Dupa ce a terminat Arena Nationala, Primaria Capitalei se apuca de Arena Bucurestilor. Proiectul, vechi din 2006, este prevazut in propunerea de buget pentru acest an. Pentru inceput insa doar in faza de studii si consultanta. Arena Bucurestilor ar urma sa fie construita in Parcul Tineretului si va costa aproximativ 50 milioane euro, informeaza b365.realitatea.net.Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat inca din 2006 proiectul Arena Bucurestilor. Sorin Oprescu l-a preluat dupa alegerea sa in functia de primar general, iar in urma cu cativa ani anunta chiar ca il va termina in 2012. Pana acum insa, proiectul a ramas doar pe hartie. In propunerea de buget pentru acest an insa, Primaria Capitalei a alocat un milion de lei pentru „Consultanta si studii Arena Bucurestilor”. Este un prim pas spre realizarea proiectului de 50 milioane euro.
„Anul acesta vom face studiile pentru acest proiect. De asemenea, vom cauta si un partener privat impreuna cu care sa putem construi Arena”, a precizat pentru B365.ro, Bogdan Hreapca, directorul general al Directiei de Investitii din cadrul Primariei Capitalei.
Sala polivalenta cu 16.000 locuri si amfiteatru cu 4.000 locuri
Proiectul Arena Bucurestilor presupune construirea unei sali polivalente cu 16.000 locuri, dar si a unui amfiteatru, cu o capacitate de 3.000 – 4.000 de locuri, pentru desfasurarea unor spectacole in aer liber. In plus, proiectul prevede si construirea unor parcari subterane si supraterane cu o capacitate totala de 1.000 locuri. Dupa finalizare, Arena Bucurestilor va gazdui concerte, manifestari sportive, expozitii, targuri, evenimente sociale si de afaceri.
Arena Bucurestilor va fi amplasata in Parcul Tineretului, urmand a fi construita in proportie de 90% sub nivelul solului, pentru a fi protejata zona verde. Proiectul include si un plan de amenajare peisagistica cu alei cu pomi, straturi de flori, mici lacuri si fantani arteziene.
Proiectul reprezinta o solutie ecologica de construire, care nu afecteaza spatiul verde. Cladirea va fi practic ingropata in teren, iar pe acoperis va fi amenajat spatiu verde. Arh. Mugur Popescu, colaborator al proiectului, explica in 2006 ca, practic, va fi o sala exterioara si una la interior, cea din urma avand amenajat si un amfiteatru. „Cumularea celor doua spatii va putea face posibila realizarea de evenimente mixte, de interior si de exterior, aria la sol fiind de 9,8 hectare, la care se adauga 2,7 …




