Presedintele Basescu suspendat, criza politica se adanceste.

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Parlamentul Romaniei l-a suspendat vineri pe presedintele Traian Basescu afirmand ca acesta si-a depasit atributiile, fiind deschisa calea pentru organizarea unui referendum in vederea demiterii ce va fi urmarit cu atentie de Uniunea Europeana care doreste respectarea statului de drept, scriu agentiile internationale de presa, conform Agerpres.
In total, 256 de senatori si deputati din totalul de 432 au votat pentru suspendare, informeaza AFP, mentionand ca este cea de-a doua procedura din istoria Romaniei postcomuniste care il vizeaza din nou pe Traian Basescu.
Suspendarea devine definitiva in cazul in care este validata in urma referendumului organizat la 29 iulie.
„Traian Basescu si numeroasa sa camarila politica si de alta natura au transformat ilegal si neconstitutional Romania intr-un regim prezidential de facto”, a afirmat Crin Antonescu, copresedinte al Uniunii Social Liberale (USL), citat de Reuters.
Partidele membre ale USL – social-democratii (PSD), Partidul National Liberal (PNL) si Partidul Conservator (PC) al carui presedinte-fondator, Dan Voiculescu, a fost recunoscut de justitie in calitate de colaborator al fostei Securitati – ii reproseaza lui Traian Basescu ca si-a insusit atributiile altor institutii si ca „a impus masuri de austeritate care au saracit populatia”, adauga AFP.
Basescu a declarat vineri noaptea ca va epuiza „toate solutiile constitutionale” pentru a-si duce la capat mandatul sau de cinci ani, care se incheie in 2014, si a subliniat ca suspendarea sa este „un abuz”, potrivit AP.
Antonescu, care va ocupa functia de presedinte interimar pentru o perioada de 30 de zile, a spus de la tribuna Parlamentului ca „daca Basescu este reconfirmat de catre cetatenii Romaniei care vor veni la referendum, eu ma retrag din politica”.
Instabilitatea politica a starnit ingrijorare in randul UE, careia Romania i s-a alaturat in 2007, din cauza temerilor ca reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei vor avea de suferit.
„Comisia Europeana isi exprima ingrijorarea cu privire la ultimele evolutii din Romania, in special fata de acele actiuni care par a avea drept consecinta reducerea atributiilor unor institutii independente precum Curtea Constitutionala. Statul de drept, echilibrul puterilor in stat si independenta sistemului de justitie sunt elementele fundamentale ale democratiei europene, esentiale pentru increderea reciproca in cadrul UE”, …

spot_img