Varsta: 22. Mama: femeie de serviciu. Tatal: sofer. Etnie: roma. Studii: in prezent, masterand la Sorbona. Anina Ciuciu a povestit intr-un interviu pentru RL cum a devenit masteranda in drept la una dintre cele mai prestigioase universitati din lume, dupa ce a plecat din Romania la 7 ani si a trait, cativa ani, prin adaposturi sociale.
RL: De ce s-au hotarat ai tai sa plece din tara?
Anina Ciuciu: Am plecat din Romania in 1997, cand eu aveam sapte ani. Noi suntem din orasul Craiova, acolo m-am nascut, acolo am fost la gradinita. Conditiile de viata erau foarte dificile, mai ales ca suntem romi. Era insa foarte dificil pentru parintii mei sa-si gaseasca o slujba si sa traiasca in conditii umane. Am crezut si credem in continuare ca Franta este tara drepturilor omului si am venit pentru a avea o viata mai buna.RL: Cand spui a??conditii foarte grele”, la ce te referi, exact?
A.C.: In primul rand la greutatile intampinate de parinti in a-si gasi o slujba. Si tatal si mama au fost discriminati la serviciu. Iar sora mea mai mare a fost discriminata la scoala. N-a obtinut locul I pentru ca era roma, premiul l-a luat o domnisoara care avea o medie mai mica, dar nu era de etnie roma. Au fost situatii reale, traite de noi.
RL: Cati frati ai?
A.C.: Am trei surori. Una mai mare si doua mai mici: Anita-Arabela, Dana-Maria si Mary-Amelie Adelina. Mary-Amelie e cea mica – acum are 13 ani – s-a nascut in Franta.
RL: Ce studii au parintii tai?
A.C.: Tata a terminat liceul, are bacalaureatul, are o diploma de contabil. Mama a terminat liceul, a fost ajutor de infiermera la spital.RL: Cum au fost primii ani in Franta?
A.C.: Foarte dificili. Am ajuns la Lyon si am avut norocul de a gasi o locuinta, prin intermediul serviciului social, la Valence. Parintii nu si-au gasit insa slujbe la inceput, pentru ca nu aveau drept de munca. Am fost mutati de mai multe ori in adaposturi sociale.RL: Cu banii cum va? descurcati?
A.C.: Aveam ajutor social, dar au fost zile in care nu aveam bani destui pentru viata de zi cu zi, mancare, haine. A fost chiar dificil. Fara ajutorul serviciilor sociale, nu am fi putut supravietui. Apoi a fost acceptata cererea noastra de azil social si am primit carte de rezident in 2000. Parintii s-au putut angaja. Au avut slujbe mai modeste pentru ca diplomele lor nu au fost recunoscute aici. Tata a lucrat ca sofer, a livrat ziare, a lucrat intr-un abator, apoi la o firma de amenajari a spatiului public. Mama a lucrat ca femeie de serviciu. Chiar si azi e femeie de seviciu la un hotel. Cand ti se ofera un loc de munca, nu poti sa-l refuzi.RL: Tu ce faceai in timpul asta?
A.C.: Am fost scolarizata la Macon, un oras de langa Lyon. La 9 ani, am intrat in clasa I. Era aceasta bariera de limba, nu vorbeam franceza, copiii nu au fost prea buni cu mine. Ne insultau, nu vorbeau cu noi, eram izolati. Am invatat sa vorbesc franceza, incetul cu incetul. Am recuperat diferenta de doi ani, am facut clasa a 4-a si a 5-a intr-un pentru ca aveam rezultate foarte bune. Dupa ce am facut scoala elementara, am facut colegiul, care este din clasa a 6-a pana in clasa a 10-a. Am terminat cu mentiunea foarte bine, apoi am intrat la liceu (clasele 11-13), specializarea stiinte, mai exact chimie-fizica. Am obtinut bacalaureatul in 2009 cu mentiunea bine, eram printre primii elevi din clasa. Apoi am intrat la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Lyon,? dar in orasul Bourg-en-Bresse, unde locuim si acum.RL: De ce ai ales specializarea Drept?
A.C.: E un vis …
