1 Decembrie 2021 – Unirea fără discriminări. Români suntem cu toții – Perspektiva

și bărbatul, și femeia, și Românul și gay-ul, lesbiana, țiganul, scriitorul și analfabetul, evreul, influencerul și coate goalele, Președintele țării și cerșetorul, vagabondul de tomberon, cea mai frumoasă femeie din lume, siliconata, omul cu trei guși, femeia cu barbă, boul, dacul, hoțul de mașini, hoțul de buzunare, hoțul de carduri, milionarul, mahalagiul, criminalul, cel care știe META și IT, AI, dar și cel care habar n-are pe ce lume este, și olimpicul, și campionul la handbal feminin, campionii Ligii Întâi Fotbal și guralivul, tăcutul, muistul, bătrânul, bătrâna, bunicul, omul cu alzheimer, ochelaristul, șchiopul, sinucigașul de 3 ori ratănd, dar și cel care a ratat o dată, de 2 ori, de n ori, soldatul, pensionarul special, corporatistul, orășanul, urbanul, jandarmul, polițistul, șeful, măcelarul, cofetarul, bucătarul, Chef-ul, neamțul, ungurul, turcul, tătarul, călărețul, zamparagiul, “Alexe, omul lui Dumnezeu”, omul cu fermoarele, schilodul, “Hop şi eu cu Ţaţa Lina!”, popa, marinarul, diasporeanul, moldoveanul, olteanul, maramureșeanul, femeia de serviciu de pe scară, bodyguardul de la farmacie, doctorul de interne, doctorul de ovare, manipulantul de tramvaie, macaragiul, comersantul, șmecherul, pușcăriașul, românul verde, haidamacul, antivaccinistul. Și Furdui Iancu și Gabriel Liiceanu, și Șoșoacă și Ana Blandiana. Și Selly și Dani Mocanu. Și Gigi Becali și Nicolae Ciucă. Și Cîțu și Ciolacu. Românul e de toate felurile, de toate culorile. Românul e în toate felurile. Românul ăsta divers e deci liber de prejudecăți măcar de Ziua lui Națională.
1 Decembrie dacă tot e patria, patriotismul, națiunea, toți românii, indiferent cum sunt ei, au dreptul să fie fără excludere împreună. Nicio excludere nu-i bună, necesară, justificată. Nicio punere în centru nu-și are rostul.
1 decembrie e un sentiment, iar de sentimente suntem cu toții în stare. 1 decembrie nu-i discriminare. Națiunea așa e ea. Multicoloră. 1 decembrie 1918 are valoare astăzi, în 2021, dacă toți cei enumerați și toți cei care nu-s enumerați mai sus pot să cânte: “Noi suntem români!”