Ridicarea de greutati, daca este practicata cu regularitate, are capacitatea de a reduce cu pana la 34% riscul de declansare a celui mai frecvent intalnit tip de diabet la barbati.
Oamenii de stiinta au analizat datele furnizate de 32.000 de barbati americani care au luat parte la acest studiu – Health Professionals Follow-Up Study -, initiat cu scopul de a monitoriza efectele pe care le are stilul de viata asupra starii de sanatate.
Pe parcursul perioadei de monitorizare (1990 – 2008), 2.278 de participanti au dezvoltat diabet de tipul 2.
Coordonatorul studiului, profesorul Anders Grontved, de la University of Southern Denmark, care este colaborator si la Universitatea Harvard din Statele Unite, a declarat: a”Studiile precedente au aratat ca exercitiile de aerobic prezinta o importanta majora in preventia diabetului de tipul 2. Insa multi oameni intampina dificultati atunci cand vine vorba sa se apuce de exercitii de aerobic. Potrivit rezultatelor noastre, antrenamentele in care se practica ridicarea de greutati, realizate cu regularitate, pot reprezenta o alternativa pentru exercitiile de aerobic, ca masura de prevenire a declansarii …





