de Thomas Dinca Publicat la: 02.03.2013 14:10 Ultima actualizare: 02.03.2013 14:28
GABRIEL PETRESCU / MEDIAFAX FOTO
Romania se va putea integra mai repede in Europa si ii va fi cu atat mai bine cu cat presedintele Traian Basescu va tacea si nu va mai facea scandal, deoarece acesta a ratat toate obiectivele pe care si le-a propus si a inregistrat doar un esec pe linie, a declarat agentiei MEDIAFAX premierul Ponta.
„Legat de reactia domnului presedinte Basescu, cred ca de cate ori tace si nu mai face scandal de atatea ori este mai bine pentru Romania, pentru ca in cei 9 ani in care domnul presedinte Basescu s-a ocupat, mai mult sau mai putin constitutional, de relatiile Romaniei in Europa a ratat absolut toate tintele: avem MCV in continuare, nu am intrat in Schengen, nu suntem nici macar aproape de euro, deci esec pe linie pentru domnul presedinte Basescu. Cu cat tace si cu cat face mai putin scandal, cu atat Guvernul Romaniei si Romania au sanse sa se integreze mai repede si mai bine in Europa. Scandalul din ultimii 8-9 ani ne-a adus doar esec, cred ca acum Guvernul trebuie sa aiba o alta strategie, mai eficienta si mai demna privind relatiile noastre europene”, a spus premierul Victor Ponta pentru MEDIAFAX.
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat ca o eventuala noua decizie de amanare a aderarii Romaniei la Schengen la Consiliul JAI de saptamana viitoare va afecta „credibilitatea procesului”, iar tara noastra ar putea sa nu mai fie interesata si doar sa astepte o invitatie de la UE.
Intr-o precizare a purtatorului de cuvant al sefului statului se arata ca afirmatiile ministrului Titus Corlatean potrivit carora, in cazul in care aderarea Romaniei la spatiul Schengen va fi amanata din nou cu prilejul Consiliului Justitie si Afaceri Interne din 7-8 martie, Romania nu mai este interesata de acest proces, „reprezinta strict opinia personala a ministrului Afacerilor Externe si pot fi considerate cel mult o propunere de pozitionare”.
„Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, se delimiteaza de aceste afirmatii si reitereaza faptul ca Romania isi mentine intregul interes pentru aderarea la spatiul Schengen cat mai curand”, precizeaza Bogdan Oprea.
De asemenea, presedintele Traian Basescu il invita pe ministrul Titus Corlatean „sa renunte la afirmatii de acest gen pentru a nu crea o perceptie falsa in randul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la agenda europeana a Romaniei”.
Seful statului „ii cere, in schimb, sa actioneze pentru indeplinirea cu prioritate a tututor conditiilor directe si indirecte legate de acest proces”.
Vineri seara, premierul Victor Ponta a declarat ca Romania are semnale ca exista o mare probabilitate ca aderarea Romaniei la spatiul Schengen sa fie din nou amanata, pentru luna octombrie, la solicitarea unei tari sau a doua state care nu vor bloca aderarea, ci vor cere ca decizia sa fie luata in toamna.
El a explicat, la postul B1 TV, ca argumentul oficial va fi legat de Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) pe justitie, dar ca exista si temerea ca, dupa aderarea la Schengen, foarte multi cetateni romani si bulgari vor emigra spre alte state.
„Presedintele stie foarte bine politica europeana, cum incep sa stiu acum- si stie foarte bine – ca decizia care se va lua miercuri privind Schengen-ul nu are legatura cu nimic din ce se intampla in Romania. Are legatura, in cele din urma, cu modul in care ministrii de Interne si anumite guverne vad fata de propria lor opinie publica aceasta idee raspandita de mass-media europeana, ca se ridica Schengen si o sa vina toti romanii si bulgarii. Nu-i corecta perceptia. …





