de Catalin Lupasteanu Publicat la: 22.11.2012 10:09 Ultima actualizare: 22.11.2012 10:11
Fostul deputat Alin Trasculescu s-a prezentat, joi, la DNA, fiind citat in dosarul in care este cercetat pentru trafic de influenta si instigare la spalare de bani.
Alin Trasculescu a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in jurul orei 9.45, fiind insotit de avocatul sau, Cristian Ene. Fostul deputat nu a facut nicio declaratie privind prezenta sa la DNA.
Surse judiciare au declarat ca procurorii anticoruptie l-ar fi chemat pe Alin Trasculescu pentru a-i prezenta o noua infractiune de care il vor acuza, respectiv asocierea in vederea savarsirii de infractiuni.
Potrivit surselor citate, prezenta fostului deputat la DNA este legata de faptul ca anchetatorii trebuie sa ii aduca la cunostinta aceasta noua infractiune.
Alin Trasculescu si-a anuntat, marti, in plenul Camerei, demisia din calitatea de deputat. El a anuntat ca demisioneaza dupa ce in plen a fost prezentata cererea ministrului Justitiei si raportul Comisiei juridice privind incuviintarea arestarii preventive a lui Trasculescu.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ramane instanta competenta pentru solutionarea unei eventuale propuneri a Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de arestare preventiva a fostului deputat Alin Trasculescu.
In urma demisiei lui Trasculescu, solicitarea procurorilor anticoruptie de ridicare a imunitatii parlamentare in vederea arestarii preventive a ramas fara obiect. Pentru respectarea procedurilor, Camera Deputatilor trebuia sa trimita raspunsul la cererea DNA, cu aceasta mentiune.
Sursele judiciare citate au precizat ca odata ajuns un astfel de document la procurorii anticoruptie, acestia pot trimite la instanta suprema dosarul lui Alin Trasculescu de urmarire penala, impreuna cu propunerea arestarii preventive pe numele acestuia.
Alin Trasculescu a declarat, la dezbaterea raportului Comisiei juridice privind incuviintarea arestarii sale preventive, ca, din respect pentru cetatenii din Vrancea, demisioneaza din Camera Deputatilor.
Alin Trasculescu, cercetat pentru trafic de influenta, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si instigare la spalare de bani, a fost retinut din 11 noiembrie pana in 12 noiembrie, in jurul orei 6.00. El a fost eliberat din arestul Politiei Capitalei dupa ce a expirat ordonanta de retinere emisa pe numele lui de procurorii anticoruptie.
In 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputatilor, prin Ministerul Justitiei, sa avizeze cererea de incuviintare a arestarii preventive a deputatului Alin Trasculescu. In 16 noiembrie, Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a avizat cererea anchetatorilor.
Complicele lui Trasculescu, Marian Valeriu Calota, asociat si administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, a fost retinut de procurorii DNA dupa ce a fost prins in flagrant delict cand lua 50.000 de lei, bani pe care urma sa ii dea lui Alin Trasculescu, ulterior fiind arestat pentru 29 de zile.
Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, in perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Silviu Trasculescu, in calitate de deputat si presedinte al Organizatiei Judetene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denuntator Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calota, initial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorata la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calota, suma totala de 364.000 de lei, in patru transe – de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei si 200.000 de lei.
Ulterior, Trasculescu ar fi pretins inca 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus sa ii primeasca in doua transe, de 50.000 de lei si, respectiv, 1.050.000 de lei.
„Pentru obtinerea acestor foloase, Trasculescu Alin Silviu ar fi lasat sa se creada ca ar avea influenta asupra reprezentantilor autoritatilor locale din judetul Vrancea, pentru a-i determina sa solicite realizarea unor obiective de investitii din cadrul Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii si asupra functionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, cu atributii de verificare, avizare si aprobare in derularea procedurii specifice aceluiasi program, precum si asupra reprezentantilor SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina sa deruleze o relatie contractuala cu SC Aquaform SRL, administrata de martorul denuntator Vintilescu Mircea Alexandru”, scriu anchetatorii in documentul citat.
De asemenea, in 6 noiembrie, Trasculescu l-ar fi determinat pe Calota sa falsifice un contract intre SC Aquaform SRL si firma lui Calota SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit in scopul efectuarii platii si a justificarii in evidentele contabile ale celor doua societati.
De asemenea, anchetatorii au mai stabilit ca, in perioada august – noiembrie, Marian Valeriu Calota, l-ar fi constrans prin amenintare pe Vintilescu sa dea sumele de bani cerute de Trasculescu in schimbul interventiilor promise.
Potrivit anchetatorilor, …




