Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei cu o rachetă balistică hipersonică de tip Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citând informații obținute de serviciile de informații din Ucraina, Statele Unite și Europa, potrivit Reuters. Liderul de la Kiev a cerut partenerilor occidentali să reacționeze înainte de producerea unui eventual atac. Și ambasada SUA la Kiev a transmis că a primit informații despre un posibil atac aerian de amploare care ar putea avea loc în următoarele 24 de ore.
Avertismentul președintelui ucrainean vine la o zi după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat armatei să pregătească opțiuni de represalii împotriva Ucrainei, după un atac cu drone asupra unui cămin studențesc din regiunea Luhansk, aflată sub control rusesc în estul Ucrainei.
Armata ucraineană a negat că ar fi responsabilă pentru acel atac.
„Observăm indicii privind pregătirea unui atac combinat asupra teritoriului ucrainean, inclusiv asupra Kievului, cu utilizarea mai multor tipuri de armament. Este posibil ca în cadrul unui astfel de atac să fie folosite și arme cu rază intermediară de acțiune”, a scris Zelenski într-o postare pe X, fără să menționeze atacul cu drone.
Rusia a folosit deja de două ori împotriva Ucrainei racheta Oreșnik, despre care președintele Vladimir Putin a afirmat că este imposibil de interceptat, datorită vitezei sale raportate de peste zece ori mai mare decât cea a sunetului.
Moscova a lansat pentru prima dată o rachetă Oreșnik asupra Ucrainei în noiembrie 2024, vizând ceea ce a descris drept o fabrică militară.
La acel moment, surse ucrainene au susținut că racheta transporta focoase de exercițiu, fără încărcătură explozivă, iar pagubele provocate au fost limitate.
Al doilea atac a avut loc în ianuarie 2026, când racheta a lovit regiunea Liov, în vestul Ucrainei.
„Atragem atenția partenerilor noștri din Statele Unite și Europa că utilizarea unor astfel de arme și prelungirea acestui război creează un precedent la nivel global pentru alți potențiali agresori”, a declarat Zelenski.
Avertisment similar transmis de Ambasada SUA la Kiev
Potrivit unui mesaj publicat pe site-ul ambasadei, reprezentanța diplomatică americană de la Kiev a primit informații privind posibilitatea unui atac aerian semnificativ care ar putea avea loc în orice moment în următoarele 24 de ore.
„Ambasada SUA la Kiev a primit informații referitoare la un posibil atac aerian de amploare, care ar putea avea loc în orice moment în următoarele 24 de ore. Ca de fiecare dată, ambasada le recomandă cetățenilor americani să fie pregătiți să se adăpostească imediat în cazul în care este emisă o alertă aeriană”, se arată în comunicat.
Ultima alertă de securitate similară emisă de Ambasada SUA datează din 8 ianuarie.
Liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei au descris, în ianuarie, utilizarea de către Rusia a unei rachete balistice Oreșnik împotriva unei ținte din vestul Ucrainei drept o acțiune „escaladatoare și inacceptabilă”.
Zelenski a spus că Kievul se bazează pe o reacție a comunității internaționale și pe „un răspuns care să fie preventiv, nu unul venit după producerea faptelor”.
Potrivit liderului ucrainean, asupra Moscovei trebuie exercitate presiuni pentru a împiedica extinderea războiului.
Kremlinul a acuzat Ucraina că a comis o „crimă monstruoasă”, după ce oficialii ruși au declarat că atacul cu drone asupra unui colegiu din regiunea Luhansk a provocat moartea a cel puțin patru persoane și rănirea a 35 de copii.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că cei responsabili trebuie aduși în fața justiției.
„Dronele inamice au atacat” clădirea colegiului profesional din Starobelsk, afiliat Universității Pedagogice din Luhansk, și căminul universitar al acestuia, a spus Leonid Pasechnik, guvernatorul regional instalat de Moscova în Luhansk.
Potrivit acestuia , 86 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani se aflau în aceste clădiri în momentul loviturii. „35 de persoane au suferit diverse răni”, a precizat el, fără a oferi mai multe detalii.
Statul Major General de la Kiev a anunţat pe Facebook că a lovit în timpul nopţii de joi spre vineri un „cartier general” ale unităţii de drone „Rubicon”, situat în zona oraşului Starobilsk.
„Ucraina efectuează lovituri asupra infrastructurilor şi instalaţiilor militare utilizate în scopuri militari, respectând cu scrupulozitate normele dreptului internaţional umanitar”, se afirmă în mesajul Statului Major General ucrainean publicat pe reţelele de socializare.






