Profesorii care au pichetat sediul Ministerului Educatiei au plecat spre Piata Universitatii, in grupuri mici, fara a bloca traficul si fara insemnele federatiilor sindicale din care fac parte, subliniind ca pe pe 6 februarie toate cadrele didactice participa la un referendum pentru greva generala, relateaza Mediafax.
In Piata Universitatii s-au adunat deja peste o suta de oameni, in a opta zi de protest.
Protestatarii merg de la Ministerul Educatiei in Piata Universitatii doar cu pancarte, fara insemnele federatiilor sindicale din care fac parte si fara a bloca traficul, asa cum au fost sfatuiti de jandarmi.
Ei cer, alaturi de toti protestatarii, alegeri anticipate si demisia intregului Guvern.
„Mergem in Piata Universitatii pentru ca ne pasa, vrem sa fim respectati, sa traim intr-un stat de drept, sa avem o viata mai buna pentru copiii nostri”, spun profesorii.
Sindicalistii reclama faptul ca ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, plateste foarte greu pentru naveta cadrelor didactice, in timp ce el face naveta la Paris pe banii romanilor, iar copiii romani beneficiaza doar de 2,3 la suta din PIB, in timp ce copiii demnitarilor merg la studii in strainatate.
„Ministrul a introdus camere de supraveghere in scoli pentru a-i monitoriza pe profesori si elevi, dar ar fi bine sa existe aceste camere si in ministere, in cabinetele ministrilor, pentru a vedea si noi ce fac ei”, a spus un profesor.
Secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Liviu Pop, s-a intreabat, in fata Ministerului Educatiei, la ce dialog se refera premierul Emil Boc si ministrul Funeriu, pentru ca nu exista un astfel de dialog cu partenerii sociali.
O profesoara de balet, de la un liceu vocational, care este titulara de peste zece ani, a spus ca are un venit de 900 de lei lunar si doi copii, pe care deja ii pregateste suplimentar fata de scoala, chiar daca sunt in clasele primare.
„Liceelor vocationale li se cere un anumit numar de elevi, dar arta nu se face la gramada. Este mai greu ca acum zece ani si pentru ca este foarte multa birocratie, am uitat de fapt pe cine educam”, a spus profesoara.
Peste o suta de profesori au pichetat, vineri, timp de o ora, sediul Miniserului Educatiei, cerandu-i demisia ministrului Daniel Funeriu. Cadrele didactice au avut pancarte pe care scria: „Un coleg de gen neutru a distrus invatamantul”, „Rusine Funeriu, rusine Funeriu, rusine Funeriu”.
Profesorii sunt sindicalisti ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatiei „Spiru Haret” si Federatiei Educatiei Nationale (FEN).
„Vai de tine Romanie/ Stat de drept in agonie/ Condusa de mitocani, de slugoi si hotomani/ Noi avem nevoi/ Viermii sunteti voi/ Ati tot furat/ Nu v-ati saturat?”, „Suntem profesori si dorim sa educam, nu sa cersim”, sunt alte mesaje afisate de protestatari pe pancarte.
Sindicalistii au adus mai multe baneere cu imagini, una dintre ele infatisandu-l pe Boc cu coasa adresandu-se Mortii: „Vezi cucoana? asa se face”, sau alta care ii arata pe Boc si pe Funeriu care sapa mormantul unde pun sicriul pe care scrie „Invatamantul”, iar Basescu le spune „Mai cu spor, mai cu spor”.
Presedintele executiv al Federatiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, aflat la protest, poarta un tricou galben pe care scrie „Mai bine haimana decat tradator, mai bine ciumpalac decat dictator”.
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, aflat la Sibiu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ca este intr-un permanent dialog cu cadrele didactice si toate caile MECTS au fost si raman deschise pentru dialog.
„Ministerul este intr-o permanenta logica a dialogului cu …





