22 de trenduri pentru 2022 – Esential

Anul 2022 va vedea progrese rapide în tehnologie pe mai multe planuri, precum robotică și blockchain, iar startup-urile ”smart” vor capta negreșit atenția publicului și a consumatorilor. De asemenea, investitorii care știu să valorifice tehnologiile emergente și tendințele mediului de afaceri se vor axa pe inovațiile care aduc îmbunătățiri majore produselor, serviciilor sau proceselor, dat fiind faptul că impactul Covid-19 va afecta în continuare viața de zi cu zi. Crypto va continua să crească, iar noua creștere și dezvoltare a NFT-urilor și a metaversului va ajuta blockchain-ul să crească și mai mult în 2022. ”În top cele mai importante trenduri pentru 2022 sunt însă cele legate de modele de business sustenabile, acțiuni climatice sau impactul The Great Resignation asupra productivității globale”. Ciprian Stănescu, Social Innovation Solutions.

Care sunt trendurile alese de echipa Social Innovation Solutions care ar putea modela anul 2022? Mai multe detalii și resurse pot fi găsite și în Raportul 22 Trends for 2022.

1. Hybrid Work Models: Noua flexibilitate oferită angajaților de corporații constă în facilități pentru munca de la distanță și cea de tip hibrid. Un sondaj recent la nivel global a concluzionat că flexi-munca și siguranța locului de muncă sunt printre cele mai dorite beneficii cerute de angajați.

2. Maximalism: După 2 ani de stat în casă tinerii, simt nevoia să dărâme chiar și pereții invizibili atunci când ies pe stradă. Trendul ”dopamine dressing therapy” aduce un 2022 în care hainele în culori vibrante, printuri, bluze și hanorace oversized în culori neon, combinații cât mai atipice de accesorii sunt parte din moda străzii.

3. Metaverse: Inovațiile în AR și VR vor remodela experiența digitală, iar consumatorii vor putea accesa tărâmuri digitale mult mai ușor. Magic Leap și Niantic (SUA), plus Huawei (China), sunt jucători cheie care dezvoltă aceste lumi virtuale, iar Union (Spania) este probabil cel mai interesant start-up din scena metaversului: transformă selfie-urile în avatare 3D realiste pe care oamenii le pot utiliza în jocuri și experiențe AR și VR.

4. Digital Twin Technology: Această tehnologie elimină timpul și costul dezvoltării de produse noi, complexe, oferind predictibilitate și adaptabilitate la schimbări în timp real. Chevron, companie producătoare de energie, estimează să economisească milioane de dolari în costuri de întreținere din tehnologia DT până în 2024 în câmpurile petroliere și rafinării.

5. Virtual Peer-to-Peer Education: Pandemia a creat un nou val de adepți digitali în vârstă, dornici să aparțină unui grup chiar și virtual. Vedem zeci de platforme digitale ce ajuta milioane de noi utilizatori digitali în vârstă prin învățare interactivă și cu mari beneficii asupra sănătății mintale.

6. Community Inclusion Currencies: CIC-urile sunt legate de producția și comerțul local, oferind stabilitate business-urilor, sunt deconectate de politicile monetare naționale și de fluctuațiile comerciale globale.

7. Robotaxis: Baidu și Didi (China) lansează flote fără șofer pe drumurile orașelor Shanghai și Beijing. Vehiculele de tip ALMDs – Autonomous Last Mile Delivery pot transforma industria de retail, scăzând costurile de livrare cu peste 80% în comparație cu logistica costurilor de livrare umane. GM a lansat BrightDrop pentru a furniza vehicule comerciale autonome cu emisii zero iar FedEx și-a rezervat 2.000 de autoutilitare BrightDrop, iar Walmart 5.000.

8. Carne ”artificială”: Sănătoasă, de bună calitate, reducerea consumului de energie, pământ și apă utilizată de industria zootehnică – sunt avantajele teoretice date de carnea cultivată în laborator. Mai multe companii plănuiesc să-și lanseze propria carne artificială în 2022, iar asta poate duce la accesibilitate și prețuri competitive.

9. CTVs – Connected TVs: 61% dintre cei care nu au abonament TV urmăresc știri live din alte surse online. Potrivit Forbes, platforma de publicitate video cu cea mai rapidă creștere este CTVs: oamenii care vizionează conținut video în aplicații ca Netflix sunt dispuși să accepte reclame pentru a continua să vizioneze conținutul selectat.

10. Gamingzon: Anul 2022 va fi un an specialpentru lansări de jocuri video – peste 100 sunt deja programate. Noile căști AR/XR de la Apple, Microsoft, Google și Meta, precum și PlayStation VR2, vor aduce o nouă dimensiune lumii virtuale, în special una a cumpărăturilor in-game.

11. Blockchain s-a bucurat de o adoptare masivă, jocuri, finanțare, chiar și în industria turismului de lux. Lynkey și-a propus să ducă digitalizarea proprietății și a turismului la o scară nemaivăzută până acum: a lansat un proiect pentru tokenizarea și oferirea de soluții NFT de peste 8 miliarde de dolari. Criptovalutele, platformele NFT, blockchain și DLT schimbă modul de a face business.

