Teoria ca teoria dar practica ne omoara. Toti vrem sa fim parinti mai buni, desigur chiar perfecti. Credem cu tarie ca ceea ce stim ca e bine si e rau, chiar e bine si e rau. Mai mult, impunem acest lucru copiilor nostri pentru ca de aia suntem parinti, sa veghem la binele lor. Dar daca acela nu e binele lor? Sau daca ajungi sa ii impui a”binele” tau cu un pret platit, prea mare?
Iata o frantura din povestea reala a unei mame pe nume Daniela intr-o dimineata ploioasa cu zapada de martie (oare de ce trebuie sa ninga in martie?). Poate fi si povestea ta. Si la final, iata povestea altei mame, diametral opuse, cu conceptie de a-si creste copilul exact opus primei mame. Ambele experiente cat se poate de reale de acum cateva zile sunt foarte tari si pline de savoare. Dar mai ales pline de invataturi.
a”Ieri Alina (8 ani, n.r.) a venit de la scoala, a avut, ca mereu, o zi grea as spune eu (un adult imbacsit de prea multe zile grele intelectual) insa plina ar spune ea. A venit la 4 ca a stat, ca mereu, si la afterschool. A mancat, s-a jucat cu pisoiul Pufi si a zis ca simte nevoia sa se joace de-a scoala in camera ei. Una din marile ei bucurii e sa faca pe doamna invatatoare cu elevi imaginari sau chiar prezenti cum ar fi nelipsitul pisoi Pufi care e acest burete al emotiilor nestavilite ale copilei mele dar si alti pufosi nesfarsiti sau soricei de jucarie aliniati cuminte pe pat, deh, ca la scoala.
Am atentionat-o ca este ora de a ajunge la sala de sport (unde merge de 3 ori pe saptamana), in sensul ca la 5 jumatate suna la usa vecina noastra, mama baietelului cu care merge la acest sport, ea ii duce iar eu ii aduc inapoi acasa. Am rugat-o sa se incadreze in cele 5 minute disponibile ca sa ajunga si la sport la timp dar nici vecina noastra sa nu astepte prea mult in fata portii.
Ei bine, intre noi se creeaza o anxietate greu de descris in cuvinte legat de momentul unei plecari, oricarei plecari, presata de factorul timp. E valabil si cand mergem in vizite de placere daramite cand presiunea e si mai mare ca e scoala sau sport sau o obligatie mare. Lui Dan (sotul meu) nu ii place sa intarzie, eu sunt de-a dreptul obsedata de presiunea de a nu intarzia ceea ce nu inseamna ca nu intarzii oricum mereu mereu oriunde (desi anxietata la maxim) iar copilul are o incapacitate de a se mobiliza la presiunea mea. Parca atunci e mai lenta ca oricand, ca oricine. Mai rau, isi apara lentoarea printr-o atitudine non-anxioasa de genu: asa si, intarzii, asta e, atat pot. Iar eu turbez. Evident, cand turbez, o iau pe inalte desi urasc sa tip si imi propun in fiecare clipa a vietii sa nu mai tip vreodata.
?
Ieri vecina a sunat prea devreme iar Alina nu era gata. Atunci si-a tras pantalonii, s-a imbracat, si-a luat rucsacul, doamna a mai sunat inca o data, eu clocoteam greu de descris in vorbe cum, am inceput sa tip ca imi e rusine de vecina sa ne astepte, ea tipa ca face cat poate si nu are decat doamna sa isi duca copilul mai devreme si ea va ajunge dusa de un parinte al ei mai tarziu si asta e. Ma rog, tipetele noastre l-au scos din minti pe Dan care a zis ca nu mai suporta si ne va pedepsi pe amandoua. A plecat copilul, s-a asternut o liniste grea, ca dupa un tsunami. Ne-a trecut totusi in 10-15 min, noroc ca nu suntem oameni ranchiunosi.
?
Dimineata, azi. Totul a fost bine pana la 8 fara 20 cand firesc era ca Alina sa fie in faza de haina pusa si iesit pe usa ca sa ajunga la timp la ore. Nu. Desi era treaza si super fresh, avea ea altceva de notat intr-un carnetel (aia era prioritatea ei la acel moment). Eu suparata pe ea ca nu se mobilizeaza, ea in defensiva, evident, ca doar nu o sa fie capabila la 8 ani sa admita cu responsabilitate ca la maturitate limitele sale. Deci ca sa se apere, tipa. Dar nu stia ce sa zica si tipa asa de genul: aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.
?
Copilul a plecat, dusa de Dan, nu a intarziat, iar eu am ramas plangand amarnic si mult si greu si deznadajduit. Unde gresesc? De ce asemenea furtuni emotionale pentru a nu intarzia?
?
Pentru prima data pe acest subiect, am pus armele jos, garda jos, clacand si admitandu-mi limita, neputinta si nepriceperea sa stiu cum sa manageriez aceste situatii conflictuale ca sa rezulte si educatie dar si echilibru emotional in familie.
?
Plangand, l-am rugat pe Dzeu sa imi dea ajutor ca eu am vointa si dorinta dar nu am pricepere sa gestionez astea si nu e corect fata de copilul meu sa o privesc ca pe o bad person pt ca astea sunt …
