Senatul a respins solicitarea de incetare a mandatului lui Mircea Diaconu

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Publicat la: 30.10.2012 11:18 Ultima actualizare: 30.10.2012 11:34

FFOTO: ALEXANDRU SOLOMON/ MEDIAFAX
Plenul Senatului a respins, marti, solicitarea ANI privind incetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Astfel, pentru incetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, in timp ce 32 s-au exprimat impotriva acestui demers, iar alti 10 s-au abtinut.

Luni, senatorii au amanat pentru urmatoarea zi luarea unei decizii privind constatarea incetarii mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu, dupa ce programul de lucru a fost depasit in urma numeroaselor interventii, fie laudative fie purtate in contradictoriu.
Dupa aproape doua ore de discutii, presedintele de sedinta, vicepresedintele Dan Radu Rusanu, a anuntat suspendarea sedintei, fara a se da un vot privind punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari cu privire la o situatie de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.
In interventia sa, senatorul Mircea Diaconu (PNL) a subliniat ca, asa cum a constat Curtea de Apel, el a fost de buna credinta si a procedat legal atunci cand s-a adresat pentru un punct de vedere Senatului, respectiv Comisiei juridice din aceasta Camera legislativa.
„Veti hotari cum veti crede de cuviinta, dar mi-ar placea, as fi incantat daca, asa cum multa lume din tara aceasta isi doreste o Romanie in picioare, imi doresc si un Senat tot …

spot_img