Piata constructiilor a scazut cu 4% in 2011

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Piata constructiilor a scazut cu 4% anul trecut, de la 9,7 miliarde euro la 9,3 miliarde euro, iar in acest an s-ar putea plasa in intervalul 9,3-9,5 miliarde euro intr-un scenariu optimist, potrivit Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), informeaza Mediafax.

„Suntem in al treilea an de contractie a pietei de constructii. De la 15,3 miliarde euro in 2008 am trecut prin 11,7 miliarde euro in 2009, 9,7 miliarde euro in 2010 si am ajuns la 9,3 miliarde euro in 2011, iar premisele pentru anul acesta sunt in continuare ingrijoratoare. Desi avem un an electoral, desi sunt declaratii politice curente foarte optimiste, modul in care fondurile structurale sunt in continuare asigurate ca finantare, accesarea acestora, si mai ales efectele care pot veni din perpetuarea crizei datoriilor la nivel comunitar, la care se adauga si o criza de incredere acuta, criza politica din Romania este departe de a fi finalizata (…), toti acesti factori din perspectiva noastra inseamna factori de risc pentru asigurarea finantarilor pe proiecte”, a declarat presedintele ARACO, Laurentiu Plosceanu, intr-o conferinta de presa.
Printre principalele probleme cu care se confrunta piata constructiilor in aceasta perioada se numara impredictibilitatea finantarii proiectelor, intarzierile majore la plata creantelor, evolutia preturilor la resursele energetice sau decapitalizarea firmelor de constructii, potrivit ARACO.
In aceste conditii, asociatia solicita autoritatilor mai multe masuri care sa opreasca declinul industriei, printre care plata creantelor aferente perioadei 2009-2011, estimate la aproximativ 650 milioane euro la inceputul anului 2012, si elaborarea unui site public cu registrul datoriilor de la entitatile achizitoare cu capital de stat, cu precizarea datei estimate de plata.
Totodata, ARACO cere continuarea promovarea investitiilor in diverse domenii de infrastructura, constructii de locuinte sau reabilitare a cladirilor, sustinerea programelor de dezvoltare pe termen lung, asa cum este Conceptul Strategic Bucuresti 2035, si comunicarea publica a proiectelor din acest an, cu precizarea disponibilitatilor financiare aferente.
Alte solicitari vizeaza evaluarea impactului economic negativ al deciziilor de respingere a unor PUZ in principalele consilii municipale si in Bucuresti, si eficientizarea sistemului de control si urmarire a investitiilor, pentru inlaturarea progresiva a activitatilor „la negru”.
In plan legislativ, asociatia propune, printre altele, imbunatatirea legislatiei achizitiilor publice, elaborarea unei legi a proiectelor publice, finalizarea la ANRMAP a caietelor de sarcini standardizate, promovarea unei HG pentru certificarea firmelor de constructii si implementarea in 2012 a unei Directive comunitare privind platile intarziate.
In plus, ARACO vrea legiferarea unui sistem de compensare a …

spot_img