Cele trei legi ale justitiei au primit votul final in plenul Senatului. PNL a anuntat ca le va contesta din nou la CCR

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

UPDATE?Dupa punerea articolelor in acord cu deciziile CCR, Legea 303/2004 a fost adoptata cu 83 voturi „pentru” si 36 devoturi „impotriva”, iar Legea 304/2004 a fost adoptata cu 83 de voturi „pentru”, 35 de voturi „impotriva” si o abtinere. Legea 317/2004 a fost adoptata cu 82 de voturi „pentru”, 36 de voturi „impotriva” si o abtinere.
In urma amendamentelor adoptate, legile Justitiei nu au suferit modificari de fond fata de forma adoptata de Camera Deputatilor.
Liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, a cerut retragerea de pe ordinea de zi a celor trei legi ale justitiei, dar cererea a fost respinsa prin vot.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a spus va vota impotriva Legii 304/2004 privind organizarea judiciara si spune ca modificarile aduse acesteia nu sunt semnificative.
„(…) PNL s-a opus la dezbaterea precedenta, inainte de decizia Curtii. Modificarile care au intervenit sunt niste modificari care, din punctul de vede al PNL, nu sunt semnificative. Faptul ca sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie incepe sa functioneze in trei luni, nu in sase, cum era in textul initial (…) sunt niste mici brizbrizuri care nu schimba in niciun fel nici continutul legii, nici pozitia pe care PNL a avut-o si si-o mentine despre aceasta lege (…) PNL va vota impotriva acestei legi”, a spus Daniel Fenechiu.
De asemenea, senatorul PMP Dorin Badulescu a afirmat ca aceste legi scindeaza societatea si creeaza controverse, afirmand ca PMP va vota impotriva adoptarii celor trei legi ale justitiei.
„Legi de tipul celor pe care le avem acum in discutie sunt de natura sa scindeze societatea in doua. Sunt de natura sa creeze controverse, atata timp cat nu sunt sufficient dezbatute, intelese si modificate, cu atat mai mult cu cat si cuprind prevederi care nu sunt intocmai cu principiile unei societati din care astazi facem parte. Faptul ca acestei legi nu au avut un parcurs normal, au fost promovate printr-o comisie speciala, procedura a fost netransparenta si lipsita de dezbateri reale, efectiv, si consistente, mai ales ca este un domeniu sensibil (…) conduce la ideea ca se doreste promovarea lor cu orice pret, in ciuda faptului ca intr-un an Centenar, noi, romanii, ar trebui sa fim uniti, nu scindati (…) Sunt motive suficiente ca grupul PMP sa voteze impotriva acestui proiect de lege si a celorlalte proiecte”, a adaugat Dorin Badulescu.
Senatorul USR Mihai Gotiu spune ca formatiunea sa va vota impotriva legilor. „Vreau sa atrag atentia ca prin modificarile care s-au adus in urma reexaminarii s-a excedat solicitarea facuta de CCR atunci cand procurorii au fost trecuti de sub autoritatea ministrului Justitiei sub controlul ministrului Justitiei, lucru care lasa foarte larg deschisa usa abuzurilor. USR va vota impotriva”, a spus Mihai Gotiu.
Senatorul PSD Serban Nicolae a sustinut ca Legea 304/2004 privind organizarea judiciara contine toate elementele care sa asigure independenta magistratilor.
„As vrea sa fac o precizare foarte importanta, ca sa nu mai repete cineva propagandistic, cat se poate de gaunos, ca se instituie un control politic asupra Justitiei. Legea 304/2004 privind organizarea judiciara contine toate elementele care sa asigure independenta magistratilor, impartialitate in exercitarea actului de justitie, inavobilitatea judecatorilor si stabilitatea procurorilor. Nici pana astazi, din noiembrie, nimeni, nici de la Bruxelles, nici de la Bucuresti, nici din alt colt al lumii nu a putut sa faca dovada care anume text din propunerea legislativa ar pune sub control politic, ar afecta independenta in vreun fel a sistemului judiciar din Romania. Explicatia e foarte simpla – nu a putut identifica nimeni un text pentru ca el nu exista. Nu exista nimic in ceea ce priveste organizarea judiciara care sa rezulte din vointa politica de control a cuiva, cu atat mai mult cu cat alternanta la putere ar face, in modul cel mai rational si previzibil cu putinta, ca acest control politic sa fie exercitat de forte politice diferite. (…) Peste 90% din textele adoptate provin de la asociatiile profesionale ale magistratilor. Dezbaterile au avut loc cu transmisii in direct atat online, cat si transmise de posturile de televiziune. Dezbatere mai transparenta ca acum nu cred ca am mai avut cu prilejul altei propuneri legislative”, a sustinut el.
PNL a anuntat luni, dupa raportul final dat de comisia speciala care a modificat legile justitiei, ca le va ataca din nou la Curtea Constitutionala, acuzand ca sedinta comisiei a fost „sub imperiul grabei si al superficialitatii”.
Cele trei legi vor merge la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

UPDATE?Senatul a adoptat luni modificarile Legii 317, privind activitatea CSM, cu 82 de vorui pentru, 36 impotriva si o abtinere.
Camera Deputatilor a adoptat, saptamana trecuta, Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit caruia CSM primeste atributiile de numire si revocare a conducerii ICCJ, iar presedintele Romaniei este eliminat din procedura.

