Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, s-a pronuntat marti in favoarea unui serviciu militar obligatoriu la nivel national, cu o durata de „aproximativ un trimestru” sau chiar de „trei pana la sase luni”, informeaza AFP. Serviciul ar urma sa aiba si o parte civica si „va avea un cost, dar nu cred ca va fi prohibitiv. Nu e vorba de reluarea incorporarilor masive”, a precizat seful statului.
Macron s-a intalnit cu presa la palatul Elysee, prilej cu care a anuntat ca nu doreste sa discute prea mult despre negocierile privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeana si ca este in interesul Uniunii ca singurul negociator pentru Brexit sa ramana Michel Barnier, relateaza Reuters, citata de Agerpres.Cu aceeasi ocazie, presedintele a repetat ca Franta a trasat o „linie rosie” privind armele chimice din Siria si „va lovi” daca astfel de arme sunt folosite impotriva …





