Imprumutul de 800 de milioane de euro pentru Primaria Capitalei, destinat restructurarii unei datorii de 500 de milioane de euro si contractarii de noi credite, a fost respins din nou de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), in sedinta de joi, prima de dupa alegerile locale din iunie, potrivit Mediafax.Proiectul de hotarare referitor la acest imprumut a fost respins cu 24 de voturi pentru, 16 impotriva si o abtinere.
Pentru aprobare, proiectul avea nevoie de un numar de voturi favorabile de cel putin jumatate plus unu din totalul consilierilor aflati in functie, respectiv de 27 de voturi.
CGMB are 55 de membri, insa mandatele a trei consilieri nu au fost inca validate.
„Este vorba despre o restructurare a vechiului credit al Primariei Capitalei, in valoare de 500 de milioane de euro, reprezentand eurobonduri contractate in 2005 de fostul primar Adrian Videanu, care, urmare a schimbarilor legislative din domeniul fiscal, a fost trecut la capitolul datorie publica, incarcand bugetul Primariei Capitalei pana aproape de gradul maxim de indatorare”, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, primarul general Sorin Oprescu.
Edilul a mai spus ca, in prezent, este blocata posibilitatea de a contracta noi credite pentru proiectele municipalitatii.
Proiectul de hotarare respins in sedinta CGMB de joi prevede aprobarea contractarii unor finantari rambursabile interne sau externe in valoare totala de pana la 800 de milioane de euro sau echivalentul in lei, in vederea restructurarii datoriei de pana la 500 milioane de euro si contractarii de noi credite.
Potrivit proiectului, contractarea finantarii rambursabile de 800 de milioane de euro, cu maturitate de pana la 20 de ani, se face pentru realizarea investitiilor publice de interes local si pentru asigurarea resurselor financiare necesare platii de capital (principal) in anul 2015 aferente emisiunii de euro-obligatiuni emise de Municipiul Bucuresti in 2005.
In expunerea de motive a proiectului, primarul general arata ca Municipiul Bucuresti deruleaza, in prezent, 11 finantari rambursabile, in calitate de imprumutat, subimprumutat sau garant.
Finantarile sunt de la Banca Europeana de Investitii, Banca de Dezvoltare a Comunitatii Europene, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, pentru realizarea si modernizarea sistemului dse termoficare, infrastructura urbana, infrastructura scolara, reabilitarea statiei de ape uzate de la Glina, reabilitarea zonei istorice, managementul traficului, modernizarea sistemului de alimentare cu apa.
Acestea sunt contractate pentru perioade de pana in 25 de ani, unele fiind scadente in 2015. Printre acestea este si emisiunea de obligatiuni de 500 de milioane de euro pentru investitii publice de interes local, contractata in 2005 pe o perioada de zece ani, cu rambursare integrala in …