„Sectiile Consiliului Superior al Magistraturii au urmatoarele atributii referitoare la cariera judecatorilor si procurorilor: numeste si revoca din functie presedintel, vicepresedintii si presedintii de sectii ai Inaltei Curtei de Casatie si Justitie”, potrivit formei adoptate.

UPDATE?Liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, a cerut retragerea de pe ordinea de zi a celor trei legi ale justitiei, dar cererea a fost respinsa, cu 33 de voturi „pentru” si 69 de voturi „impotriva” .
De asemenea, senatorul PSD Serban Nicolae a cerut ca legile sa ramana in procedura de urgenta pe ordinea de zi. USR a sustinut ca nu se justifica graba pentru adoptarea legilor.
PNL a anuntat luni, dupa raportul final dat de comisia speciala care a modificat legile justitiei, ca le va ataca din nou la Curtea Constitutionala, acuzand ca sedinta comisiei a fost „sub imperiul grabei si al superficialitatii”.
Senatul este forul decizional.
UPDATE?Legile Justitiei intra luni in plenul Senatului, dupa ce acestea au primit raport favorabil din partea Comisiei Speciale, a declarat presedintele Camerei superioare a Parlamentului, Calin Popescu-Tariceanu, dupa sedinta Biroului permanent.
„Legile Justitiei intra astazi la plen. Este avizul elaborat de comisie si astazi vor intra la votul final”, a precizat Tariceanu.
_______________
UPDATE?In urma amendamentelor depuse de senatori, legile Justitiei nu au suferit modificari de fond fata de forma adoptata de Camera Deputatilor.
Astfel, dupa ce amendamentele depuse de senatori au fost dezbatute si votate, legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilora fost adoptata cu 12 voturi a”pentru” si 5 voturi „impotriva” legea 304/2004 privind organizarea judiciara a primit raport de admitere, cu 12 voturi „pentru” si cinci voturi „impotriva”, potrivit News.ro.
De asemenea, legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a primit raport de admitere cu 11 voturi a”pentru” si cinci voturi a”impotriva”.
Referitor la articolele prin care presedintele Romaniei este exlcus din numirea conducerii ICCJ, senatorul PSD Eugen Nicolicea a spus: „Dupa cum stiti, acest articol a fost declarat neconstitutional la sesizarea dumnevoastra (a PNL – n.r.), altfel nu am fi avut ocazia sa discutam (…) in considerentele respective se spune foarte clar ca presedintele nu are ce sa caute aici, deci nu noi am spus, a spus-o CCR. (…) Dumneavostra, acum, instigati la nerespectarea a doua decizii a CCR”.
In replica, deputatul PNL Ioan Cupsa a sustinut ca pot fi reexaminate si modificate nu doar articolele declarate neconstitutionale de catre CCR, ci si cele care sunt legate, din punct de vedere functional, de cele neconstitutionale.
„Instigatorul Cupsa vorbeste acum. Ii multumesc mult domnului Moga ca mi-a dat cu totul dreptate citand din decizia CCR nr. 45/2018, in sensul in care, inca o data subliniez, putem reexamina si modifica in acord cu decizia Curtii doar acele articole care au fost declarate neconstitutionale, precum si acele articole care, functional, sunt legate de articolele respective, cele neconstitutionale”, a spus Ioan Cupsa.
Senatorii au avut termen pana joi, ora 15.00, sa depuna amendamente la legile Justitiei.
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat marti cele trei legi ale Justitiei, dupa ce au fost modificate de Comisia Iordache in urma deciziilor Curtii Constitutionale. Printre cele mai importante modificari la cele doua legi se afla eliminarea presedintelui Romaniei din numirea conducerii ICCJ si corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004. PNL a anuntat ca va contesta legile la Curtea Constitutionala.
________________
UPDATE?Comisia parlamentara speciala pentru Legile Justitiei a adoptat luni, cu 12 voturi „pentru” si cinci „impotriva”, raport favorabil, cu amendamente, pentru modificarile la Legea 304/2004 privind organizarea judiciara.
Prin amendamentele adoptate de comisie au fost reformulate unele articole, dar actul normativ nu a suferit modificari de fond fata de forma adoptata saptamana trecuta de Camera Deputatilor.
Dezbaterile continua cu Legea 303/2004 privind statutul magistratilor si Legea 317/2004 privind functionarea si organizarea CSM, textele fiind reformulate …

spot_img