Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni miercuri pentru a discuta despre o posibilă introducere a obligativităţii purtării măştilor de protecţie pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica. El a precizat, pentru Agerpres că în şedinţă se va lua în discuţie prelungirea măsurilor în vigoare dispuse în contextul pandemiei de COVID-19 şi că noutatea constă în dezbaterea unei posibile introduceri a obligativităţii purtării măştii de protecţie în jurul şcolilor.
Potrivit acestuia, măsura va fi dublată de patrularea agenților de poliție în zonă, astfel încât această regulă să fie respectată.
„Ne bazăm și pe conformarea voluntară a oamenilor care trebui să înțeleagă că aceasta este o măsură care protejează sănătatea lor și a copiilor lor. Vedem că această nouă tulpină afectează nu doar persoane în vârstă, cum a fost cazul până acum, ci și persoane tinere și copii”, a explicat Stoica.
Măsuri suplimentare vor fi introduse după depășirea pragului de 2 la mie, 3 la mie și așa mai departe, spune prefectul.