12. Biophilic design: 2022 aduce natura în interior la propriu: piatră, metal, lemn, explozie de flori și plante verzi, orice material din natură materiale prin care să reproducem sălbăticia între 4 pereți, acasă sau la birou. Designul”biofilic” aduce beneficii pentru sănătatea mintală.

13. Altfel de flori artificiale:
Aparent, avem 2 tendințe total opuse în designul de interior. Dar conceptul FAUX FLOWERS aduce flori artificiale mai realiste ca niciodată. Popularitatea noii generații de plante artificiale realizate din plastic și țesături reciclate oferă noi oportunități de business și promovează abordarea unei economii circulare.

14. Wearable Healthcare Devices: Dispozitivele medicale neinvazive sau minim invazive vor fi de mare interes în acest an, personalizabile pentru pacienți. Monitoarele ECG portabile înregistrează activitatea inimii și oferă o analiză exactă cu informații utile pentru medici. Plasturii care măsoară markerii biochimici din fluide precum salivă, lacrimi sau transpirație, pot asigura monitorizarea în timp real a hormonilor sau a glucozei, de exemplu.

15. Fermented beauty: Procesul de bio fermentare nu este nou, însă ritualurile de înfrumusețare s- au schimbat de la începutul pandemiei: a crescut interesul pentru îngrijirea pielii cu ingrediente sănătoase. Procesul de fermentare adaugă noi nutrienți într-un produs cosmetic și beneficii anti- age, chiar și giganții industriei se adaptează noilor cerințe.

16. Techgriculture: Agricultura de precizie, cu utilizarea algoritmilor și a inteligenței artificiale, va digitiza sectorul agricol în 2022. O tendință de urmat în acest an este agricultura inteligentă care implementează IoT, AI și computer vision pentru agricultură. Roboți pentru a identifica și culege legume în funcție de mărime va fi cea mai atipică, dar și cea mai eficientă abordare pe care o vom întâlni în 2022 pe terenul agricol.

17. Haine digitale și D2A: Noua capitală a modei? Metaverse-ul. Avatarurile sunt din ce în ce mai active în lumea virtuală și trebuie să se îmbrace, iar asta va genera un nou tip de retail. În 2021, British Fashion Council a lansat Fashion Award for Metaverse Design. Moschino, Gucci, Louis Vuitton și Burberry crează deja modă digitală pentru diverse platforme de jocuri.

18. Marea Demisie Planetară sau ”Marea Demisioneală” este o tendință la nivel global care a început înainte de pandemie și se preconizează o creștere exponențial până la încheierea pandemiei. În viitor, angajații vor fi mai selectivi și vor căuta locuri de muncă care se potrivesc cel mai bine nevoilor și dorințelor personale.

19. Corporate Climate Action: Conform unui sondaj global BCG, 85% dintre companii sunt preocupate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar 96% au obiective clare de reducere a acestora. Însă, în ultimii 5 ani, doar 11% au reușit să-și reducă emisiile în conformitate cu ambițiile lor. Cum pot fi atinse realistic țintele climatice și cum pot fi măsurate?

20. ESG Investments: Aproape 120 de mld. de dolari au fost rulați în fonduri ESG tranzacționate la bursă în 2021. Biodiversitatea este cel mai fierbinte punct de pe harta „schimbărilor climatice”, peste 50% din PIB-ul global depinde de natură și, potrivit World Economic Forum, „prevenirea dispariției în masă a speciilor va deveni o preocupare presantă și pentru investitori”. Programele îndreptate către diversitate, echitate salarială și incluziune vor fi în centrul atenției în 2022.

21. Distributed Enterprise implementat pentru un business îmbunătățește experiența angajaților, digitalizează punctele de contact pentru consumatori și parteneri. Securitate la nivel de întreprindere și cloud computing sunt câteva exemple de investiții în tehnologie pentru adoptarea unei strategii de tip întreprindere distribuită care, potrivit Gartner, crește productivitatea, permite o implicare mai bună și oferă o mai mare autonomie a lucrătorilor.

22. Synthetic Data & Regenerative AI: Datele sintetice nu sunt colectate din lumea reală, sunt date create de un algoritm care asigură confidențialitatea și securitatea informațiilor provenite de la pacienți. Cercetătorii pot utiliza datele sintetice care se bazează pe datele reale ale pacienților din fișele medicale electronice, de exemplu. Synthetic Data va revoluționa și domeniul de marketing: AI generative procesează conținutul oferit și poate genera conținut nou, personalizat, utilizând text, fișiere audio sau imagini pe baza cărora generează noi creații, similare cu originalul, dar fără a le repeta.

Oportunități din trecut, pentru viitor, pot fi găsite și în rapoartele de trenduri pe 2021 și 2020 ale Social Innovation Solutions.

Articol susținut de Social Innovation Solutions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *