10 morţi şi 35 răniţi în bombardamente ruseşti asupra Harkovului

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte 35 au fost rănite în bombardamente ruseşti asupra unei zone rezidenţiale din Harkov, un oraş important din nord-estul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile regionale, notează AFP.

Război în Ucraina: orașul Harkiv, bombardat intens de rușiFoto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images

Într-un bilanţ anterior, guvernatorul regional, Oleg Sinegubov, anunţase moartea a “şapte persoane, printre care un copil de şapte luni”.

“Ocupanţii au tras asupra unuia din cartierele rezidenţiale ale oraşului Harkov. Din păcate, 34 de persoane au fost rănite, printre care trei copii”, a declarat el.

Câteva ore mai târziu, Parchetul regional a anunţat un bilanţ cu zece persoane ucise şi 35 rănite.

“Un număr de clădiri rezidenţiale au fost avariate sau distruse”, a adăugat Oleg Sinegubov, însoţind postarea sa de pe Facebook cu fotografii cu clădiri şi maşini parţial distruse.

“A doua armată din lume (armata rusă), după cum se dovedeşte, poate lupta doar cu populaţia civilă”, a spus în glumă guvernatorul, cerându-le locuitorilor să nu iasă în stradă decât în caz de necesitate absolută.

În cursul zilei de vineri, şapte civili au fost ucişi şi alţi 27 au fost răniţi de tirurile ruse asupra unor autobuze de evacuare din regiunea Harkov, potrivit Parchetului ucrainean.

Peste 500 de civili au fost ucişi în această regiune de la frontiera cu Rusia de la începutul invaziei Ucrainei la 24 februarie, a anunţat joi Oleg Sinegubov.

Al doilea oraş al Ucrainei cu aproape 1,5 milioane de locuitori înainte de război, Harkov a fost ţinta unor lupte violente mai multe zile la începutul ofensivei, dar a rămas mereu sub controlul forţelor ucrainene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *