Șeful gigantului energetic rusesc Gazprom avertizează țările europene cu privire la consecințele renunțării la energia provenită din Rusia.
Șeful Gazprom, Alexei MillerFoto: Olga Maltseva / AFP / Profimedia Images
Nu există „nicio garanție” că Europa ar supraviețui acestui sezon de iarnă, bazat pe rezervele sale de gaz actuale, a spus miercuri Alexei Miller, CEO-ul companiei Gazprom, deținută de statul rus, relatează CNN.
Vorbind la o conferință pe teme energetice desfășurată la Moscova, Miller a mai susținut că gazul din depozitele subterane ale Germaniei ar fi suficient doar pentru două luni, maximum două luni și jumătate.
Instalațiile de stocare a gazelor din UE sunt umplute în proporție de circa „90% din capacitate și suntem în frunte din acest punct de vedere”, a afirmat miercuri ministrul ceh pentru Industrie și Comerț, Jozef Sikela, după o reuniune cu miniștrii Energiei din Uniunea Europeană, la Praga.
Criza energetică din Europa s-a adâncit pe măsură ce Rusia a limitat exporturile de gaze naturale, forțând guvernele să cheltuiască miliarde de euro pentru a proteja afacerile și consumatorii.
___





