Curele de slabire care promoveaza infometarea ca un substitut pentru o alimentatie echilibrata si exercitii fizice, pot avea consecinte negative asupra sanatatii fizice si mentale. Cele mai grave sunt efectul de yo-yo si stresul emotional.
Una dintre cele mai mari probleme cauzate de excesul de zel in curele de slabit este efectul yo-yo. Scaderea rapida in greutate duce la slabirea organismului, iar kilogramele pierdute sunt redobandite imediat dupa ce cura a fost intrerupta. Pentru a preveni aparitia acestui dezechilibru, solutia sta in urmarea unei diete care ajuta la pierderea progresiva si eficienta a kilogramelor in plus. Folosirea suplimentelor alimentare pentru slabit este indicata doar daca acestea propun o scadere in greutate naturala si echilibrata.
Cum apare efectul yo – yo
In timpul unei diete alimentare stricte, metabolismul scade, iar in momentul in care se revine la alimentatia normala, organismul incepe sa stocheze grasimile, asteptandu-se la o noua scadere a aportului de substante nutritive. Din cauza incetinirii metabolismului, grasimile nu sunt arse la fel de repede ca inainte de inceperea dietei, astfel ca se poate ajunge la o greutate chiar mai mare decat cea initiala.
Dietele drastice determina, de asemenea, pierderea de tesut muscular, unul dintre factorii care influenteaza rata metabolica de baza a organismului. Persoanele care au mai multi muschi decat grasime au, de asemenea, un metabolism mai activ decat persoanele cu aceeasi greutate, dar care au un procent mai scazut de muschi in corp. Asadar, persoanele care slabesc rapid si pierd tesut muscular vor avea un metabolism mai lent si se vor ingrasa mai usor.
Dietele cu efect yo-yo pot avea, de asemenea, consecinte psihice, respectiv pot declansa stresul emotional. „Stresul nu ingrasa, este doar o stare care iti da senzatia ca vrei sa mananci si duce la incapacitatea de a face diferenta intre foame si apetit. Mancam atunci cand suntem nervosi sau agitati, dar nu de nevoie. Foamea este o necesitate, iar apetitul este un rasfat, o nevoie nejustificata, care trebuie controlata si combatuta”, sustine nutritionistul Lygia Alexandrescu.
Mai putina mancare si mai multe exercitii
Principala premisa in prevenire efectului yo-yo este slabirea sanatoasa, aceasta insemnand un echilibru intre alimentatie corecta, stil de viata sanatos si exercitiu fizic.
Combinarea alimentelor este foarte importanta pentru a ajuta organismul sa aiba energie. Carbohidratii si proteinele concentrate, ca de exemplu carnea, cartofii, ouale si cartofii copti, nu trebuie consumate impreuna. Putem combina laptele cu fulgi de ovaz sau mei. Pepenele galben nu face combinatie buna cu majoritatea alimentelor si pentru o digestie buna trebuie conusmat separat. In general, fructele uscate dulci nu se combina cu citrice.
„Daca aveti o dieta dezechilibrata sau sunteti supraponderali, trebuie sa mancati doar o treime din mancarea din farfurie, ignorand restul. Cand reduceti cantitatea de mancare, nu renuntati doar la carbohidrati sau proteine, ci cate putin din toate categoriile de alimente”, este sfatul nutritionistului Bernard Jensen.
Activitatea fizica in timpul dietei protejeaza si intareste sistemul muscular si previne incetinirea ratei metabolice de baza. Nu trebuie neaparat sa mergi la sala pentru a face miscare. Mersul pe jos sau pe bicicleta iti poate tonifia muschii si iti poate oferi energie. Important este sa continui sa faci exercitii si dupa ce ai terminat dieta. Timpul ideal pentru exercitii fizice este 30 de minute timp de cinci zile pe saptamana, dar chiar si jumatate din acest timp este benefic …





