Centralele electrice au devenit rapid la fel de populare ca și centralele pe gaz, iar ele vin în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor cu o serie de atribute demne de luat în calcul. Aceste centrale nu produc noxe, sunt mai silenţioase şi mai uşor de adaptat necesităţilor fiecărui utilizator.
Pe lângă aceste caracteristici pe care le cunosc majoritatea utilizatorilor de centrale, există şi informaţii mai puţin cunoscute despre centralele electrice, care pot schimba complet modul în care acestea sunt privite, iar despre acestea discutăm în cele ce urmează.
1.Centrala electrică poate fi conectată la surse de energie regenerabilă
Centralele electrice pot fi conectate la o sursă de energie regenerabilă, ceea ce înseamnă poţi investi încă de la început într-un sistem cu panouri solare sau un sistem care foloseşte energia eoliană, pe care să îl conectezi la centrală.
Cheltuielile implicate în achiziţia şi instalarea centralei alături de sistemul de energie regenerabilă, vor fi amortizate în scurt timp, datorită economiilor obţinute cu ajutorul acestora.
Cumpărând una dintre cele mai bune centrale electrice, costul său poate fi amortizat într-un interval de maxim 3 ani de la achiziție. Acest tip de centrală electrică nu produce emisii de noxe și nu necesită aer de combustie, iar utilizarea acesteia este simplă și confortabilă.
2. Centralele electrice sunt perfecte pentru spaţii mici
În spaţiile mici, care se încălzesc repede, centralele electrice reprezintă cea mai bună opţiune. Aceste centrale încălzesc rapid spaţiul şi asigură o încălzire uniformă, fără pierderi de energie.
Tot ce trebuie să faci este să setezi temperatura dorită, iar centrală va porni şi se va opri în mod automat, atunci când camera atinge temperatura setată în prealabil pe termostat.
Deoarece este o opțiune care te ajută să reduci costurile, centrala electrică încălzește încăperile mult mai repede, spre deosebire de centralele tradiționale.
3. Centralele electrice sunt mai prietenoase cu mediul
Centralele electrice se încadrează în gama produselor ecologice, fiind prietenoase cu mediul înconjurător. Pentru că nu produc noxe prin arderea gazului sau a altui tip de combustibil, generează beneficii, atât pentru mediu.
Cu ajutorul unei centrale electrice, vei lăsa o amprentă redusă asupra mediului, dovedind responsabilitate faţă de natură.
Dacă te temi însă de consumul de energie, ar trebui să știi că majoritatea centralelor electrice sunt încadrate în clase superioare de eficiență, având la bază tehnologii speciale care reduc consumurile.
4. Centralele electrice pot fi programate în funcție de nevoile tale
Centralele electrice sunt de cele mai multe ori dotate cu numeroase funcţii de optimizare, care asigură un control eficient al temperaturii în interior.
Cu ajutorul acestor funcţii, poţi seta temperatura mult mai precis, poţi programa pornirea centralei în anumite momente ale zilei, sau poţi controla centrala de la distanţă cu ajutorul unor aplicaţii dedicate instalate pe telefonul mobil.
Vei putea programa centrala la interval de zile sau săptămâni, evitând astfel consumurile ridicate în perioadele în care nu ești acasă.
Pentru ca centrala termică electrică să aibă un impact pozitiv economic și eco-friendly, asigură-te că are în componența sa:
- Vasul de expansiune. Acesta ține sub control presiunea apei.
- Termostatul. Termostatul de ambient este acel accesoriu care verifică temperatura camerei, astfel încât centrala se va opri automat atunci când temperatura este optimă.
5. Centralele electrice se deteriorează mai greu
Centralele electrice implică mai puţine avarii decât centrala termică pe gaz, ceea ce le creşte fiabilitatea şi randamentul. Dacă până acum ai folosit o centrală termică pe gaz, probabil ştii deja cât de frustrante sunt erorile apărute ca urmare a fluctuațiilor rețelei de gaz.
Chiar dacă majoritatea pot fi remediate prin simpla resetare a centralei, acest aspect îţi poate genera un disconfort major, în anumite situaţii. În cazul centralelor electrice, aceste erori sunt extrem de rare sau nu apar deloc.
Pentru că sistemul de funcţionare al unei centrale electrice este mai simplu, acestea se strică mai greu şi sunt mai uşor de reparat, nefiind necesare operaţiuni complexe pentru a pune din nou sistemul în funcţiune.
La nevoie, pentru a prelungi durata de viață a unei centrale, poți instala chiar și un UPS, ca sursă de energie de rezervă, în cazul în care energia electrică suferă întreruperi.
Pentru a alege o centrală electrică potrivită pentru locuinţa ta, tot ce trebuie să faci este să studiezi cu atenţie ce putere calorică oferă, acesta fiind principalul criteriu de selecţie care stă la baza achiziţiei, urmat îndeaproape de consumul de energie electrică.





