Toata tintele lovite de NATO in timpul bombardamentelor din Libia erau instalatii militare, a asigurat luni Alianta Nord-Atlantica, in pofida descoperirilor unui grup de experti al ONU ce a apreciat ca 60 de civili au fost ucisi si 55 raniti in raidurile aeriene pe care le-a analizat, scrie Associated Press, citata de Mediafax.
Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a salutat observatia Comisiei internationale de ancheta a ONU asupra Libiei potrivit careia alianta a „efectuat o campanie foarte precisa, insotita de o determinare demonstrabila de a nu face victime civile”.
„Acest proces de analiza a confirmat ca obiectivele pe care le-am atacat erau tinte militare legitime /…/ si ca s-a avut multa grija in fiecare caz pentru a minimaliza riscul la adresa civililor”, a declarat el pentru reporteri. „Nu a fost aprobata niciodata atacarea vreunei tinte in legatura cu care aveam vreun motiv sa credem ca ar fi fost in pericol civili. Sute de posibile tinte au fost sarite pentru a evita orice risc la adresa civililor”, a subliniat Rasmussen.
Raportul respectiv, prezentat vineri la Geneva, a precizat ca NATO nu a vizat in mod deliberat obiective civile, dar ca in cinci cazuri, in care alianta a sustinut ca a lovit centre de comanda si control sau baze de antrenament, expertii nu …





