MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO
?Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat ca este pentru o normalizare a relatiilor cu Rusia, precizand si ca nu a spus ca pentru el presedintele rus Vladimir Putin este un model de politician.
„Nu am spus vreodata ca pentru mine modelul de politician este cutare. Nu mi-am pus aceasta intrebare din motivul simplu ca eu cred ca la aceasta ora in politica nu se mai lucreaza cu modele (…) Evident ca am spus ca noi trebuie sa avem o alta relatie, trebuie sa normalizam relatiile cu Rusia, ele s-au racit mai mult decat trebuie, mai mult decat era necesar si in definitiv de ce sa nu folosim posibilitatile oferite de piata Rusiei, care este enorma”, a spus Marga intr-un interviu la The Money Channel.
El a afirmat ca relatiile romano-ruse nu sunt simple in prezent, insa oamenii politici de la conducerea celor doua tari au datoria sa gaseasca solutii de cooperare. „E datoria oamenilor de stat sa gaseasca solutii dincolo de evenimentele care pot fi placute sau nu pentru o parte sau alta. Relatiile romano-ruse nu sunt simple, dar noi ca oameni in aceste roluri avem datoria sa facem ca Romania si Rusia sa fie intr-o relatie de cooperare, reciproc benefica”, a spus ministrul de Externe.
De asemenea, el a amintit de un citat din istoricul si fost lider liberal din perioada interbelica Gheorghe Bratianu, care a spus ca Romania in situatia sa geografica nu poate castiga in relatia cu Europa daca ignora cine este la Rasarit.
Marga a amintit ca in perioada Guvernului Radu Vasile, cand era ministru al Educatiei, a mers intr-o vizita la Moscova, unde premierul roman de atunci s-a intalnit cu Putin, in primul sau mandat de premier al Rusiei. „Vladimir Putin atunci a rasfoit dosare si a aratat ca de ce nu veniti sa exportati portelanuri, sticla, mobila, vinuri. Pentru Romania, Rusia e o piata uriasa de la care nu ar trebui sa abzicem”, a relatat Marga.
Totodata, el s-a referit si la relatia sa cu Vladimir Filipov, despre care a spus la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului ca …





