Intrebat daca PNL a convins si parlamentari de la PSD sa voteze impotriva investirii noului Cabinet sau sa nu participe la vot, Orban a raspuns ca se va vedea la investire daca acestia sunt „slugile lui Dragnea sau mai au o urma de constiinta fata de mersul lucrurilor normal in Romania”.
„In ceea ce ne priveste pe noi, decizia va fi clara sa votam impotriva sau sa incercam sa convingem pe oricine putem sa voteze impotriva investirii acestui Cabinet trist. Stiti, e vorba aia ca mai rau de atat nu se poate. La fiecare investire de Guvern PSD ne demonstreaza ca se poate si mai rau, atat in ceea ce priveste componenta Guvernului, cat si in ceea ce priveste programul de guvernare”, a spus liderul PNL.
El a criticat programul de guvernare, despre care a afirmat ca este „o colectie de minciuni” si „o improvizatie”.
„Este in analiza (programul de guvernare – n.r.), vom prezenta un punct de vedere dupa ce fiecare comisie de specialitate a partidului va face o analiza a modificarilor aparute, dar nu sfatuiesc pe nimeni sa citeasca programul de guvernare pentru ca este o colectie de minciuni, asa cum a fost programul de guvernare al PSD si pana acum”, a sustinut Orban.
In ceea ce priveste audierile ministrilor propusi pentru a face parte din Guvernul Dancila, presedintele PNL a precizat ca acestia vor fi chestionati pe subiecte precise si „foarte mult depinde de pozitionarea UDMR” daca vor „pica” sau nu in comisiile de specialitate.
„Cu siguranta ca le vom face viata grea si le vom pune intrebari, ii vom chestiona in subiecte extrem de precise, extrem de concrete, foarte multe dintre ele extrase din promisiunile lor de campanie care nu au fost onorate”, a explicat Ludovic Orban.
El a adaugat ca este greu sa spuna cum se va pozitiona UDMR. „Ce sa negociem? Nu le-am promis nimic. (…) De negociat negociaza Dragnea cu UDMR, nu noi. (…) Continuam discutiile, mi-e greu sa va spun pana acum care va fi pozitionarea celor din UDMR. In …





