Fostul consul al Romaniei in China, Ioan Paun, a declarat in fata magistratilor instantei supreme, audiat in dosarul „Zambaccian”, ca a ajutat-o pe Daniela Nastase, sotia fostului premier Adrian Nastase, sa achizitioneze bunuri din extremul Orient pentru ca ii era frica sa nu-si piarda slujba, scrie Mediafax.
„M-am ocupat de achizitia bunurilor, asigurarea transportului si intocmirea acelor imprimate la rugamintea Danielei Nastase. Mentionez ca nu puteam sa-i ignor rugamintea intrucat era sotia primului ministru, iar un refuz echivala cu pierderea slujbei, cunoscut fiind ca un functionar public nu poate refuza o rugaminte venita de la un asemenea nivel”, a declarat Paun in fata instantei.
El a explicat magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care l-a audiat, vineri, ca martor in dosarul „Zambaccian”, ca avea tot interesul sa aiba o relatie buna cu fostul premier, Adrian Nastase, precum si cu sotia acestuia.
„Inainte de prima mea intalnire cu Daniela Nastase – din aprilie 2002 – se apropia sfarsitul misiunii mele in China, ca urmare eram interesat sa raman in continuare la post. Nu pot spune ca am incercat sa-i cumpar influenta Danielei Nastase pentru a fi mentinut in functie, dar am vrut sa am o relatie buna. Motivatia mea a fost aceea ca in situatia in care as avea o problema sa pot apela la cineva”, a spus Paun.
Avocatul unuia dintre inculpati a prezentat instantei un inscris din care reiese ca lui Ioan Paun i se prelungise misiunea diplomatica, de catre ambasadorul Romaniei in China de la acea vreme, Ion Donca, astfel incat primele sustineri sunt false.
Fostul consul a confirmat ca a facut o cerere de prelungire a misiunii sale diplomatice la Beijing, care a fost aprobata inainte de prima sa intalnire cu Daniela Nastase.
„Are enorma relevanta (acest fapt – n.r) pentru ca a spus ca a ajutat familia Nastase de frica sa …




