5 metode de protecție împotriva degradării lemnului

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Lemnul este unul dintre cele mai frumoase materiale, iar utilizarea acestuia este prezentă în aproape orice domeniu. Estetic și elegant, lemnul conferă căldură și naturalețe spațiilor, iar pentru ca aspectul și funcționalitatea acestuia să se păstreze, este nevoie de câteva măsuri de protecție. Află ce metode poți folosi pentru a proteja lemnul și care sunt materialele care te pot ajuta în acest sens.

Aplicarea lacurilor pentru lemn

Lăcuirea lemnului protejează suprafețele, astfel încât acestea să nu fie afectate de factorii exteriori. În același timp este recomandat să folosești un lac pentru lemn pentru un luciu frumos, deoarece acesta îi va prezerva aspectul deosebit.

Lemnul poate fi afectat de umiditate și soare, iar lacul este un compus care funcționează precum o peliculă de protecție, nepermițând apei sau luminii să afecteze materialul. 

Cel mai adesea soarele afectează lemnul prin decolorarea suprafețelor și prin faptul că lemnul devine mai sensibil la nivel de rezistență a fibrelor. Este nevoie așadar de un strat de protecție care să asigure limitarea efectului razelor ultraviolete asupra materialelor lemnoase. 

Ignifugarea lemnului

Una dintre metodele prin care lemnul poate fi protejat este ignifugarea. Materialul lemnos este sensibil la foc, așadar pentru a-l folosi este nevoie de aplicarea unui tratament ce presupune ignifugarea acestuia. 

Există soluții de ignifugare care se pot aplica prin pulverizare pe suprafața lemnului, dar și soluții care se aplică prin pensulare. O altă metode de ignifugare este submersia elementelor de lemn în soluții speciale de ignifugare, astfel încât fibrele de lemn să atragă substanța protectoare. 

Deși procesul durează, el este foarte eficient și permite utilizarea lemnului în cele mai bune condiții, crescându-i astfel rezistența la foc. 

Antiseptizarea lemnului

Unul dintre cele mai mari pericole care afectează lemnul este apariția cariilor de lemn și a dăunătorilor. Lemnul este un material cu o sensibilitate destul de mare în acest sens, așadar va avea nevoie de antiseptizare. 

Tratamentele de antiseptizare sunt diferite, însă cel mai adesea se practică injectarea lemnului cu ajutorul unui material menit să prevină apariția dăunătorilor sau tratarea cu abur a lemnului. 

Pentru arbori sau pentru lemnul folosit în medii exterioare se folosește piatra vânătă pentru tratare, care este de fapt sulfat de cupru, cu ajutorul căruia este prevenită apariția dăunătorilor. 

Antiseptizarea ar trebui să fie urmată de lăcuire, tocmai pentru a creea o peliculă de protecție care să împiedice apariția bolilor sau a dăunătorilor. 

Aplicarea unui material hidrofug

Lemnul este un material care absoarbe umiditatea din jur, iar umflarea acestuia nu este deloc benefică. Practic, lemnul suferă contrageri și umflări, dacă nu este tratat, iar acest lucru poate conduce la slăbirea fibrelor. 

Se recomandă așadar folosirea unui material hidrofug, care să intre în porii lemnului, prevenind astfel infiltrarea vaporilor de apă sau a apei în general. Materialele hidrofuge se pot aplica prin pulverizare sau prin pensulare, iar în unele cazuri se pot aplica și uleiuri speciale de protecție.

Vopsirea lemnului

Pentru a fi protejat, lemnul poate fi vopsit cu o vopsea specială. Aceasta va funcționa ca o peliculă de protecție ce nu va permite apei, razelor de soare sau altor factori să acționeze asupra lemnului. Vopseaua conferă în același timp lemnului un aspect plăcut, ajutându-l să se integreze mai ușor în peisajul unde este folosit.

Nu în ultimul rând băițuirea este un proces care asigură protecția lemnului, în special la nivelul culorii. Baițul este un amestec care are în compoziție și un pigment maroniu, pe lângă uleiuri, iar acesta acoperă fibrele de lemn protejându-le și conferind lemnului un aspect deosebit. 

Lemnul este un material elegant și deosebit de estetic, însă este nevoie ca acesta să beneficieze de protecție pentru a servi scopurilor de construire sau amenajare. Alegerea unui produs protector este așadar imperios necesară, pentru ca lemnul să arate întotdeauna minunat. 

spot_img