Titus Corlatean efectueaza o vizita in China
Ministrul afacerilor externe a avut astazi joi o intalnire cu Cui Liru, presedintele al China Institutes of Contemporary International Relations (CICIR), si cu Wang Jiarui, seful Departamentului de Relatii Externe al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.Cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o la CICIR, prestigios laborator de cercetare si prognoza pentru politici regionale si internationale, ministrul afacerilor externe a avut o ampla discutie pe subiecte de interes comun, cu accent pe relatia strategica UE-China.”Ministrul Titus Corlatean a prezentat principalele evolutii pe relatia UE-China, in contextul desfasurarii celui de-al 15-lea summit UE-China, in cursul lunii septembrie 2012, si a subliniat necesitatea consolidarii si aprofundarii acestei relatii. Seful diplomatiei romane a mentionat, de asemenea, rolul important al componentei economice a relatiei strategice, amintind, in context, faptul ca economiile UE si Chinei sunt doua dintre cele mai mari ale lumii, UE este principalul partener comercial al Chinei, iar aceasta din urma ocupa locul al doilea in clasamentul partenerilor comerciali ai Uniunii”, se arata intr-un comunicat al MAE.Seful diplomatiei romane a evidentiat faptul ca, in calitate de stat membru al UE si prieten traditional al R.P. Chineze, Romania poate avea o contributie substantiala la dialogul UE-China, la nivelul tuturor celor trei piloni ai relatiei – politic, economic si al relatiilor interumane.? …





