Potrivit AFP, miza acestei intalniri este cu atat mai importanta cu cat cea din 3 octombrie de la Denver (Colorado, vest) a parut sa relanseze campania lui Romney. Potrivit unui sondaj ABC News/Washington Post publicat luni, republicanul si presedintele in exercitiu raman cot la cot in cursa pentru Casa Alba.
Potrivit acestei anchete, Barack Obama ramane pe primul loc la nivel national cu 49 la suta din intentiile de vot, fata de 46 la suta adversaul sau, dar acest avans de 3 puncte este mai mic decat marja de eroare a sondajului (3,5 puncte). Democratul este, de asemenea, pe primul loc in noua state cheie in scrutinul din 6 noiembrie.In asteptarea dezbaterii de marti, prevazute la ora 21.00 (miercuri, 04.00 ora Romaniei), la universitatea Hofstra din Hempstead, la 40 de kilometri est de New York, cei doi candidati au renuntat pentru moment la campanie, pentru a se pregati.
Barack Obama s-a izolat alaturi de consilierii sai intr-un complex hotelier din Williamsburg in Virginia (est), la 250 de kilometri sud de Washington, pentru a pregati dezbaterea, in timp ce Mitt Romney se afla inca de sambata seara in resedinta sa din Belmont, in Massachusetts (nord-est).
Colaboratorii lui Barack Obama au jurat ca acesta se va stradui sa stearga amintirea prestatiei sale de la ultima dezbatere, dominata de un Mitt Romney ofensiv si urmarita de 67 de milioane de telespectatori.
Prins pe picior gresit de virajul catre centru al adversarului sau, Obama l-a acuzat pe acesta ca vrea sa ascunda un program ultraconservator. „Guvernatorul Romney se comporta de parca nu ati fi fost atenti in ultimul an si jumatate. El va spune tot ce este necesar pentru a incerca sa castige”, a afirmat el joi.
In aceeasi zi, vicepresedintele sau, Joe Biden, a dat dovada de combativitate in timpul dezbaterii cu coechipierul lui Mitt Romney, Paul Ryan, dar prestatia sa risca sa conteze prea putin in optiunea alegatorilor. In schimb, ea le-a oferit un unghi de atac republicanilor.
Joe Biden a afirmat ca administratia americana nu era la curent cu cererile de intarire a securitatii in Libia, inainte de asaltul soldat cu moartea ambasadorului sau, in urma cu o luna, la Benghazi, in timp ce oficialii din cadrul Departamentului de Stat au asigurat contrariul, cu o zi inainte.
Mitt Romney, in care alegatorii americani au mai putina incredere decat in presedintele Obama in probleme de politica externa, l-a acuzat pe Joe Biden ca …





