Completul de cinci judecatori al instantei supreme care dezbate recursul in dosarul „Trofeul calitatii” a admis, astazi, solicitarea avocatilor lui Adrian Nastase de judecare a unei cereri de recuzare a procurorului DNA prezent in aceasta cauza, informeaza Mediafax.
Unul dintre avocatii lui Adrian Nastase, Corneliu Liviu Popescu, a facut, la ultimul termen de judecata, mai multe cereri si a invocat mai multe exceptii. Una dintre cererile avocatului a vizat recuzarea procurorului DNA Elena Matiesescu.
Printre motivele prezentate pe larg miercuri, in timpul sedintei de judecata, avocatul a aratat ca se impune recuzarea si, respectiv, inlocuirea procurorului Elena Matiesescu cu un alt magistrat DNA, pe motiv ca aceasta a participat si la judecata de fond, ca procuror desemnat, si pentru ca a formulat, motivat si semnat recursul in acest caz, cerand inasprirea pedepsei in cazul lui Adrian Nastase.
Avocatul a aratat ca procurorul Matiesescu a pus concluzii ample pe fondul dosarului si a cerut condamnarea in prima instanta a tuturor inculpatilor din dosar, inclusiv a lui Adrian Nastase. Astfel, avocatul Popescu a aratat ca procurorul Matiesescu ar da dovada de lipsa de impartialitate, in contradictie atat cu normele interne, cat si cu cele internationale in vigoare in materia penala. In acest context, avocatul a explicat ca procurorul trebuie sa fie „primul avocat al inculpatului” si sa-i respecte pe deplin drepturile procesuale conferite de normele constitutionale si de cele penale.
Un alt avocat al lui Adrian Nastase, Ion Cazacu, a aratat in fata instantei ca lipsa de impartialitate a procurorului Matiesescu ar putea deriva si din faptul ca seful DNA, Daniel Morar, i-a reprosat in mod public faptul ca intr-un alt dosar nu a cerut „pedepse exemplare” in cazul fostului premier si a celorlalti inculpati din acea cauza.
Avocatul Cazacu a aratat ca, in lumina acestor informatii si detalii, se impune admiterea de principiu a cererii de recuzare si trimiterea ei la un alt complet, care sa o judece in sedinta secreta si sa decida daca Elena Matiesescu va fi inlocuita sau va reprezenta in continuare DNA in acest proces.
Potrivit normelor penale in vigoare, de la momentul admiterii in principiu a unei astfel de cereri, instanta suspenda judecarea cauzei si trimite dosarul unui complet separat, care dezbate in sedinta secreta cererea de recuzare si decide cu privire la admiterea sau respingerea ei. Totodata, magistratul recuzat nu mai poate pune niciun fel de concluzii in cazul in care s-a facut cererea de recuzare.
Instanta a …




