partide, în partea a doua a clasamentului.

Până acum două săptămâni, sondajele indicau o tendință de creștere pentru PMP. Eu personal eram din ce în ce mai convins că va trece pragul de 5%, la fel cum a făcut și la alegerile parlamentare din 2014: pe ultima sută de metri, la mustață.

Apoi însă a venit dezvăluirea cu Petrov, numele de cod sub care Băsescu a colaborat cu Securitatea. Se pare că utilitatea publică a acestuia s-a epuizat și atunci s-a scos dosarul.

Această dezvăluire a provocat deja consecințe. Măsurarea cea mai recentă arată că PMP a scăzut înapoi la loc, mult sub 5%, irosindu-și tot ce acumulase până acum de la începutul anului. Concluzia: PMP nu va intra în Parlamentul European.

În schimb, sunt semne că voturile se mută către un alt partid din aceeași zonă a clasamentului electoral: UNPR.

În cel mai recent sondaj Sociopol, terminat la sfârșitul săptâmănii trecute, UNPR a trecut deja de 3% și e pe creștere.

Din ce se întâmplă, trag concluzia că că temele legate de zona militară și de securitate i-au priit UNPR-ului în această campanie, ca și recentele subiecte de dezbatere publică: acoperirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi în cimitirul miliar din Valea Uzului, demontarea statuii lui Mihai Viteazu la Oradea, scoaterea drapelului României la Miercurea Ciuc, folosirea imnului Ungariei și a imnului secuiesc în secuime.

La asta se adaugă probabil și efortul de campanie: din ce am auzit, Oprea a bătut toată țara, vizitând toate județele în ultimele trei luni.

Avem o campanie în care, pe lângă bazinele mari de vot, lupta electorală se duce inclusiv pe bazine foarte bine definite, punctuale, la nivel de categorii profesionale.

Iată că zona militarilor își îndreaptă votul spre UNPR. Va trece pragul de 5%? Urmează o ultimă săptămână de campanie foarte interesantă în această privință”, precizeaza renumitul sociology intr-o analiza pertinenta. (Cristina T.).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *