Romania-Olanda, in pragul unui scandal diplomatic. Basescu amana acreditarea ambasadorului olandez

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Partidul Laburist din Olanda, aflat in opozitie, a cerut Ministerului olandez de Externe explicatii in legatura cu amanarea acreditarii ambasadorului olandez la Bucuresti, in contextul in care cercurile diplomatice cred ca Romania blocheaza acreditarea pe fondul disensiunilor privind Schengen, noteaza postul Radio Netherlands, citat de Mediafax. Presedintele Traian Basescu s-a remarcat deja printr-o serie de atacuri foarte dure la adresa Olandei, care se opune cu incapatanare accesului Romaniei in spatiul european fara frontiere interne.

Noul ambasador olandez numit in Romania, Matthijs van Bonzel, asteapta de cateva luni sa prezinte documentele de acreditare presedintelui Traian Basescu, iar, conform postului Radio Netherlands, seful statului roman nu a gasit timp sa il primeasca pe diplomatul olandez.
Partidul Laburist, aflat in opozitie, i-a cerut, luni, explicatii in legatura cu aceasta situatie adjunctului ministrului olandez de Externe, Ben Knapen. De asemenea, conform postului de radio citat, presedintele Camerei de Comert romano-olandeze din Bucuresti a discutat despre aceasta problema cu politicienii olandezi.
Misiunea diplomatica a Olandei la Bucuresti preciza inca din decembrie ca? ambasadorul isi exprima speranta ca va prezenta scrisorile de acreditare cat mai curand posibil presedintelui Romaniei.
Esec al Romaniei. Decizia privind aderarea la Schengen, amanata pana la toamna
Diplomatii speculeaza ca atitudinea Bucurestiului este legata de refuzul Olandei de a accepta aderarea Romaniei la Schengen.
Guvernul de la Haga argumenteaza ca Romania si Bulgaria inca nu sunt pregatite sa adere la Schengen pentru ca nu ar combate eficient coruptia si infractionalitatea organizata. O eventuala decizie a Olandei ar putea fi luata in aceasta toamna, dupa raportul Comisiei Europene privind reforma justitiei si lupta anticoruptie din Romania, care va fi dat publicitatii in vara.
Basescu, atac extrem de dur la adresa Olandei: Face un abuz fara limite!
In luna martie, presedintele Traian Basescu a lansat un atac extrem de dur la adresa Olandei, pe care a acuzat-o ca ar face „un abuz fara limite”, amanand inca o data luarea unei decizii cu privire la aderarea Romaniei la spatiul Schengen.
Seful statului a mai avut o pozitie asemanatoare fata de Olanda si in trecut. In decembrie, la Consiliul European de la Bruxelles, Basescu spunea ca nu Romania a fost cea care a legalizat prostitutia si consumul de droguri.”Romania are Albita. Olanda are Rotterdam-ul. Da? Imi pare rau, nu Albita e poarta de intrare a tigarilor, a alcoolului, a drogurilor. Si nu Romania, din neputinta, a legalizat prostitutia, nu Romania, din neputinta, a legalizat consumul …

spot_img