Soseaua de centura a municipiului Suceava, investitie de peste 360 de milioane de lei, va fi data in folosinta in etape, pe portiuni, in lunile mai, iunie si octombrie, a declarat, miercuri, directorul regional al CNADNR, Danut Pila, citat de MEDIAFAX.
Pila a spus, miercuri, cu ocazia unei inspectii la santierul soselei de centura a municipiului Suceava, la care a participat si presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, ca in luna mai va fi dat in folosinta primul tronson al acestei sosele, care face legatura intre E 85 in localitatea Patrauti si DN 17 in localitatea Scheia.
El a aratat ca un al doilea tronson, intre E 85 la intrarea in municipiul Suceava si un drum judetean ce face legatura intre Suceava si Gura Humorului, va fi dat in folosinta la mijlocul anului, cel mai probabil in luna iunie, iar ultimul tronson, intre drumul judetean si DN 17, va fi dat in folosinta in octombrie.
„In totalitate, lucrarea va fi data in folosinta in luna octombrie”, a spus Pila.
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, la randul sau, ca intarzierea lucrarilor a fost determinata de alunecarile de teren care s-au activat dupa inundatiile din 2010 pe o lungime de 1,3 kilometri in zona comunei Moara, ceea ce a determinat un proiect …





